Cunoaste lumea

Noutăți

Gecile bărbăteşti. Ce modele să cauţi pentru sezonul rece şi pentru perioadele de tranzit

  •  
  •  
  •  

Sezonul rece presupune crearea unor ţinute complexe care conţin o multitudine de piese vestimentare, astfel că este esenţial ca acestea să fie alese inspirat, ajutându-te să îţi creezi un look echilibrat, dar şi comod, călduros şi modern. Gecile au devenit piesele esenţiale din ţinutele masculine, piaţa de specialitate întâmpinându-te cu o gamă foarte variată de modele, croieli, culori şi nuanţe, lungimi, accesorizări şi îmbunătăţiri, astfel încât să îţi menţii temperatura corporală optimă, dar să fii şi în tendinţe.

Cum îţi alegi geaca de iarnă

Atunci când vrei să îţi achiziţionezi gecile de iarnă preferate şi potrivite contextelor tale, Bolf.ro te aşteaptă cu o multitudine de modele şi variante de croieli, astfel încât să îţi poţi procura geaca de care ai nevoie. Gecile de iarnă pe care alegi să le porţi ar trebui să îţi ofere, în primul rând, protecţie în faţa temperaturilor scăzute şi a umidităţii specifice sezonului rece. În acelaşi timp, gecile pentru iarnă ar fi indicat să fie uşoare şi comode, să îţi asigure libetate de mişcare, dar să te ajute şi să îţi creezi outfit-uri moderne şi potrivite fiecărui cadru. Gecile de iarnă trebuie astfel să fie concepute din texturi de calitate, să fie accesorizate inspirat şi să aibă croieli care se vor integra întregului tău look.

Gecile scurte

O geacă scurtă, se va potrivi perfect unui look sport sau urban casual. O poţi purta cu pantaloni sport, kargo, cu blugi sau pantaloni din fâş, cu o pereche de pantaloni de trening sau cu pantalonii din piele. Se potriveşte foarte bine încălţămintei sport, precum şi ghetelor sau bocancilor de iarnă. Poţi opta pentru geci din fâş, ideale pentru sezonul umed, pentru cele din texturi impermeabile, precum şi pentru gecile din piele. Un plus adus gecilor de iarnă este cel al accesorizării, o geacă prevăzută cu glugă călduroasă şi buzunare încăpătoare, fiind ideală pentru zilele şi serile reci de iarnă.

Gecile trei sferturi

Geaca a depăşit graniţele strict sportivă şi casual, astfel că îţi poţi include geaca preferată şi într-o ţinută office, însă respectând condiţia de a alege un model de geacă trei sferturi. O astfel de geacă, indiferent dacă este din fâş sau stofă, va cadra foarte bine cu o pereche de pantaloni de stofă şi un sacou, cu ghetele şi mănuşile din piele, precum şi cu o servietă sau un rucsac. Vei obţine un look formal, potrivit ţinutelor pentru birou şi întâlnirilor în interes profesional, te vei proteja în faţa frigului şi umezelei, îţi vei asigura confort şi libertate de mişcare, totul într-o notă modernă şi tinerească.

Gecile de tranzit pentru toamnă şi primăvară

Primăvara şi toamna sunt caracterizate de zile capricioase în care vântul şi ploaia îţi pot da bătăi de cap, astfel că o geacă impermeabilă, uşoară şi confortabilă te va ajuta să parcurgi cu bine orice tip de vreme. Poţi opta pentru gecile din texturi impermeabile, pentru cele din fâş, piele, denim sau velur. Sunt gecile de tranzit, destinate zilelor cu dimineţi reci şi după-amiezi însorite, pregătite întotdeauna să te protejeze în faţa oscilaţiilor de temperatură, a ploilor răsleţe şi a rafalelor de vânt. Le poţi include în orice tip de ţinută, de la cele sport, până la cele casual sau office, fiind modele moderne, în tendinţe şi uşor de asortat cromatic şi stilistic.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii