„Gheața inflamabilă” – o nouă sursă de energie pe care chinezii sunt pe cale de a o folosi…

Pentru prima dată, inginerii chinezi au reușit să extragă cu succes gazul natural din depozitele înghețate de sub Marea Chinei de Sud. Anul trecut, guvernul de la Beijing a anunțat că geologii au găsit noi rezerve de hidrat de metan – cunoscut și sub denumirea de „gheață inflamabilă”, iar acum se pare că au reușit să recolteze unele dintre acestea, aducând lumea un pas mai aproape de valorificarea acestui excedent de sursă de energie.
Hidratul de metan este o substanță solidă, un amestec de gheață și metan. El se află în cantități imense la temperaturi scăzute și presiuni ridicate de cel puțin 30 de atmosfere, la câteva sute de metri adâncime, pe fundul oceanelor. Cantitățile sunt estimate la ca. 5 miliarde de metri cub de metan. Apa cristalizată în formă sferică ține captive în interior moleculele de gaz metan. De regulă aceste zăcăminte se găsesc și în solurile de permafrost din zonele reci ale globului ca Alaska și Siberia. Sub straturile înghețate de metan care pot atinge grosimi de sute de metri se află sub presiune gaz metan liber.
Japonia, un importator masiv de energie, a fost primul care a realizat un progres cu extracția lor de gaze din gheața inflamabilă în 2013. Însă testele au avut unele probleme tehnice și de abia la începutul acestei luni Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia a anunțat că sunt pe cale de a realiza un nou test de extracție, însă se pare că vecinii lor chinezi le-au luat-o înainte.
sursa: sciencealert.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Idiotii naibii. Nu-si dau seama ca hidratul de metan CH4*5H2O este mult mai periculos decat orice altceva si ca din cauza lui se va accelera incalzirea globala! Degeaba ardeti voi cateva tone ca din moment ce il scoateti din zacamant o sa faceti sa se distruga si ceea ramane, eliberand metanul in atmosfera!