G-ral MIRCEA CHELARU: Schimbarea gărzii în cetatea Alba Iulia este un ceremonial de piață liberă a dezmățului istoric

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)
[…] S-a vehiculat cu voluptate ideea că noi, românii, am apărut ca statalitate doar de o sută de ani, în timp ce alții se zbenguie prin Europa de mai bine de o mie de ani. Este o urzeală bine ticluită și pentru asta le dăm și răspunsul. Rădăcina românilor nu poate fi uzurpată. Suntem aici, și nu veniți din văgăunile lumii, de mai bine de 20 de secole, organizați în statalități puternice, capabile să zdruncine imperii.
Statalitatea românilor nu este o enigmă pentru nimeni, iar 1918 este revanșa mileniilor de luptă când am reușit să adunăm majoritatea teritoriilor românității sub același steag, același imn, aceeași coroană suverană, spulberând guberniile țariste, provinciile imperiale ori dietele sau convențiile segregaționiste de tip „unio trio nationum” printr-un uriaș răsunet: „Vrem să ne unim cu Țara!”.
Împliniri, în opinia mea, au fost puține, dar uriașe. În primul rând am demonstrat umanității că suntem parte a făuritorilor de civilizație europeană. Am cuprins, într-o teritorialitate etnică, nucleul ființei Națiunii, recunoscută în interiorul unor granițe politice validate de istorie și legitimate de puterile lumii de atunci! Am pus în valoare civilizația românilor și am omogenizat prin aceasta, dar mai ales prin limbă și cultură superioară, conștiința devenirii noastre naționale […].
Vocația universală nu a lipsit niciodată din comportamentul și aspirațiile românilor. O altă reușită, și nu neapărat împlinire, a fost aceea de a ne fi menținut statalitatea după căderea noastră sub hegemonia bolșevică. În cei 45 de ani de ideologie tenebroasă stalinisto-marxistă am rezistat tocmai pentru că aveam consolidată conștiința unității de neam și instalate sănătos valorile creștine în mentalul colectiv […].
Neîmpliniri? Suficiente, cât să întristeze. Nu o să le dezvolt explicativ. Am să le enumăr cu titlu de inventar, fără a avea pretenția că le epuizez pe toate. Am cedat ceea ce a fost cucerit prin luptă, teritoriile de până la Tisa. Apoi am lăsat jumătate de Banat de izbeliște. Am căzut în mirajul ideologiilor extremiste ale nazismului sau fasciilor italiene care nu au nimic de-a face cu bunătatea noastră și au demonizat poate cea mai nobilă mișcare spiritualistă a românilor.
Am lăsat să fie uzurpat tronul de cel ce se face vinovat de sfârtecarea României Mari și l-am lăsat pe Mareșal singur în fața destinului, împingându-l la erori fatale. Am pierdut un război din care nu am știut să ieșim la timp și ne-am mutilat conștiințele. Am produs, prin servilism, cel mai imbecil comunism și am acceptat să fim conduși de mediocrați alogeni și mai nou, de idiotocrați autohtoni.
Ne-am împrăștiat în toate cele patru zări golind Țara de suflete, muncind ca sclavii pe moșii străine. Ce paradox! Dacă până mai ieri în istorie eram la un loc, dar ne iobăgeau administrațiile a patru imperii, iată-ne astăzi împrăștiați în patru continente, iobăgind pe pământurile a nenumărate state […].
La 27 martie 2012, în urma unei profunde analize geopolitice aplicate la starea mentalului european de azi, am lansat, în cadrul reuniunii Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, proiectul Comunității Statelor Românești, proiect ce ar trebui implementat atât de guvernul de la București, cât și de guvernul de la Chișinău.
Deviza sub care am lansat acest proiect este simplă: ”DOUĂ STATE, O SINGURĂ NAȚIUNE, ACEEAȘI LEGE”.
Soluția propusă de mine acoperă doar etapa tranzitorie, până la realizarea de facto și de jure a Reîntregirii, împlinind astfel Idealului Național Suprem.
Cele două Românii de pe harta Europei sunt siameze: același trup, aceeași inimă, același sânge, același port, același steag, același Eminescu, același Ștefan, aceleași de peste tot și toate. Doar capete diferite. Cu gânduri diferite.
Cu stăpâni diferiți. Esențialmente, am urmărit unirea spațiilor de identitate simbolică și funcțională. Spre exemplu: structură guvernamentală în oglindă, politică externă identică, comerț exterior complementar, recunoașterea reciprocă a circulației libere pe spațiile interioare a celor două state. Sau aceeași curriculă școlară, măcar până la nivel gimnazial, unificarea rețelei academice și universitare, stagiune teatrală comună, campionat de fotbal comun, constituirea de echipe reprezentative comune (canotaj, lupte, atletism etc)…
În 2018, la una din sesiunile consacrate temei, afirmam în cadrul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova că unirea nu va fi posibilă decât dacă se vor îndeplini cel puțin patru condiții:
1. Reromânizarea prin spirit a Basarabiei; 2. Desovietizarea mentalului politic al liderilor Republicii; 3. Instalarea la București a unui guvern de profundă trăire națională și iubitor de Neam Românesc; 4. Tratarea Republicii Moldova ca pe un subiect de politică internă și nu ca pe unul de politică externă. Noi am externalizat propria bucată de țară din prostie și proastă guvernare. Niște trepăduși ai vremii au înțeles să execute ordinele tocmai ale acelora care au produs raptul. Nu intru în detalii, dar cunoscătorii își amintesc de planurile tip Kosac și intervențiile insidioase ale Germaniei.
Mai nou, un ambasador al SUA de la Chișinău (fie-i numele în veci uitat) avea să spună că moldovenii sunt o națiune aparte și că o unire cu România este de nedorit, dacă nu chiar imposibilă. Cât despre românizare sau reromânizare, acest aspect este de domeniul trecutului. Moldova de peste Prut este românească.
Miile de plecați în Federație sunt rusofoni, dar asta nu înseamnă că nu au conștiința originii lor. O generație liberă, cel puțin din perspectiva libertății de mișcare, a văzut deja Lumea Nouă. Nu cea de peste Ocean, ci cea a Libertăților și prosperității meritate. Și eu vorbesc limba rusă. Ca și germana sau engleza. Asta nu înseamnă că am devenit rusofil sau germanofil sau anglofil. Aceste confuzii se mai fac, dar deja efectul lor nu mai contează.
Pentru Basarabia, România trebuie să devină PATRIA! Locul unde se întâlnește cu Dreptatea, Libertatea, Prosperitatea, Credința, Frumusețea și Omenia!! Altfel, la ce să vină?! […].
În analiza unei situații, noi, militarii, aplicăm o anume tehnică numită „substitut de rol”. Ce aș face dacă aș fi în locul celui analizat. Și descoperim noi incidențe de logică surprinzătoare. În cazul Rusiei logica nu urmează calea raționalului așteptat. Noi am numit-o logică paradoxală. Adică întotdeauna reacționează atipic, pe alte criterii decât cele convenționale […].
Cât despre politica lui Putin, o singură remarcă: merge pe psihologia faptului împlinit unde, într-o lume obosită de sine, aproape nimeni nu-și mai asumă rolul de instalator de serviciu pentru reparații de urgență. Și, dincolo de câteva cacialmale calculate, merge pe mâna moartă a adversarilor […].
În vara anului 2018, am prezentat o propunere de instituire a Ceremonialului intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iuliei, așa cum s-a întâmplat la 1 noiembrie 1599. Propunerea nu a fost însă doar către autoritățile din Alba Iulia, ci și către Ministerul Culturii și Identității Naționale (i-auzi!) și către Guvern, Departamentul Centenar de la Președinție. Ceremonialul actual al Gărzilor este unul de piață liberă a dezmățului istoric…
Ca marketing turistic îl pot înțelege… Dar să nu accepți reproducerea anuală, mai ales în aceste circumstanțe, a primei mari descălecări voievodale a lui Mihai Viteazul Unificatorul, mi se pare de neînțeles. Dar, știu eu? Poate că nu au avut nici timpul necesar pentru pregătirea acestui important ceremonial și o vor face în cursul acestui an, 2019…
(Extrase din interviul acordat de generalul Mircea Chelaru lui Tinu Mateș, pentru revista UNIREA din Alba Iulia, în numărul din 4 martie 2019)
Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Gheorghe Apetroae
Pe pensionarii români îi conduc copiii lor plecați în bejenie, înstrăinați și tot mai rupți de țara lor. Sunt în stare să-și vândă conștiința doar pentru că așa le transmit prin telefon și prin mail copiii lor. Bătrâni – pensionari: – V-ați înstrăinat copiii și acum vreți să vă înstrăinați și țărișoara, ascultând de copii voștri tot mai înstrăinați, în loc să luptați și să-i aduceți la PATRIA lor? În fond, asta faceți!!
Din pacate sunt si adulti care-si indeamna odraslele sa nu-si iubeasca patria si sa se duca la „prietenii” straini unde au impresia ca umbla cainii cu covrigi in coada. Apoi se plang domniile lor ca odraslele ii lasa balta. Sa nu uitam ca multi dintre asa-zisii instrainati nici nu stiu pe ce lume sunt, ne denigreaza fara stire de cauza, ne tradeaza si ne mint pe fata.