Foamete planetară, soldați cyborg, ciocnire cu un meteorit. Predicții înspăimântătoare pentru 2021…

Când teribilul an 2020 s-a încheiat, oamenii au respirat mai ușurați și au avut tendința de a se gândi la un nou început, cu mai mult optimism. Dar pentru 2021, prezicătorii nu sunt deloc… optimiști, ceea ce îi face pe mulți să creadă că, de fapt, anul care s-a încheiat ar putea părea „mic copil”.
De pildă, celebra Baba Vanga, prezicătoarea oarbă din Bulgaria care a murit cu peste două decenii în urmă, spunea că în acest an, președintele Rusiei, Vladimir Putin, va trece printr-o tentativă de asasinat, iar fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, va suferi de o boală care îl va lăsa surd.
Aceeași Baba Vanga „vedea” cu decenii în urmă pentru acest an inundații devastatoare și furtuni solare care vor afecta grav Terra.
Nu doar că în timpurile în care a trăit prezicătoarea nu se vorbea aproape deloc despre ceea ce astăzi știm că este denumit „încălzire globală”, cu tot alaiul de fenomene de schimbare a climei, dar și marele Nostradamus, prezicătorul Evului Mediu, a scris despre asemenea modificări de climă, ceea ce este cu atât mai înspăimântător.
Un alt aspect asupra căruia cei doi mari prezicători cad de acord, cu toate diferențele de nuanțe, este disoluția Uniunii Eurpene, care ar urma să fie „cucerită” de orientali.
Chiar dacă termenul nu implică neapărat forța armelor și ciocniri militare, nu se pot omite valurile de migranți sirieni care se află la porțile „bătrânului continent” și comunitățile arabe care există în tot Occidentul, notează listverse.com.
La acest capitol este de remarcat faptul că Baba Vanga a prezis ascensiunea Statului Islamic… La rândul său, Nostradamus „vedea” cu sute de ani în urmă pentru 2021 apriția soldaților cyborg.
Potrivit faimosului astrolog, aceștia ar urma să fie aliați ai oamenilor. Așadar, nu ne rămâne decât să fim atenți la încercările de a-i transforma în inamici. De altfel, SUA au anunțat intrarea acestora în teatre de operațiuni în deceniile care vor urma, potrivit technowize.com.
Printre predicțiile lui Nostradamus pentru anul 2021 se numără ciocnirea ptențială a Pământului cu un „corp ceresc în flăcări, care vine cu o coadă lungă și o trenă de scântei”, iar cei care cred în astfel de preziceri urmăresc cu interes parcursul meteoritului 2009 KF1, o adevărată cometă care ar putea să se apropie amenințător de Terra în luna mai a acestui an.
Și tot pentru acest an, renumitul astrolog francez a prezis o „foamete de proporții biblice”.
Roxana Istudor
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu