Flașnetarii vechiului București

Flașnetarii… printre cele mai îndrăgite personaje stradale ale Bucureștiul interbelic, au făcut ani de-a rândul parte din viața Capitalei, însuflețind bulevardele, piețele sau parcurile cu romanțe vechi răscolitoare de amintiri.

Flașnetarii erau ușor de recunoscut, căci purtau cu ei un fel de cutie muzicală mare, împreună cu o orgă portabilă, prinsă de umeri cu o curea, iar muzica lor era întotdeauna inconfundabilă.

Au rămas multe amintiri despre flașnetari, căci aproape toți cei care i-au văzut și auzit i-au iubit pentru farmecul lor.

„După-amiezele, dar mai ales duminica și de sărbători, se auzeau flașnetarii. Omul ducea flașneta fie agățată de gât și spate, fie pe un cărucior.

Flașneta avea într-o parte o manivelă, pe care flașnetarul o învârtea ca să înceapă să cânte. Fiecare flașnetă avea un cântec special. După melodie, copiii știau ce flașnetar trecea.

Unii aveau deasupra flașnetei o cutie dreptunghiulară din carton în care, pe două rânduri, erau înșirate bilețele. Erau răvașe de noroc.

Lângă ele, stătea un papagal micuț, colorat, care, la îndemnul flașnetarului, trăgea cu ciocul un bilețel pe care îl dădea celui ce plătise – ca să-și «vadă norocul».

Copiii nu prea aveau bani pentru răvașe, dar se țineau de flașnetari de dragul papagalilor, diferit colorați și le plăcea să-i vadă cum scot bilețelele din cutii.”

Biletele flașnetarilor, aparent un simplu joc, o clipă de amuzament, trezeau însă în taină speranțe visătorilor care le luau în serios. Iluzii pe care bieții flașnetari le vindeau… împlinise-vor oare vreodată?

„Ducând în cutia lor cu muzică daruri pentru naivi, bilețele frumos păturite, pe cari le scotea papagalul din cutie, toate opera literară a flașnetarului nostru.

Efortul lui nu era prea mare, fiindcă avea numai două serii de texte, cari difereau prea puțin. Un text pentru femei, în care se spunea că vor lua de bărbat pe un anume Andrei și voi trăi până la 86 de ani, având mulți copii, mulți bani și multă fericire.

Iar un text pentru bărbați, care afirma că se vor căsători cu numita Margareta, vor trăi până la 92 de ani și vor avea mulți copii, mulți bani și multă fericire… (…).

Fiecare bilețel mov, bleu sau roz dădea noi emoții ca și cum ieri, alaltăieri, sau acum o săptămână nu ar fi încercat aceeași neliniște delicioasă.”

Muzica flașnetarului îl smulgea pe ascultător din mijlocul frământărilor mărunte ale vieții de zi cu zi, ducându-l cu gândul la tot ceea ce trăise cândva mai frumos în viața sa.

Femeile, în special, se arătau înduioșate de romanțele triste și lăsau să le scape câte un oftat sau încuviințau versurile cântecului printr-un surâs amar.

„Din stradă se aude cântată fals melodia unui vals vechiu, care a legănat – la vremea lui – visurile bunicii. (…) O femeie ciufulită, cu capotul de casă tras în grabă peste umerii goi, apare la o fereastră deschisă.

O bătrână, care stătea de mult și privea în stradă, schițează un zâmbet melancolic. Servitoarele, cu tingirile spălate în mână, le șterg chihotind. A intrat în curte flașnetarul. Eu un om fără vârstă, cu părul și mustața negre, dar cu obrazul săpat de cute.

În privirile șterse de aburul vremii se vede că nu mai e în prima tinerețe. În cutia lui cu muzică, de unde scoate atâtea note false, strangulate, mai are și proviziile pentru dejun și un papagal mic, verde, care nu știe să vorbească, dar se zborșește la copiii cari nu-i dau pace.”

Flașnetarii străbăteau străzile orașului nu numai duminica sau de sărbători, cât și în celelalte zile, când, la ora prânzului, puteau fi văzuți în stațiile tramvaielor, învârtind din manivelă, ochind călători sentimentali, pentru a-și încerca norocul cu biletele de papagal.

„La ora prânzului, lângă o statuie, pe bordura unde așteaptă călătorii tramvaiele spre gară, un bătrân flașnetar, cu suman rupt, cu o căciulă neagră și roasă, șchiopăta de colo până colo, învârtind manivela unei caterinci acoperită cu o mușama neagră…

Flașneta fredona anemic «O sole mio» și în fulguiala rară, care se cernea în văzduh, bietul papagal, sgribulit și legat cu un lănțișor în fața cutii cu planete pentru «domni, doamne și domnișoare» încerca din când în când să-și scuture aripile lui scurte.

Nu putea însă decât să scoată un țipăt răgușit, care semăna cu cârâitul unei găini sugrumate.”

În amintirile academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, cântecele flașnetarilor au rămas un privilegiu al unor vremuri în care tehnologia nu oferea atât de ușor posibilitatea aducerii muzicii în intimitatea vieții de acasă, iar biletele de papagal erau privite de copiii Bucureștiului interbelic ca una dintre cele mai frumoase distracții.

„Pentru un copil cum eram, melodiile flașnetelor mă încântau. Și astăzi încă mă gândesc cu nostalgie la ele. De asemenea, biletele extrase de papagal erau o distracție grozavă.

Celor de azi, care au la dispoziție radiourile mobile și tot felul de aparate electronice generatoare de muzică le vine greu să înțeleagă emoția propusă de o flașnetă pe o stradă, sub o fereastră sau un balcon.

Mi-aduc aminte că prima dată când am văzut și auzit o flașnetă aveam patru ani. Eram la colțul Căii Victoria cu piața cu același nume. Nu puteam să-mi imaginez cum învârtind o manivelă se putea genera o bucată muzicală.”

În locul papagalilor, unii flașnetari obișnuiau să aibă „fie o pisicuță, fie o cutie cu șoareci de obicei albi, fie o maimuțică”, toate aceste animăluțe dresate având rolul de a extrage din cutia flașnetarului biletul ce prevestea viitorul celui ce era curios să-și cunoască norocul.

Iarna, mai mult ca în oricare alt anotimp, imaginea flașnetarului era de-a dreptul pitorească, căci el, muzicantul stradal neobosit, „cu romantica lui apariție”, întruchipa în decorul alb „nostalgia vremurilor cântate dureros de evocator”.

Text: Andreea Mâniceanu

(Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor)

Bibliografie:
„Ilustrațiunea Română”, 9 octombrie 1935; Al Raicu, „Hai cu mine…”, Editura Cultura Românească, București, 1943; Constantin Bălăceanu Stolnici, „Amintiri… O viață de poveste în Bucureștiul interbelic”, Editura Oscar Print, București, 2013; Graziella Doicescu, „Captivantul București interbelic”, Editura Vremea, București, 2008.

Foto: Flașnetar bucureștean cu papagal, autor Nicolae Ionescu, Sursă: Constantin Bălăceanu Stolnici, „Amintiri… O viață de poveste în Bucureștiul interbelic”, Editura Oscar Print, București, 2013

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină