Filigranul, prietenul bijuteriilor

Deși filigranul a devenit o ramură specială a bijuteriilor în timpurile moderne, a fost din punct de vedere istoric o parte din munca obișnuită a bijutierului.

Într-adevăr, toate bijuteriile etruscilor și grecilor (altele decât cele destinate mormântului și, prin urmare, cu un caracter nesubstanțial) au fost realizate mai degrabă prin lipire decât prin cizelarea sau gravarea materialului.

Se poate spune că arta constă în ondularea, răsucirea și împletirea firelor fine de metal flexibil și unirea lor în punctele de contact cu ajutorul boraxului sau cu ajutorul burbanei.

Atunci când se doresc motive granulate, mărgelele mici sunt realizate în mod tradițional folosind sârmă de metal prețios sau o foaie fină pentru început, care este tăiată în bucăți mici amestecate cu flux și plasate în găurile mici ale unui bloc de cărbune fără sâmburi (sau orice alt material adecvat, material refractar) și apoi sunt topite cu o suflantă (sau astăzi cu o torță), după care bucățile de sârmă se încurcă și iau o formă naturală sferică pentru a ajunge în granule minuscule ce diferă ușor unele de altele.

Boabele mici sau mărgele din aceleași metale sunt adesea fixate în ochii volutelor, pe joncțiuni sau la intervale la care vor declanșa eficient sârma. Lucrările mai delicate sunt în general protejate de un cadru de sârmă mai robustă.

Broșele, crucile, cerceii, nasturii și alte ornamente personale din filigran modern sunt în general înconjurate și subdivizate de benzi de metal pătrat sau plat, dând consistență umpluturii, care altfel nu și-ar păstra forma potrivită.

„Filigran” a fost folosit metaforic ca termen pentru modele ornamentale complicate într-o serie de alte contexte, inclusiv lucrări metalice la scară mai mare, cum ar fi fierul forjat sau piese din fontă, cum ar fi balustradele.

În poloneză, termenul „filigranowy” sau „filigranowa” este folosit pentru a descrie persoanele cu un corp minion.

Foto domeniu public

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină