Fermecătoarea Civita di Bagnoregio, așezarea italiană neatinsă de timp. Locul în care turiștii se simt ca în evul mediu (galerie foto)

Civita di Bagnoregio este un mic oraș situat pe dealuri provinciei Viterbo din centrul Italiei. Acest oraș vechi este aproape neschimbat de câteva sute de ani și reprezintă un punct de mare atracție pentru oricine ajunge prin această parte a Peninsulei Italice.
Așezarea a fost construită de etrusci în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, iar apoi a fost cucerită de romani. Uimitoarea cetate este astăzi o oază de liniște și romantism pentru cei dornici să evadeze din stresul de zi cu zi într-un loc liniștit, mirific și plin de istorie. Cel mai vechi vestigiu din oraş este un tunel etrusc care străbate platoul dintr-o parte într-alta. În trecut, Civita di Bagnoregio era un important nod comercial, însă în secolul al XVI-lea un cutremur puternic a distrus orașul în mare parte, acest lucru afectând și infrastructura. De-a lungul timpului, alunecările de teren, dar și cutremurele, au determinat locuitorii din mica cetate să părăsească zona. Acum, în timpul iernii, în Civita di Bagnoregio locuiesc 10 persoane, iar în timpul verii aproximativ 100. Locuințele vechi din piatră naturală dau un farmec aparte zonei, iar străduțele înguste îi poartă pe toți cei care ajung aici într-un trecut în care viața era mult mai simplă.
Pentru cei cu dare de mână şi care au mai mult timp, există şi câteva case care se pot închiria. Un loc deosebit este atelierul de fabricat ulei de măsline, construit în jurul anilor 1500, şi care şi-a menţinut activitatea iniţială până în anii 1950. Oferta culinară a acestui restaurant este însă mult mai variată, ca de altfel şi a celorlalte două-trei localuri din oraş. Desigur, aceasta include tot felul de paste făinoase locale asezonate în diverse feluri, printre care şi cu celebrele trufe negre care cresc pe versanţii văilor din jur.
sursa: https://www.amusingplanet.com/2014/11/the-crumbling-hilltop-town-of-civita-di.html
sursa: https://www.civitadibagnoregio.it/english/civita/history.htm
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu