Cunoaste lumea

Noutăți

Fenomenele misterioase din timpul sarcinii

  •  
  •  
  •  

Astăzi continuăm discuția despre fenomenele misterioase din timpul sarcinii. În episodul trecut am vorbit despre câmpurile morfogenetice sau programele inteligente care determină formarea noului corp.

În acest episod vom vorbi despre comunicarea misterioasă dintre embrion și ovarul matern, despre implicațiile medicale și morale ale faptului că în corpul mamei se păstrează toată viața celule de la fiecare sarcină avută, vom vorbi despre avortul spontan și sterilitate. Nu în ultimul rând, veți descoperi uimiți că creierul se formează respectând valorile Șirului lui Fibonacci…

Cea care ne dezvăluie aceste taine este doamna lector. univ. dr. Mihaela Gheorghiu, de la Universitatea de Medicină si Farmacia „Carol Davila” din București, membru fondator al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară-Alternativă din Bucuresti, iniţiator şi titular al primului curs post-universitar de „Medicină cuantică – o abordare modernă fiziopatologică”.

Daniel Roxin

Vizionează mai jos Episodul 4 din serialul „Secretele evoluției fătului în cele nouă luni de sarcină”:
(Primele 3 episoade pot fi vizionate aici: Youtube)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii