Fenomen ciudat într-un sat din Kazakhstan: Zeci de locuitori adorm din senin și pentru câte 6 zile

De doi ani încoace, circa 600 de locuitorii ai unui sat din Kazakhstan suferă de o afecțiune pentru care medicii inca nu au o explicație. Oamenii ajung să doarma și șase zile la rând fără să se trezească în acest interval. Mai mult, fenomenul ciudat nu se manifestă tot timpul, ci vine în valuri. Primul incident a avut loc în martie 2013 , ca apoi să apară iar în mai 2013. De atunci, au mai fost trei epidemii în jurul lunii ianuarie 2014, și acum în 2015.
“După aţipeala asta, tensiunea arterială a început să-mi crească fără niciun motiv. Dureri de cap, nici nu pot să le descriu. Timp de şase săptămâni nu am ştiut ce să fac. Chestia asta îţi afectează foarte grav mentalitatea. Sunt foarte nervos, la limită”, a explicat Viktor Kazachenko una dintre victime. “Mergeam la oraş pe 28 august”, a povestit sateanul. “Mi-am revenit pe 2 septembrie. Când m-am trezit la spital, am aflat că adormisem”, a spus săteanul.
“Când un pacient se trezește, el nu îşi va aminti nimic. Povestea este mereu aceeași. Slăbiciune, reacţii lente, apoi somn rapid. Unul dintre pacienţi a căzut într-un somn lung, în timp ce vizita cimitirul local. Când în cele din urmă s-a trezit, el a insistat că fusese într-o expediție de pescuit tot timpul.“, a declarat doctorul Kabdrashit Almagambetov, unul dintre cercetătorii care studiază acest fenomen.
Guvernul Kazahstanului a trimis o comisie care sa coordoneze ancheta iar până la sfârșitul anului trecut fuseseră executate peste 20.000 de teste clinice și de laborator asupra aerului, solului, apei, alimentelor, animalelor, materialelor de construcție și a sătenilor, fără vreun rezultat.
Un profesor de la Universitatea Tomsk, Leonid Tikhvanov, este de părere că o mină de uraniu dezafectată poartă vina pentru aceste stări inexplicabile.
Mina a fost folosită în timpul Uniunii Sovietice, iar închiderea ei s-ar fi făcut necorespunzator. Potrivit profesorului, emanațiile de gaze din vechile instalații ar putea fi cauza somnolenței oamenilor.
Reportaj video subtitrat în engleza:
sursa:http://metro.co.uk/2015/03/19/the-village-where-people-keep-falling-asleep-5110777/
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu