Farfuria care nu te lasă să mănânci cât vrei!

Firma Fity din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a lansat o farfurie isteață: îţi spune când mănânci prea mult!
Farfuria acționează prin Bluetooth și Wi-Fi. Este complet echipată cu senzori și trei camere digitale programate cu o tehnologie de recunoaștere a imaginilor. Determină instantaneu și cuantifică mâncarea pe cele trei secțiuni de suprafață ale farfuriei, iar apoi transmite informația care include greutatea alimentului, numărul de calorii și valoarea nutrițională, către un dispozitiv corespunzător de pe Android sau iOS App.
Funcționalitatea ei constă în capacitatea de a urmări mesele în timp, și de a construi o bază de date despre obiceiurile alimentare, care va permite utilizatorilor să facă alegeri mai bune pentru produsele alimentare și de a rămâne aproape de obiectivele lor zilnice vis a vis de consumul de calorii. Utilizatorii care au uitat să folosească farfuria, pot monitoriza în continuare masa prin scanarea codurilor de bare ale produselor alimentare, utilizând aplicația respectivă.
Farfuria are un diametru de 30 cm și culoarea albă pentru contrast. Este proiectată astfel încât fiecare porție să reprezinte o cantitate normală de mâncare de fiecare dată. Nu este bună pentru cuptorul cu microunde, dar pentru prețul de vânzare de 229 dolari, consumatorii primesc și un capac portabil, bun pentru microunde.
http://www.techtimes.com
VIDEO
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu