Fapte extraordinare ale unor eroi anonimi

Există oameni cu adevărat speciali, capabili să sacrifice totul pentru un scop mai înalt. Unele acte de eroism pot salva lumea, iar în alte cazuri este vorba despre eroi „locali”, care se pun în slujba unor cauze aflate în imediata vecinătate.

Unul dintre eroii aclamaţi şi daţi drept pildă pe tot întinsul Statelor Unite este profesorul român dr. Liviu Librescu, care a predat la liceul „Virginia Tech”.

Într-o zi a anului 2007, un adolescent dezaxat a deschis focul la întâmplare în incinta unităţii de învăţământ. Dându-şi seama că elevii săi sunt în pericol, Librescu a baricadat uşa, punându-şi propriul corp în faţa agresiunii.

A primit cinci gloanţe şi şi-a pierdut viaţa. În schimb, cu o excepţie, toţi elevii pe care i-a apărat cu acest preţ suprem au scăpat teferi.

Un alt exemplu este cel al bogătaşului american Alfred Vanderbilt, membru al celebrei familii cu acelaşi nume, care şi-a dat viaţa, în 1915, pentru a salva pasagerii de pe vasul „Lusitania”, torpilat de o navă germană.

Martorii au relatat că tânărul şi-a oferit propria vestă de salvare unei mame cu un copil în braţe. Cazul este cu atât mai relevant pentru curajul şi altruismul uman cu cât Vanderbilt nu ştia să înoate…

Tot în numele sacrificiului pentru o cauză nobilă poate fi punctat cazul Raziei Jan, din Afganistan. În 2006, după 35 de ani petrecuţi în Statele Unite, această femeie curajoasă a revenit în ţara natală, măcinată de un conflict nesfârşit, pentru a deschide o şcoală pentru fete.

De atunci a fost nevoită să facă faţă unor sute de atacuri armate din partea grupurilor care se opun educaţiei în rândul fetelor afgane. Chiar şi în aceste condiţii, sute de tinere au fost şcolarizate şi menţinute în siguranţă în şcolile deschise de Razia Jan, potrivit listverse.com.

La rândul său, Bob Zellner intră în categoria luptătorilor dispuşi să plătească orice preţ personal pentru binele general. A fost unul dintre primii albi sudişti americani care a susţinut mişcarea pentru drepturi civile a persoanelor de culoare.

A străbătut sudul SUA pentru a ţine cuvântări şi a organiza marşuri. Cum era de aşteptat, a fost insultat, atacat, bătut până la pierderea cunoştinţei, arestat de 18 ori.

Eroismul în lupta pentru ceilalţi reiese din plin şi în cazul italianului Luigi Ciotti. Este omul care luptă de o viaţă, prin toate mijloacele, cu un rău major al contemporaneităţii: Mafia.

Cum poate sta o persoană în faţa unei entităţi care câştigă din jafuri, camătă, taxe de protecţie, violenţă şi crimă mai mult decât întreaga Uniune Europeană?

Devenit preot în 1972, s-a implicat în problemele comunităţii din Rivoli şi a constatat că totul era controlat de Mafie – de la obţinerea locurilor de muncă la traficul de droguri.

Fără să se teamă că ar putea avea soarta unor înaintaşi ca Pino Puglisi şi Guiseppe Diana, preoţi asasinaţi pentru poziţia lor antimafia, Ciotti a înfiinţat organizaţia „Libera”, care coagulează societatea civilă.

Din 1995 încoace, preotul a luat parte la naşterea unei pieţe a muncii „liberă de Mafia”, precum şi a unui lanţ de magazine şi locuinţe de închiriat, scoţând astfel de sub controlul mafiot o bună parte a activităţilor din oraş. Şi nu se teme: „Sunt doar un om care doreşte domnia legii”.

Din categoria actelor de eroism care au salvat lumea face parte acela al celor trei eroi care au plătit preţul suprem pentru a opri propagarea dezastrului nuclear de la Cernobîl, din 1986: voluntarii Alexei Ananenko, inginer, alături de soldaţii Valeri Bezpalov şi Boris Baranov, care au îmbrăcat echipamente de scafandru, au înotat prin camerele pline de radiaţii letale şi au deschis o valvă de evacuare, salvând astfel milioane de oameni.

Un raport ulterior a arătat că dacă nu s-ar fi reuşit acest lucru, ar fi avut loc o nouă explozie. La scurt timp, toţi trei au murit din cauza radiaţiilor …

Un sfert de secol mai târziu, un alt dezastru nuclear, cel de la centrala japoneză Fukushima, punea în evidenţă eroismul unor oameni de rând.

Chiar dacă mulţi angajaţi au fost trimişi acasă, unii au decis să rămână în spaţiul contaminat, pentru a securiza situaţia. Unul dintre ei, Michiko Otsuki, a descris acele clipe: „La trei dimineaţa, nici nu vedeam încotro mergeam. Toţi lucram cu disperare să reparăm reactorul, luptând cu oboseala şi foamea, fără să ştim nimic de familiile noastre”.

Tot despre potenţialul de risc al puterii nucleare este vorba şi în povestea unui om care se spune că a evitat, prin gestul său, un al treilea război mondial, în 1962: Vasili Arkipov.

Ofiţer superior pe submarinul sovietic B59, trimis de Moscova spre Cuba şi reperat de forţele navale ale SUA, Arkipov a refuzat să se supună ordinelor unui comandant care credea că războiul a început şi cerea ca bomba nucleară să fie lansată „pentru a salva mândria URSS”.

Deşi toţi cei de la bord erau împotriva lui, Arkipov şi-a exercitat dreptul de veto, a decis să nu se deschidă focul şi să se predea, evitând o calamitate care ar fi putut distruge planeta. Ofiţerul a murit mai târziu, din cauza expunerii la radiaţii. „Mulţumim, Vasili Arkipov!”, titra, în 2012, „The Guardian”.

Roxana Istudor

 

 

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină