Fantasticul peisaj din Bisti, New Mexico. Galerie foto

La prima vedere pare să fie o rezervație de pietre de diferite dimensiuni, o lume magică alcătuită din formaţiuni de rocă, obiecte din lut ce seamăna cu turle, ciuperci sau creneluri. Oamenii numesc acest loc „Ouă crăpate”, „Aripile Bisti” sau „Grădina de roci”.
Bisti, sau De-Na-Zin Wilderness, este o zonă pustie ce se intinde pe o suprafață de 18.000 ha, situată în San Juan, statul american New Mexico. Bisti este o zonă deșertică acoperită de formațiuni de lut și rocă erodată. Zona este administrată de „Biroul de gestionare a terenurilor”, cu excepția a trei parcele de teren ce aparțin triburilor Navajo.
Sfinxul din Bisti (foto )
„Bisti”, tradus din Navajo, înseamnă „printre formațiunile de chirpici”. „De-Na-Zin” provine de la termenul folosit în Navajo pentru „macarale”.
Forma ciudată a acestor roci este rezultatul eroziuni eoliene şi acvatice în decursul secolelor. Acestora li se alătură fosile și bucăți de lemn pietrificat, inclusiv trunchiuri complete de copaci pietrificați.
Zona care include Bisti / De-Na-Zin a fost o dată o deltă fluvială, care se afla chiar la vest de malul unei mări care a acoperit, cu 70 de milioane de ani în urmă, o mare parte din New Mexico. Apa râului preistoric a format straturi de sedimente. Bălți și iazuri au lăsat în urmă grămezi mari de material organic, sub forma a ceea ce a devenit mai târziu, pături de lignit. La un moment dat, în urma exploziei unui vulcan, s-a depus o cantitate mare de cenușă, iar râul a mutat cenușa din locațiile sale originale.
Pe măsură ce apa s-a retras, animalele preistorice au supraviețuit cu frunze care creșteau de-a lungul albiilor râurilor din zonă. Atunci când apa a dispărut total, a lăsat în urmă 430 m de straturi de gresie amestecată cu argilit, șist, și cărbune, care au rămas aici timp de cincizeci de milioane de ani. Straturile de gresie au fost depuse peste cenușa din deltă.
În urmă cu șase mii de ani avea loc aici ultima epocă glaciară. Apele ghețarilor topiți au ajutat la expunerea fosilelor și lemnului pietrificat, a rocii erodate, în locurile vizibile de acum. Este unul dintre puținele locuri de pe pământ unde „stratul limită” este vizibil expus.
Din aceste amestecuri au rezultat cele trei formațiuni principale regăstite azi în Bisti: formaţiunile Ojo Alamo, ce conţin în mare parte fosile de dinozauri, formaţiunile Fruitland, în care se regăsescs straturile de gresie, şist şi cărbune şi formațiunile Kirtland Shale, rezultat al aluviunilor şi depozitelor de nisip.
Oamenii au ocupat zona aproape continuu începând cu anul 10.000 î.Hr. Pe aici trecea și drumul preistoric cunoscut sub denumirea de Marele Drum al Nordului.
Filmul „Vrăjitorul” din 1977, în regia lui William Friedkin, a folosit zona pentru unul din momentele culminante ale acțiunii.
traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu
surse: blm.gov, wilderness.net, Trail of the Ancients
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu