Cunoaste lumea

Noutăți

Există un loc, în lume, în care plouă cu… pietre semiprețioase. Unde se află acesta?

  •  
  •  
  •  

Cu ani în urmă, a fost dat publicității un material științific prin care era formulată o ipoteză conform căreia în sistemul nostru solar există planete unde au loc ploi în care locul picăturilor de apă e ținut de către… pietrele prețioase. Se vorbea, pe atunci, despre posibilele ploi de diamante de pe Jupiter și Saturn. Recent, s-a confirmat că fenomenul există, într-adevăr, producându-se pe planetele Saturn și Uranus. Cine ar fi crezut că un fenomen asemănător a avut loc, de curând, și undeva pe Terra?!

Nu demult, atenția publicului a fost captată de către puternicele erupții ale vulcanului Kīlauea, din Hawaii. Kilauea este nu doar cel mai activ vulcan din Insulele Hawaii, ci și cel mai activ de pe planetă, în momentul de față. În afară de distrugerile și temerile pe care le-a iscat, vulcanul Kilauea le-a oferit oamenilor care locuiesc în vecinătatea sa și cadouri sub formă de pietre semiprețioase.

Pe lângă scurgerile de lavă și cenușa vulcanică ce a țâșnit din crater, ajungând până la o altitudine de 9000 de metri, înspăimântătoarea erupție a determinat și formarea unor minunate cristale de olivină, care au căzut pe pământ, în repetate rânduri, ca o ploaie cu picături rare, prețioase.

Olivina este o substanță care are în componență, în mici cantități, fier, siliciu sau magneziu. Ca substanță minerală, ea este încadrată printre silicați. Ajunsă la suprafață în urma erupțiilor vulcanice, olivina poate fi observată, mai adesea, sub forma unor mici pete de culoare (verde) în rocile vulcanice, cum ar fi bazaltul. Mai rar observabilă este olivina ce a luat forma unor cristale mari și cu aspect clar, pe care bijutierii o numesc peridot și are formula chimică Mg2SiO4 sau Fe2SiO4. Peridotul este o piatră semiprețioasă ce are o duritate cuprinsă între 6,5 și 7.

În urma erupțiilor vulcanului Kilauea, locuitorii din zonele învecinate au avut surpriza să observe, la nivelul solului, cristale verzui cu aspect atrăgător. Plăcerea de-a le culege a fost și mai mare, după ce au aflat că sunt mici bucăți de peridot (clasificat printre pietrele semiprețioase). Zilele trecute, o utilizatoare Twitter publica câteva imagini realizate de către prietenii săi din Hawaii, care i-au relatat că fragmentele de olivină, mai mici sau mai mari, erau vizibile peste tot, în locul în care-și au reședința. După distrugerile și stresul provocat de către erupție, „ploaia de pietre semiprețioase” a reprezentat o modestă compensație, oferită hawaiienilor de către Natură.

Violentele erupții ale vulcanului din Hawaii au proiectat cantități considerabile de materie incandescentă în atmosferă, la înălțimi amețitoare. Acolo, în văzduh, temperatura silicaților a scăzut cu repeziciune, astfel că a survenit fenomenul de solidificare. Laolaltă cu alte materii de proveniență vulcanică, fragmentele de olivină („diamante hawaiiene”) proaspăt formate au căzut pe sol sub forma unei ploi (demnă de lumea visului sau de cea a poveștilor).

Spre deosebire de alte planete, pe Pământ fenomenele de acest fel sunt destul de rare. Ca să ai șansa de a vedea pe sol efectele unei ploi de pietre semiprețioase și de a culege fragmentele de peridot provenite din adâncurile Pământului, dar care au făcut cunoștință și cu tăriile văzduhului, trebuie, în mod cert, să locuiești lângă un vecin furios și imprevizibil, precum vulcanul Kīlauea.

Surse: www.express.co.uk, wikipedia.org, www.sciencealert.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii