Cunoaste lumea

Noutăți

Eucalipții gigantici ai Australiei concurează cu arborii Sequoia. Tu știi ce specie deține locul întâi, la înălțime?

  •  
  •  
  •  

De obicei, arborii de eucalipt nu sunt extrem de înalți. Dar, acasă la ei, în îndepărtata Australie, poți vedea, cu uimire, cât de falnici pot să crească. Ei tind să se ia la întrecere cu arborii „redwood” (arbori Sequoia) care cresc pe coastele continentului nord-american. Se pare, însă, că arborii din America de Nord sunt cei mai înalți din lume, așa că eucalipților nu le revine decât locul doi. Oricum, acești arbori sunt, alături de arborii Sequoia, cele mai voluminoase organisme vii, dintre cele existente pe Terra.

s
Există o puzderie de specii de eucalipt, majoritatea provenind din Australia. Specia care se înalță cel mai sus este Eucaliptus regnans, care, de obicei, poate depăși 85 de metri. Este, totodată, și cea mai falnică plantă purtătoare de inflorescențe din lume. Florile sale sunt mereu la înălțime.

eucalypt

Cel mai înalt dintre eucalipții în viață aparține, desigur, speciei Eucaliptus regnans. El crește în Tasmania de miazăzi. Are uluitoarea înălțime de 99,6 metri (o mai fi crescut puțin între timp). El are și un nume: Centurion!

Pe de altă parte, rivalul său și deținătorul locului întâi la nivel mondial, se numește Hyperion (aparținând speciei Sequoia sempervirens), fiind un conifer care a depășit deja 115,6 metri. Singura consolare a australienilor este că arborele cel mai înalt din țara lor poate produce și flori!

cndlCa volum, cel mai mare arbore din lume este un Sequoiadendron giganteum, botezat „General Sherman”. În trecut, adică pe la 1881, a fost măsurat, în Tasmania, un arbore care depășea toți giganții existenți în prezent în pădurile australiene.

Copacul respectiv nu era decât cu un metru mai scund decât măsoară astăzi „americanul” Hyperion. Cu doar nouă ani înainte fusese descoperit un copac prăbușit al cărui trunchi măsura 133 de metri, deși arsese în parte. S-a aproximat că avusese înălțimea de 150 de metri, în cele mai bune vremuri ale sale.

eu

În momentul de față, astfel de arbori colosali sunt tot mai greu de găsit. Marii operatori economici din domeniul exploatării și procesării lemnului au „grijă” ca arborii pădurilor lumii să nu mai atingă vârste matusalemice. Îi transformă grabnic în cherestea pe cei mai mari, drepți și mai frumoși dintre ei.

Unui eucalipt îi ia 90 de ani pentru a dobândi o înălțime impresionantă. La cel ca și oamenii, ei cresc foarte rapid în prima cincime a vieții. Durata lor medie de viață este de patru secole. Dacă, cine știe cum, au scăpat ca prin minune de drujbe, vor pieri la bătrânețe sub atacurile dăunătorilor sau sub flăcările incendiilor tot mai frecvente care se declanșează în pădurile Australiei.

Arborii gigant au constituit mereu o atracție pentru furnizorii de masă lemnoasă brută, fiindcă oferă cele mai mari cantități de lemn. Spre deosebire de coniferele Sequoia, eucalipții nu fac parte dintre speciile protejate; doar puțini dintre ei au șansa de a crește într-o zonă pusă sub protecție, într-un parc național!

as

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa informații: www.amusingplanet.com/

Surse foto: www.theaustralian.com.au, www.amusingplanet.com, redwoods.info, www.daily-sun.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii