Enigmele din spatele unuia dintre cele mai importante tezaure antice ale lumii. Ar fi aparţinut unei prinţese daco-romane de pe teritoriul României

Tezaurul de la Pietroasele este unul dintre cele mai importante tezaure antice ale lumii. A fost descoperit în România şi batjocorit aproape un secol, fiind spart, furat şi traficat.
Tezaurul de la Pietroasele, adăpostit astăzi de Muzeul Naţional de Istorie a României, este una dintre cele mai valoroase comori ale lumii antice. Este exponentul tezaurier al antichităţii târzii şi reprezintă totodată o mare enigmă.
În jurul acestui tezaur descoperit în secolul XIX pe teritoriul României s-au ţesut numeroase poveşti, dar şi zvonuri despre blesteme şi puteri magice. Deşi tezaurul este deosebit de valoros mai ales din punct de vedere cultural şi istoric, povestea sa este una zbuciumată, fiind la un pas de a fi pierdut definitiv.
Ce este, de fapt,Tezaurul de la Pietroasele?
Această comoară a lumii antice este formată din mai multe obiecte din aur masiv, găsite toate în acelaşi loc. Iniţial se bănuieşte că ar fi fost format din 22 de piese din aur masiv ce cântărea peste 40 de kilograme.
Astăzi sunt doar 10 piese ce cântăresc în jur de 19 kilograme. Obiectele nu par să fi avut o destinaţie practică, în afară de cele care puteau servi drept podoabă, fiind mai mult obiecte de prestigiu sau pradă de război.
”Obiectele din care este compus tezaurul de la Pietroasa se pot împărţi în două mari categorii: vase şi podoabe.
Aşa cum sugerează atât textele antice, cât şi imaginile păstrate ale Antichităţii, vesela de metal reprezenta un accesoriu indispensabil al meselor festive, din aceeaşi categorie alegându-se şi vasele din patrimoniul templelor.
Devenind părtaşe la comuniunea banchetului sau a ceremoniilor religioase, vasele dobândeau valenţe noi şi îşi îmbogăţeau, implicit sfera semnificaţiilor.
La rândul lor, pe lângă valoare strict decorativă, podoabele puteau avea şi ele una simbolică, de însemne de statut sau de afirmare a identităţii, adică a apartenenţei la un anumit grup etnic sau/şi social”, se precizează pe pagina oficială a Muzeului Naţional de Istorie a României.
Cele mai impresionante pieste sunt fibulele inspirate din forme de păsări stilizate ceea ce i-a adus tezaurului denumirea populară de ”Cloşca cu puii de aur”.
Citeste mai mult: Adevărul
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Sa comparam tezaurul de la Pietroasele cu tezaurul Sevso din Ungaria ! Unele piese sunt asemanatoare .