Elefanții de luptă – formidabilele „tancuri” ale armatelor din vechime. Vreme de milenii, elefanții au luat parte, alături de oameni, la conflictele armate!

Cu secole sau milenii în urmă, oștirile unor formațiuni statale puternice, mai ales dintre cele întemeiate în zonele cu o climă blândă, foloseau și elefanți de luptă, pe lângă cai sau cămile. Elefanții de luptă, creaturi inteligente, devotate, curajoase, puternice și extrem de rezistente, semănau teroare în rândurile armatelor inamice, fiind practic de neoprit, odata ce se declanșa atacul.

Elefanții utilizați de către armatele timpurilor trecute erau de două feluri: cei care luau parte în mod efectiv la lupte și cei care erau folosiți numai în scopuri logistice (de exemplu la transportarea și deplasarea obiectelor grele, construirea fortificațiilor etc.). Ambele categorii au fost utilizate de către civilizații și state diferite – printre care Imperiul Mogul și Cartagina.

Majoritatea mijloacelor de luptă individuale existente în vechime (săbiile, sulițele, arcurile cu săgeți, securile de luptă, buzduganele etc.) mai înainte de generalizarea armelor de foc, erau complet ineficiente, atunci când erau folosite contra unui elefant ce se îndrepta înfuriat către primele rânduri ale oastei inamice. De cele mai multe ori, zonele vulnerabile ale corpurilor uriașelor mamifere erau ocrotite prin platoșe anume făurite (asemănătoare cu armurile ecvestre și adaptate la dimensiunile elefanților). Datorită invincibilității lor, elefanții de luptă au fost numiți „tancurile Antichității”, de către unii istorici.

Unde au fost folosiți elefanții pentru prima dată, în confruntările armate? Istoricii arată că elefanții au fost întrebuințați, pentru prima oară în India, ca animale de povară, cu aproximativ 4000 de ani în urmă. Uneori, inteligentele pachiderme erau folosite pentru curățarea terenurilor în scopul amenajării terenurilor agricole sau a pregătirii acestora pentru ridicarea de construcții.

Observându-le forța, robustețea și docilitatea în executarea comenzilor, indienii au înțeles că uriașele mamifere s-ar putea face foarte utile și pe câmpurile de luptă. Nu se știe, cu precizie, în ce bătălie antică au fost utilizați elefanții pentru prima dată pe teritoriul indian, dar se consideră că acest lucru s-a petrecut undeva prin secolul XII î.Hr.

Treptat, elefanții de luptă au intrat și în dotarea altor state, aflate mai la apus. Inițial, ei au fost păstrați pentru luptele de mare importanță, ca „arme secrete”. Având în vedere dimensiunile înfricoșătoare, elefanții serveau și ca element de descurajare, de îngrozire a adversarului. Nu odată s-a întâmplat ca oastea inamică să dea bir cu fugiții, surprinsă de către apariția elefanților.

Unul dintre primele exemple în care o armată europeană s-a confruntat cu o oștire asiatică ce deținea elefanți de luptă este Bătălia de la Gaugamela, ce s-a petrecut în anul 331 î.e.n. Atunci s-au luptat macedonenii, elenii și tracii lui Alexandru cel Mare, cu puternica și numeroasa oaste a lui Darius al III-lea, regele perșilor. Perșii dispuneau de 15 elefanți de luptă, animale pe care cei mai mulți dintre ostașii lui Alexandru le vedeau pentru prima dată. În Bătălia de la Hidaspes (326 î.e.n.), vitejii lui Alexandru au trebuit să facă față unei armate care dispunea de 85 de elefanți, aflată sub comanda regelui indian Porus. Victoria le-a aparținut macedonenilor, în ciuda superiorității numerice a armatei indienilor!

Regatele din perioada elenistică (formate după sfârșitul vieții lui Alexandru Macedon) s-au folosit, la rândul lor, de elefanți, în războaiele lor. Este valabil mai ales pentru Imperiul Seleucid și pentru Egiptul aflat sub Dinastia Ptolemeică.

Ostașii Romei au avut de înfruntat pentru prima dată o armată dotată cu elefanți de luptă atunci când au dat piept cu… tracii și macedonenii conduși de către iscusitul Pyrrhus din Epir (sec. IV-III î.e.n). Unele dintre victoriile obținute de către cutezătorul Pyrrhus (Pirus) contra romanilor ar putea fi explicabile atât prin vitejia traco-macedonenilor, cât și prin folosirea teribililor elefanți – cam 20 la număr. Probabil, Pirus este primul strateg care a recurs la elefanți într-o luptă purtată în partea apuseană a Europei. La Heraclea și Ausculum, trupele Romei au dat înapoi din fața armatei lui Pirus – unul dintre geniile militare ale Antichității.

În anul 218 î.e.n., Hannibal trecea Alpii, cu ostașii săi încercați, aducând cu sine, tocmai din Cartagina, 38 elefanți de luptă. După Războaiele Punice, au început și romanii să folosească elefanți, în confruntările militare. Împăratul Claudiu (41-54 î.e.n.) i-a utilizat în campaniile sale contra britonilor (celtii din Britania), care au fost înspăimântați la vederea uriașelor mamifere.

După prăbușirea Imperiului Roman, elefanții de luptă au devenit un lux pe care statele care s-au dezvoltat ulterior, în Europa de vest, nu și l-au mai putut permite, dată fiind dificultatea importului și a întreținerii unor astfel de mamifere pe timp de iarnă.

În schimb, în sudul Asiei elefanții de luptă au fost folosiți până târziu, în secolul XVI. Cum spuneam, elefanții echipați cu platoșe nu puteau fi doborâți de către săgeți, sulițe sau săbii, decât cu totul excepțional. Însă apariția armelor de foc, mai ales a celor de calibru mare, a fost momentul în care elefanții au fost scoși, ca elemente combatante, din înzestrarea armatelor din India și regiunile învecinate din Asia.

Ocazional, elefanții au mai fost folosiți în război, chiar și în sec. XIX, așa cum s-a întâmplat în confruntările dintre englezi și birmanezi (fără niciun avantaj pentru aceștia din urmă). Ulterior, elefanții au mai fost utilizați, însă numai pentru transportul proviziilor prin junglă, și în Cel de-al Doilea Război Mondial, de către militarii britanici și cei japonezi.

Surse: www.ancient-origins.net, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină