E incredibil: Statul Român vrea să bage râul Jiu prin conducte, distrugând spectaculoasa Vale a Jiului…

ȘtirileProTv: Un uriaş dezastru are loc în munţii României – râurile mai mari sau mai mici băgate în conducte. Şi nu investitori privaţi fac asta, ci chiar statul român, prin Hidroelectrica. Este un atentat la siguranţa noastră, a tuturor, cât timp apa e trasă prin reţele lungi de ţevi, iar albiile râurilor devin poteci. Am fi vrut să spunem că mergem pe firul apei; de fapt, putem doar să urmăm traseul păienjenişului de ţevi care brăzdează zonele muntoase. În Defileul Jiului, parc naţional, protejat prin legi internaţionale, două hidrocentrale mari, construite în proporţie de 90%, au fost scoase de instanţa supremă în afara legii. Proiectul de a trage Jiul prin conductă s-a oprit după ce statul a pompat în zonă peste 155 de milioane de euro. Banii tuturor.
România are un potenţial hidrografic uriaş : peste 3500 de râuri şi pârâuri, o reţea pe care statul o administrează şi o valorifica pentru obţinerea de energie electrică, prin hidrocentrale mai noi şi mai vechi. Doar că mare parte dintre aceste râuri se găsesc în parcuri şi rezervaţii naturale, zone protejate prin legislaţie strictă, cu norme stabilite la nivel european şi pe care tot statul le gestionează.
Se ia utimul rău sălbatic al ţării, Jiul, pe care statul începe un megaproiect cu 2 hidrocentrale, o lucrare derulată şi tărăgănată aproape un deceniu şi jumătate şi care înghite peste 150 de milioane de euro, în 15 ani de ctitorie nereuşită. Un şantier întins pe teritorul judeţelor Gorj şi Hunedoara, într-o zonă pe care acelaşi stat o declară parc naţional, sub rigorile normelor europene de mediu.
În Jiu coboară vara cerbii la scăldat, în defileu sunt filmate frecvent capre negre, urşi şi multe alte sălbăticiuni. Un uriaş ecosistem, cu fauna şi flora, ţinut în viaţa de răul repede. Nu a fost nevoie decât ca un ONG de mediu să dea în judecată autorităţile, ca să obţină la finele anului trecut anularea autorizaţiilor de construcţie pentru cele două hidrocentrale, adică scoaterea în ilegalitate a proiectului.
Citește continuarea aici: ȘtirileProTv
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Dragi prieteni,
Tocmai mi-am dat și eu semnătura pentru această campanie: Opriți distrugerea Defileului Jiului!
Vă rog mult să vă alăturați și voi, mi-ar face mare plăcere să știu că vă am alături. Fiecare semnătură adaugată acestei cauze în care eu cred, ne ajută să fim mai aproape de schimbarea pe care ne-o dorim cu toții.
Alătură-te și tu acestei campanii!
http://campaniamea.de-clic.ro/petitions/opriti-distrugerea-defileului-jiului
După ce semnezi dă și tu, la rândul tău, de veste altora. Poți să ajuți la răspândirea mesajului trimițând acest mail.
Mulțumesc mult!
Petitie: Opriți distrugerea Defileului Jiului!
https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/opriti-distrugerea-defileului-jiului
Dragi mei nu va mai alarmati atita Romania nu mai este a voastra de mult. Au vindut-o tot romani.
Voi trebuie sa stati in fata computerului si sa dati din clanta.
Si eventual sa-i faceti anagramati pe cei care fac greseli de ortografie cind vor sa trimita un mesaj.
PENTRU CEI CARE NU CITESC CA SA CORECTEZE.
PLANUL SE CHEAMA AGENDA 21 SI SE APLICA IN DIFERITE ZONE ALE GLOBULUI.ACUM SA NU IMI CERETI SA VA SPUN CINE SI CUM.
EU MA INGRIJOREZ PENTRU SARACELE ANIMALE CARE NU VOR MAI AVEA ACCES LA APA.CIT DESPRE OAMENI,MAI DAI DRACU CA NU MERITA SA TRAIASCA PE ACEASTA PLANETA,CU CIT DISPAR MAI REPEDE CU ATIT MAI BINE, INCEPIND CU MINE.
Ca asta de mai sus care face petitii asa ca sa se afle in treaba.
Eu nu incerc sa instighez pe nimeni la nimic dar cum am vazut si constata din alte cazuri similare de-a lungul timpului cam ce au facut uni in alte parti.
Bai nene ne iau astia apa ce facem? Pai ne stringem in fata primariilor
blocam drumurile, facem baricade-pe aici nu se trece-pina la solutionare si pina nu abtinem incetarea tuturor interventiilor la apa si aerul planetei, ca nu este a noastra, nu plecam, ne legam cu lanturi de drum.
Eu nu pot sa fac asta sint departe si deja generatia mea a fost sacrificata ca sa aveti voi ce vinde si distruge. A lasat tara in 90 fara datorii si cu multe de adus in tara.Cind a fost sa ma intorc si sa aduc acasa am realizat ca aduc la hoti si sarlatani si am renuntat sa mai fiu sacrificat. Si aici unde sint sint sclav dar macar nu sint in tara.
Si inca ceva,o mica intrebare.
Cine sint cei din foto, muncitori si soferi etc,sint adusi din PAKISTAN
nu….. sint prosti care taie copiilor si nepotilor lor accesul la apa.