Dragomir Hurmuzescu, inventatorul electroscopului și cercetătorul căruia îi datorăm postul național de radio

Sorbona, Franța, laboratorul soților Curie. Din nou un român pășește pragul celor care au fost înnobilați cu premiul Nobel, lăsând în urmă multe genii care au ajutat la descoperirea premiată, oameni deosebiți care nu și-au primit recunoașterea la momentul respectiv, sau poate niciodată!

Iată cum datorită lui Dragomir Hurmuzescu, soții Curie își perfectionează studiile, folosind în laboratorul lor „electroscopul Hurmuzescu”, un instrument inventat de românul cercetător.

„În cadrul laboratorului, Hurmuzescu s-a ocupat cu perfecţionarea electroscopului, imaginând în acest sens un nou izolator, bazat pe sulf şi parafină, numindu-l ‘dialectrină’. La scurt timp, în laboratoare a început să se folosească ‘electroscopul Hurmuzescu’, cu înveliş metalic şi dop de dialectrină. Printre cei care au folosit acest tip de electroscop au fost şi soţii Pierre şi Marie Curie, aceştia utilizând acest tip de instrument în cercetările care i-au condus la descoperirea radiului.” (enciclopediaromaniei.ro)

Dragomir Hurmuzescu s-a născut la Bucureşti la 13 martie 1865. A urmat şcoala primară din Sectorul Galben al Bucureştiului, apoi Colegiului Sfântul Sava. S-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, secţia fizico-matematică, devenind licenţiat în fizică în 1887. În timpul facultății, pe care a termint-a în doar 2 ani, susținându-și toate examenele necesare absolvirii, a colaborat cu ziare și reviste de specialitate.

Obţine o bursă pentru a-şi imbunătăți studiile la Universitatea Sorbona din Paris, unde și-a propus ca, după terminarea lor, să-și obţina și doctoratul. În anul 1890 primește licenţa în fizică, iar în 1896 devine doctor în fizică, cu teza intitulată Sur une nouvelle détermination υ entre les unités électrostatique et électromagnetique.

Lucrarea avea ca subiect “determinarea constantei electrodinamice υ, ca raport dintre unităţile electromagnetice şi cele redate tatic. Pentru cercetarea care a stat la baza lucrării de doctorat, a proiectat şi construit un dinam cu patru induşi fixaţi pe acelaşi arbore (pentru a obţine o tensiune de peste 2000 V, necesară derulării experimentelor), realizare prin care a atras atenţia cercetătorilor vremii. Ca rezultat, Hurmuzescu a obţinut pentru constanta electrodinamică υ valoarea 3,001 x 1010 cm/s.” Lucrarea a fost publicata la Paris în același an. Alte studii ale lui Hurmuzescu au fost publicate în „Analele Academiei de Ştiinţe” din Paris şi în „Buletinul Societăţii Franceze de Fizică”.

Revine în România în 1896. Predă în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii şi la Liceul Internat (azi Liceul Costache Negruzzi) din Iaşi, unde preia conducerea ca director, începând cu anul 1987. A înfiinţat şi predat la catedra de Căldură şi Electricitate, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe, construindu-și în paralel un laborator personal.

Își dedică viața cercetării și învățământului științific, pentru care propune reorganizarea acestuia în licee, în perioada 1904-1907, când a îndeplinit funcţia de secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice.

“În anul 1910 a iniţiat înfiinţarea unei şcoli de electricitate, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi. Şcoala a fost baza pentru viitorul Institut Electrotehnic din Iaşi, fondat în 1913. În perioada următoare, cu sprijinul unor ingineri specialişti din România, a înfiinţat o altă instituţie de învăţământ electrotehnic, de această dată în Bucureşti.“

Înființarea acestui Institut, îi înlesnește cercetările pentru introducerea şi dezvoltarea radiodifuziunii în România, domeniul radiocomunicaţiilor reprezentând la acea vreme, un domeniu de pionierat în țară. Împreună cu inginerul Emil Petraşcu, dezvoltă o secţie de radiocomunicaţii la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti

“În 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost plasat primul post de emisie radiofonică din ţară, pentru regiunea Bucureşti, sub conducerea lui Hurmuzescu. În 1925, sub îndrumarea sa, a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic, care permitea audiţia unor emisiuni publice. Emisiunile se ţineau de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30.”(enciclopediaromaniei.ro)

A inființat în martie 1925 „Asociaţia Prietenilor Radiofoniei”, al cărei preşedinte a fost. Este anul în care a început să funcţioneze și Societatea de difuziune radiotelefonică, societate care şi-a început emisiunile radio la 1 noiembrie 1928, cu celebrul anunţ „Aici Radio România”.

Se stinge din viață în timp ce-şi scrie memoriile, în 1954, la București. În 1965, UNESCO a recomandat ca “întreaga comunitate ştiinţifică mondială să-l sărbătorească, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea acestuia.”

Reportaj de Mădălina Corina Diaconu
Surse: phys.uaic.ro, rador, enciclopediaromaniei.ro

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină