Dosarul „RETEZAT”

În urmă cu 100 de ani, după Marea Unire, când România vărsa sume uriașe pentru despăgubirea foștilor grofi maghiari care părăsiseră țara, toată lumea era convinsă că „problema” proprietăților ungurești din Ardeal e închisă pe veci și că pământurile, odată răscumpărate, le vor aparține pentru eternitate românilor.

Printre comorile plătite cu aur greu s-a numărat și Masivul Retezat. Răscumpărat cu sute de mii de coroane de la familia Kendeffy și transformat, în Interbelic, într-o superbă rezervație naturală așezată sub tutela Academiei Române, Retezatul a devenit, după Revoluție, ținta unor mari inte­rese economice.

În ciuda statutului său de Parc Națio­nal, Retezatul a fost retrocedat pe loc, ca la o comandă malefică, în condiții mai mult decât discutabile, unei bunicuțe dintr-un azil vienez…

Dar Academia Română n-a renunțat. În ciuda șicanelor de tot felul, luptă eroic de unsprezece ani să re­câștige Retezatul. Și dreptatea începe să se arate. La capătul a 91 de înfățișări, recent, s-a câștigat prima bătălie.

Cu probe puternice la dosar, Academia are șanse să câștige și apelul. Ar fi o victorie mare! În sute de alte ca­zuri, răul a fost făcut, iar justiția indolentă a retrocedat aproape întreg Ardealul urma­șilor foștilor grofi, deja plătiți, pe vremea Regelui Ferdinand, de statul român.

Legenda spune că, odată, demult, pe când Împăratul umbla la vânătoare prin Rete­zat, s-a îndepărtat atât de mult de oamenii săi, încât n-a mai putut să găsească drumul înapoi.

Rătăcind prin munţi, a întâlnit un cioban valah, pe care l-a rugat să îl scoată la luminiş. „Om bun, îți dau cerul și pământul de mă vei în­druma către ai mei”.

„Te-oi îndruma, numa’ că îi sară târzâu şi drumu-i lung. Merem la stână şi mâine în zori te-oi scoate la ai tăi”.

Împăratul s-a lăsat dus la stână, a mâncat din brânza şi din mămăliga ciobanului român şi-a dormit sub un cojoc mițos. A doua zi, ciobanul și Împăratul priveau răsăritul din­tr-un luminiş. De-acolo, de sus, se vedea toată Ţara Haţegului.

În depărtare, se auzea foș­găiala vânătorilor ce-l căutau pe Împărat. „Om bun, m-ai salvat! Drept mulțumire, te fac stăpân peste ţinutul ăsta frumos. Toată Ţara Haţegului va fi a ta! Zi-mi numele tău, să dau de ştire, să-ţi facă actele cât mai repede!».

Ciobanul român, care auzise multe scorneli la viaţa lui, a răspuns, ca pentru sine, hâtru şi neîncrezător: „No, da’ nu-i musai așa repede! Când o fi…”.

Împăratul prinse din zbor acest „Când o fi” şi-l notă repede, pe un colţ de piele: „Kend-o-fi”. „No, bine, om drag! Să te pregăteşti, că îndată te-oi chema să te înnobilez!”.

„Kendeffy”, aveau să transcrie scribii de la curte, în zapisul prin care ciobanul ro­mân devenea stăpân peste Retezat și peste Țara Haţegului…

Citește mai mult: Formula AS

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină