Domul Luminii din Taiwan e cea mai mare operă de artă confecționată din sticlă de pe mapamond. Arată splendid și este „ascuns” într-o stație de metrou!

Deși se află în cea mai aglomerată stație de metrou din orașul Kaohsiung (Taiwan), Domul Luminii prezintă solemnitatea și farmecul unei catedrale care-și primește lumina multicoloră prin vitraliile combinate cu măiestrie. Uriașul și multicolorul dom are un diametru impresionant, de 30 de metri, fiind constituit din 4500 de panouri de sticlă și având o suprafață de 2180 de metri pătrați, ceea ce îl face să fie cea mai mare operă de artă construită din sticlă, dintre toate cele care există pe Terra.
Construit fiind de către artistul italian Narcissus Quagliata, Domul Luminii comemorează nașterea anevoioasă a democrației din Taiwan. Fiecare dintre cadranele domului constituie reprezentări ale unor teme din ciclul de viață al Cosmosului, teme legate de umanitate, dar ilustrează și tumultuoasa istorie politică a Taiwanului. Simbolistica imaginilor parcurge faze de creștere dificilă și inevitabilă distrugere, dar mesajul general este unul de speranță și renaștere.
Instalarea tuturor pieselor de sticlă la locul lor i-a luat Narcissus Quagliata patru ani și jumătate, dar efortul titanic al artistului s-a meritat. Astăzi, Boulevard Formosa este considerată una dintre cele mai frumoase stații de metrou din lume!
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursa: www.atlasobscura.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu