Discovery Networks realizează un documentar despre tragedia din Colectiv

Documentarul despre tragedia din Colectiv își propune să prezinte în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în noaptea respectivă (30 octombrie 2015) în clubul bucureștean, evenimentele fiind relatate din perspectiva martorilor care au participat la ele, anunță printr-un comunicat de presă Discovery Networks.
„Ca povestitor apreciat și urmărit la nivel mondial, este parte din misiunea Discovery să ofere telespectatorilor săi producții relevante despre evenimente cu impact major la nivelul societății, mai ales atunci când există și o componentă educativă. În acest caz, considerăm că povestea din Colectiv merită și trebuie spusă, pentru a avea o imagine cât se poate de cuprinzătoare asupra faptelor petrecute în noaptea respectivă”, a declarat Paul Welling, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA. „Ne dorim ca producția să fie o radiografie obiectivă, bazată pe mărturiile celor prezenți la fața locului și pe informațiile confirmate deja de autorități.”
Premiera va avea loc în România pe Discovery Channel în această primăvară. Difuzarea mesajelor comerciale va fi întreruptă pe toată durata difuzării.
Documentarul se realizează cu o echipă de producție românească, condusă de Mihai Predescu. Echipei i se alătură și Nick Allder, expert internațional în efecte speciale și probleme ce țin de siguranță, premiat pentru producții precum „Alien” (1979) sau „Al cincilea element” (1997).
reportaj de Mădălina Corina Diaconu
sursa: Discovery Networks Press Release
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
AM DAT PIEPT CU FOCUL AM REALIZAT CE SE POATE INTAMPLA INTR-UN TIMP RECORD.SI IN MOMENTELE ACELEA CAND VEDEAM CA FOCUL SE EXTINDE SI UN FUM GROS NEGRU DE PLASTICE SCUIPAU FOCUL SI NEGREALA DIN TAVAN… M-AM GANDIT LA ACEI COPII CARE AU MURIT NEVINOVATI IN TIMP RECORD SUFOCANDUSE SI ALTII DUPA LUNI SI ZILE INTREGI DE CHINURI GROAZNICE .DIN CAUZA ARSURILOR ….CLUBURILE NU SANT BUNE PENTRU A ADUNA SUTE DE OAMENI IN LOCURI STRAMTE FARA POSIBILITATI DE EVACUARE RAPIDA.AFARA SUBT CERUL LIBER NIMIC NU LI SE PUTEA INTAMPLA.. MUZICA INDIFERENT DE CE NATURA SI CURENT E …ARE MII DE ADEPTI…DE OAMENI DE TOATE CATEGORIILE SOCIALE..SI PLACE AUZULUI SA MORI PENTRU O PLACERE..CARE NE OFERA MUZICA E PACAT ..AFARA E CEL MAI BINE .