Din tainele telepatiei…

Puterea de a comunica o informație de la o minte sau alta, fără ajutorul cuvintelor sau semnelor, este considerată para­normală. Și totuși, ea este cât se poate de normală pentru mulți dintre noi, care o întâlnim la tot pasul, în viața de zi cu zi.

Ne gândim la cineva și chiar atunci ne sună. Sau spunem același lucru în același timp, glu­mind apoi amuzați că “a plesnit un drac”. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai banale exemple puse pe seama telepatiei.

Dar ce se ascunde de fapt în spatele ei? Putem face tele­patie în mod inten­ționat? Și este această miste­rioasă putere una care poate fi antrenată, astfel în­cât să o putem controla și folosi după bunul plac?

Fizicianul îndrăgostit de lumea de dincolo

Pe la 1850, în Anglia epocii victoriene, cre­dința în feluritele puteri oculte era la cote ridicate. Nimic nu era mai la mo­dă decât să-ți petreci serile participând la ședințe elaborate de spiritism, ca­re-ți făceau părul măciucă.

Oameni autodeclarați “me­dium”, care se jurau că-ți pot facilita comunicarea cu suflete de mult pierdute, existau la tot pasul. Iar tentația de a le da crezare era mare: la drept vor­bind, cine nu și-ar dori să poată relua legătura cu o rudă mult iubită, trecută în rândul celor drepți?

În plus, printre oameni de știință re­nu­miți ai vre­mii erau și unii care sus­țineau sus și tare că ast­fel de fe­no­mene chiar sunt posibile.

Prin­tre ei s-a nu­mărat, de pil­dă, chi­mistul și fi­zi­cianul brita­nic Wil­liam Crookes, mem­bru al So­cietății Re­gale, cu­noscut între altele pentru descoperirea elementului taliu.

Sir William Crookes, care a devenit interesat de spiritism după moartea celui mai tânăr și mai îndrăgit dintre cei cincisprezece frați ai săi, a fost membru și chiar președinte al “The Ghost Club” (“Clubul fan­to­­melor”), o so­cie­tate de cer­ce­tare pa­ranormală, din care mai făceau parte și alte ilustre nume ale vremii, pre­cum romancierii Charles Dickens și Arthur Conan Doyle.

Citește mai mult: Formula AS

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină