Din Geoparcul Țara Hațegului, la Luxemburg

Expoziția „Obiecte făcute din piatră” („Stone Made Objects”) realizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și-a reluat călătoria prin geoparcurile europene.
De data aceasta, a poposit în geoparcul aspirant UNESCO Natur & Geopark Mëllerdall din Luxemburg pentru a face cunoscută publicului de acolo diversitatea patrimoniului imaterial al geoparcurilor internaționale UNESCO.
Expoziția reunește obiecte din peste 30 de geoparcuri europene, membre ale Rețelei Europene și a celei Internaționale UNESCO a Geoparcurilor.
Prin intermediul exponatelor, publicul larg poate înțelege mai ușor cât de importante sunt resursele naturale oferite de planeta noastră în viața de zi cu zi a oamenilor, de-a lungul timpului până în zilele noastre.
De la materiale de construcție, la obiecte utilizate în viața de zi cu zi și până la culori naturale utilizate în pictură, obiectele din cadrul expoziției îi fac pe privitori să asiste la un veritabil dialog artistic al Omului cu Pământul pe tema diversității geologice și culturale a continentului european.
„Expoziția are succes pentru că propune un lucru inedit. Atunci când privim un pahar de cristal, un vas de lut, o roată de moară, un obiect de fierărie sau o piatră de construcție, putem descoperi o lume plină de povești adevărate.
O primă poveste este a forțelor geologice care au creat materia primă acum milioane de ani, apoi povestea măiestriei artizanului sau artistului care a realizat obiectul și, nu în ultimul rând, povestea impactului economic și social generat de producția unor astfel de obiecte.
Expoziția sintetizează spiritul geoparcului, acela de a lega istoria Pământului de istoria oamenilor, contribuind la descoperirea diversității geologice și culturale a Europei.
În același timp, expoziția este un bun ambasador al valorilor UNESCO, al Geoparcului Internațional Țara Hațegului și al României. Expoziția va continua să călătorească și să integreze noi obiecte și noi povești” afirmă dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și inițiatorul expoziției.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 1 iunie 2021. La eveniment a participat și ministrul Climei, Mediului și Dezvoltării Durabile din Luxemburg, Carole Dieschbourg. Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente dedicate promovării geoparcului aspirant UNESCO Natur & Geopark Mëllerdall.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 169 de teritorii din 44 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare.
Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali.
Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural.
Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. (CNR UNESCO)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu