DEZVĂLUIRI – Arheolog polonez: „Dacii sunt parte din istoria noastră”
„Cum să cauţi daci în Polonia şi în Ţările Baltice? Nu există aşa ceva!”, m-a „încurajat” un amic istoric, când i-am spus că şi în anul acesta vom porni, cu revista „Formula AS”, pe urmele dacilor, mai întâi la Varşovia şi apoi în Ţările Baltice. Dar când i-am vorbit despre informaţiile pe care le găsisem în lucrări de ultimă oră, scrise de arheologi polonezi, profesorul mi-a urat succes: „Dacă la faţa locului informaţiile vor fi confirmate, cu subiect şi predicat, de specialiştii polonezi, suntem în faţa unor descoperiri cu adevărat spectaculoase!”. În plină luptă între curentul „dacopat” – care amestecă şi valorifică teorii şi informaţii aiuristice despre daci, şi înverşunaţii săi critici, pentru care simpla invocare a dacilor te califică drept anacronic sau naţionalist – specialişti de primă mână din străinătate vin cu informaţii extraordinare despre aria de răspândire şi influenţa dacilor în Europa, mult dincolo de graniţele provinciei romane Dacia, înspre nord, pe malurile Vistulei, în fostul Danzig german şi pe ţărmul Mării Baltice. Documente uluitoare, pe care ne bucurăm să le oferim, în premieră, cititorilor revistei „Formula AS”.
O mică parte din tezaurul dacic descoperit de Rudnicki la Pelczyska
Arheologul Marcin Rudnicki, pe şantier
Până acum câţiva ani, Dacia însemna pentru polonezi maşina scoasă de români cu tehnologie franceză, care le-a umplut şoselele şi autostrăzile, mai cu seamă după succesele numite Duster şi Sandero. Arheologul Marcin Rudnicki recunoaşte că şi pentru el, ca specialist în istorie antică, Dacia a fost, ani de zile, un subiect minor. „Ştiam, în mare, povestea lor, ştiam de Burebista sau Decebal, dar dacii erau un subiect marginal pentru noi, polonezii, erau dintr-o realitate prea îndepărtată ca să ne intereseze cu adevărat”. Cu toate astea, încă în 1970, celebrul arheolog şi profesor universitar Tadeusz Sulimirski, ulterior profesor de arheologie central şi est europeană, la Universitatea din Londra, o somitate a istoriografiei poloneze, venise cu o teză absolut explozivă (căreia nici cercetătorii polonezi, dar nici măcar cei români nu i-au dat vreodată atenţie): „arealul format de Carpaţii de Nord din zona Poloniei şi colinele din jurul lor a fost locuit în preistorie de triburi traco-dace!”. Sulimirski a murit la începutul anilor ’80, lucrarea sa a fost trecută la index, cu „vina” că ar folosi argumente prea „avântate”, iar tema dacică a dispărut din dezbaterea ştiinţifică, înainte să se impună cu adevărat. Aşa se face că, până acum zece ani, Dacia şi locuitorii săi din antichitate lipseau cu totul din orizontul opiniei publice poloneze, pentru care universul antic al ţării lor se împărţea între neamurile germanice şi cele celtice. Punct!
Dacii de pe malul Vistulei
Iată însă că în ultimii ani, săpăturile arheologice din Polonia scot la iveală (spre totala indiferenţă a istoricilor români) o cantitate tot mai mare de material dacic. Pur şi simplu, subiectul nu mai poate fi neglijat! Pe de altă parte, aceste noi informaţii ajung pe mâna unor profesionişti tineri şi ambiţioşi, informaţi şi lipsiţi de prejudecăţi, dornici să iasă din paradigmele ponosite ale interpretărilor istorice clasice. Aşa se face că, studiate atent şi comparate cu descoperiri similare din alte ţări, multe dintre obiectele de podoabă sau resturile ceramice antice de pe şantierele Poloniei scapă de eticheta obişnuită a apartenenţei lor la cultura celtică şi intră în sfera de influenţă dacică. Arheologii Iwona Florkievicz (acum în Germania, pe atunci la Universitatea din Rzeszow) şi Marcin Rudnicki (Universitatea din Varşovia) sunt doar doi dintre cercetătorii polonezi care şi-au dedicat ultimii ani clasificării, organizării şi analizării urmelor dacice din zona Poloniei: numeroase vase, felurite figurine ceramice sau metalice, printre care un superb cap de bou încastrat în argint, capace de oale, cupe cu picior înalt. Iwona Florkiewicz găseşte toate aceste artefacte, de inspiraţie sau provenienţă dacică, în jumătatea de sud a Poloniei, de-a stânga şi de-a dreapta malurilor fluviului Vistula, care se varsă în nord, la Marea Baltică (exact cum afirmase şi marele Vasile Pârvan, în „Getica” sa: „Dacii nu sunt la Vistula o excepţie, ci ei sunt foarte numeroşi şi în legătură unii cu alţii”).
E vorba despre nu mai puţin de 50 de descoperiri diferite, care se întind pe un interval de datare de mai bine de 300 de ani, înainte şi după anul 0 al erei noastre, şi pe o suprafaţă uriaşă, de peste 400 de kilometri pătraţi! La rândul său, după ce a găsit urme de brăţări dacice pe un şantier din Polonia, arheologul Marcin Rudnicki a publicat, într-unul dintre studiile sale recente, o hartă a prezenţei acestora în Polonia şi în împrejurimi. O hartă impresionantă, pe care o desfăşoară în biroul său. E plină Polonia de astfel de brăţări dacice, din care au fost deja identificate aproape 20. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentate pe harta lui Marcin, de puncte negre, înghesuite în sud, în jurul Cracoviei, şi în centrul ţării, în jurul Varşoviei. Dar câteva dintre ele se găsesc în zone unde era greu de bănuit influenţa dacilor: la Marea Baltică, la Lalendorf, în Germania, sau lângă Gdansk, în Polonia, peste drum de Scandinavia, şi la doi paşi de Lituania.
Vistula, fluviul care se varsă în Marea Baltică şi pe malurile căruia s-au stabilit geto-dacii, după cum afirmă marele istoric Vasile Pârvan
Burebista şi ceştile dacilor
Fragmentele de brăţară din faţa mea au fost descoperite pe şantierul arheologic de la Pelczyska. O poveste uluitoare, care justifică pe deplin călătoria mea în Polonia, dând sens şi călătoriilor revistei „Formula AS”, în căutarea de urme vechi româneşti. Marcin a fost intrigat de aceste „piese” metalice, cu care alţi colegi de-ai săi nici măcar nu şi-ar fi bătut capul. „În arheologia poloneză, acest tip de brăţări au primit mereu interpretări greşite. Mulţi le-ar fi declarat brăţări de influenţă celtică şi cu asta, basta!”. Dar Marcin nu lucrează aşa. A studiat atent specificul lor şi a încercat să afle unde se mai găsesc brăţări de acest fel. Aşa a aflat că sunt „brăţări tip 3 Şimleul Silvaniei”, brăţări cu nodozităţi, cu „ferestre”, cum li se mai spune cercurilor de pe suprafaţa lor, nişte podoabe tipic dacice. Marcin a luat legătura cu arheologi români şi a aflat că e plină Transilvania de astfel de brăţări, care erau un semn al puterii şi erau purtate, cel mai probabil, de nobilii daci, fiind descoperite mai cu seamă în zona cetăţilor din Ardeal. Dar marea surpriză a fost să găsească o mulţime de fragmente de brăţări dacice, de acelaşi gen, în vreo alte 17 locuri din nordul Germaniei şi al Poloniei, cele mai îndepărtate de Dacia antică fiind cele găsite pe ţărmul Mării Baltice. A studiat aliajul din care erau făcute, iar concluzia a fost că ele nu puteau fi produse în zona Poloniei, deci provenienţa lor clară era Dacia.
„Dar ce să caute aceste brăţări dacice în Polonia?”, rosteşte Marcin întrebarea care mă obsedează şi pe mine, de când am plecat de la Bucureşti. „Prezenţa dacilor în zona Poloniei a început în secolul III înainte de Hristos, conform unor cercetări bazate pe descoperirea, la noi, a unor monede din arealul dacic. Apoi, pe vremea regatului lui Burebista (în jurul anului 60 înaintea erei noastre), obosit de veşnicele incursiuni ale triburilor boilor pe teritoriul său, marele rege geto-trac trece la atac şi provoacă, undeva pe râul Tisa, una dintre cele mai mari bătălii din istoria dacilor. Boii sunt, practic, raşi de pe faţa pământului de daci. Acesta este momentul, în jurul jumătăţii primului secol înainte de Hristos, când ceramica specific dacică apare masiv în nordul Slovaciei şi în sudul Poloniei. Din punctul meu de vedere, această apariţie este legată de extinderea regatului dac al lui Burebista spre nord. Pentru mine, prezenţa «ceştii dacice» şi a altor forme de ceramică dacică, în zona noastră, e proba directă a prezenţei fizice a dacilor aici! Eu însumi am descoperit, într-un mormânt al unei aşezări din Pelczyska, o ceaşcă dacică. Să spui că o astfel de ceramică, făcută de mână (e foarte rudimentară), ar fi un import, e pur şi simplu o prostie. E o ceramică foarte primitivă. Nu ai cum să imporţi aşa ceva la mii de kilometri distanţă! Prezenţa ceştii dacice în Polonia nu se poate explica decât prin faptul că dacii au venit aici cu tradiţiile lor de olărit şi cu obiceiurile de a le folosi. Foarte posibil, puterea lui Burebista a fost atât de mare, încât să se fi extins până în Polonia”, spune Marcin Rudnicki. Apoi scoate dintr-un sertar o ceaşcă dacică, descoperită la Pelczyska, şi o priveşte cu mândrie: „Nu e valoroasă ca obiect de patrimoniu, foarte valoros e, însă, ce ne spune ea”. Ceaşca aceasta e argumentul suprem pentru a demonstra că dacii au trăit pe malurile Vistulei! Îmi dă voie să o ating. Are ceva din asprimea şi robusteţea mâinilor care i-au dat viaţă, acum mai bine de 2000 de ani, frământând lutul de pe malurile Vistulei.
Ceasca dacica, descoperita la Pelczyska
Marcin mai deschide o dată cufărul şi îmi pune în faţă două monede de argint. „Ai o exclusivitate, sunt nişte monede ciudate, pe care le-am descoperit foarte recent. Contactele dacilor cu nordul Europei erau mai puternice decât ne imaginăm, iar în acest sens, există informaţii nepublicate încă. Trebuie să scriu un articol despre asta! Majoritatea monedelor republicane romane, pe care le-am găsit în Polonia, nu vin direct din sud, pe direcţia Moraviei, ci vin prin Dacia. Probele acestei teorii sunt monedele pe care le vezi aici, imitaţii dacice ale unor denari romani. Arată destul de bine, dar ştim că sunt imitaţii, pentru că faţa monedei este de la un tip de denar, iar reversul este de la altul, e un mix de două monede într-una singură. Avem tot mai multe descoperiri de acest fel, care sunt complet nepublicate! Se vede o imitaţie de inscripţie romană, făcută în cel mai pur stil barbar, pentru că e evident că meşteşugarul dac nu ştia să scrie, iar atunci a mâzgălit nişte semne care aduceau, cumva, în mintea lui, cu literele alfabetului latin. S-au găsit monede similare şi în România, deci nu e niciun dubiu că nu ar fi dacice. Periodizările monedelor de acelaşi tip găsite în Polonia şi România se suprapun perfect, ceea ce e extraordinar, un alt argument că ele au ajuns aici din Dacia. Nu e o coincidenţă! Toate aceste noi descoperiri aduc mari schimbări în informaţiile noastre legate de daci. Prezenţa dacilor aici, în ultimul secol dinaintea lui Hristos, este certă.”
Măreţele falsuri dacice
„Hieroglife” dacice pe o monedă romană
Denari romani descoperiţi în Polonia şi falsificaţi în Dacia
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Multumim acestei initiative a jurnalistului de la „Formula As” de a merge pe firul dovezilor dacice pana in Polonia,si,de a ni le prezenta si noua,publicului larg.Sper ca si decidentii nostrii sa i-a aminte de aceste dovezi si sa sustina demersul de
ase face cercetari in comun.
NU DE COMENTARIUL MEU AVETI NEVOIE CI SA-I LAMURITI PE DOBITOCII DE ALDE GHERMAN SI ATATIA ALTII CA EL
gherman si alti tradatori,sunt platiti sa spuna la tv de catre patronul ungur ,numai de rau !Ei din asta traiesc,ei sunt gunoaiele aduse la sprafata de vartejul istoriei.
pana la urma sunt ei dacii cei care ies de peste tot.din tot teritoriul lor imens sa-si afirme identitatea pe care noi stranepotii lor ne straduim cu incapatanare si imensa prostie sa o negam. cand in sfarsit vor reusi sa se afirme definitiv si incontestabil , atunci as vrea sa aflu raspunsul pe care il vom da nepotilor nostri, cand ne vor intreba de ce ne-am negat stramosii de ce am acceptat sa-i lasam fara radacini in valtoarea vremurilor si neamurilor.
Bun articol!
Arheologul polonez Marcin Rudnicki în C.V. menţionează descoperiri aheologice CELTICE.Iată C.V.:Începând cu anul 2004 angajat al Institutului de Arheologie al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Varşovia, iniţial ca inginerie angajat independent şi tehnic (curente ştiinţifice şi tehnice)
Am vrut să fie un arheolog deja atunci când colegii mei visa la o profesie, pompier, astronaut cum ar fi. Prima dată când am luat parte la săpături arheologice ca un elev de liceu în 1986. (castelul teutoni în Szestno, GM. Mrągowo). Din acel moment, am fost un participant la zeci de expediţii care efectuează cercetări privind poziţiile diferitelor perioade, la fel ca în Danemarca şi Spania. Din 2000, conduce activităţi de cercetare în cadrul propriului său proiect sub numele expediţiei celtic al Institutului de Arheologie de la Universitatea din Varşovia. Initial, obiectivul principal al acesteia a fost de a identifica aşezarea celtice în zona Pełczyska. Pińczów, provincia. Swietokrzyskie. De-a lungul timpului, studiile acoperite celelalte poziţii din zonă, iar sarcina principală a fost transferată în zona cimitirului multicultural, descoperită în anul 2000. O parte integrantă a activităţilor Expediţiei a fost activitatea asociată cu popularizarea rezultatelor cercetărilor efectuate în Ponidzie. festivalul arheologic deja în octombrie 2001. A fost organizat la Pełczyska la care au participat consulul general al Ambasadei Franţei. Măsura realizările în acest domeniu este o cooperare în curs de desfăşurare cu sponsorii, printre care sunt cele mai mari companii din regiune. Rezultatul multor acţiuni întreprinse în anii 2000 – 2005 a fost înfiinţarea unei expoziţii arheologice în palatul Wielopolskich din Chrobrzu aproape de Pińczów, care în cele din urmă este de a deveni nucleul Centrului de Cercetare Arheologică, Universitatea din Varşovia în Ponidzie.
Studiile arheologice Expeditie într-o anumită măsură, orienteze interesele mele de cercetare, care includ – într-o anumită măsură, – întreaga aşezare preistorică în vecinătatea Pełczyska, din neolitic la inceputul Evului Mediu. Această situaţie se reflectă problemele diversităţii luate de mine în publicaţiile ştiinţifice.
Principalul domeniu de interes de cercetare meu rămâne aşezarea celtice pe teritoriul polonez. În special, ele se concentrează asupra relicvele de cercetare de reşedinţă ale persoanelor din zonele de vest de Malopolska. Celţii contactelor cu alte popoare – în principal germani şi Dakami – lărgească în mod natural gama lor de tematică şi cronologică. Ca urmare, obiectul investigaţiei mele a devenit un spectru larg de transformări culturale de decontare şi de loc pe teritoriul polonez în timpul / influenţa romană La Tene de pre-romană şi timpurie. Acesta include, printre altele: problema de interpretare a fenomenelor culturale, echipa descrisă ca un grup de Tyniec dacă problema originilor inmormantari scheletice in cultura Przeworsk.
Al doilea flux de munca mea ştiinţifică este numismaticii antice şi moderne, şi în special problema monedelor celtice din Europa Centrală. Cele mai multe dintre descoperirile din această zonă este legată de activităţile monedele boii. Aceasta este ceea ce noi le datorăm primele probleme ale monedelor pe teritoriul polonez de azi. Cronologia coinage bojskiego, originea iconografia monedelor, circulaţia banilor şi a funcţiei sale – acestea sunt doar câteva dintre aspectele care fac obiectul anchetei mele. Un aspect important al acestor analize a compoziţiei chimice a aliajelor utilizate pentru producerea de monedă. Rezultatele analizelor efectuate folosind diverse metode şi dispozitive sunt universale în ceea ce priveşte metodologia de cercetare situri arheologice metalografice.
Din 2007. Eu iau parte la „polonez”, parte a proiectului Groupement de Recherche Européen „Trouvailles monétaires” (dezvoltarea descoperirilor de monede celtice din ţinuturile poloneze) – în colaborare cu CNRS din Paris, care sa permita vizite de studiu, organizarea de conferinţe comune, traducere, editare şi publicare monografii şi lucrări colective.
Alături de care se ocupă pur ştiinţifică cu sit arheologic de conservare. Sunt autorul unui plan de protecţie aşezării, situată pe o peninsulă Ostrow, GM. Pasym, provincia. Warmia-Mazury, aprobat de către conservatorul provincial în 1999. O atenţie deosebită dedic problemelor de detectoare şi condiţiile de utilizare a acestora de metal de către persoane care nu sunt legate profesional de arheologie. Aceasta nu este singura problemă care necesită schimbări urgente în lege pentru a asigura o protecţie eficientă a patrimoniului arheologic în condiţiile realităţii moderne a ţării noastre.
Există mai străin pentru mine, de asemenea, probleme legate de promovarea arheologie, comercializare a realizărilor ştiinţifice la difuzarea lor. În 2004. Am luat parte la organizarea X Fest Biskupin arheologice şi expoziţia de însoţire a celţilor – oamenii din Europa. În august 2006, am realizat cursuri pentru tineri din districtul Pińczów organizate în cadrul programului UE „Tineret”.
Am prezentat rezultatele activităţilor lor pe parcursul a mai mult de douăzeci de conferinţe ştiinţifice în Slovacia, Polonia, Republica Cehă, Austria şi Marea Britanie. Se poate menţiona printre ei – printre altele – conferinţe în seria Ziua laténská v Èechách pe Moravia şi în Slovacia, Arheologie Barbarù, precum şi simpozion internaţional în 2006. Kelten-Römer-Germanen le Spannungsfeld von Integration und Konfrontation (organizat de Österreichische Gesellschaft für ur-und Frühgeschichte), XIX. internaţional de conferinţe Grundprobleme frühgeschichtlichen der Entwicklung Mittleren im Donauraum în 2006., OODA conferinţa „Drept şi realitate în arheologie” (2006), o conferinţă internaţională de monede Descoperiri în cadrul sitului. Context Importanţa lor arheologic şi istoric (2008)., XIV. Congresul Internaţional de Numismatică din Glasgow (2009) şi o conferinţă internaţională organizată de British Museum Înregistrare din trecut (2009) -.. Dedicat problemelor de detectoare de metale în Europa.
De mai multe ori am fost autorul şi interpretul sau participant la proiecte de cercetare:
1994-1996 Comitetul Grant pentru Cercetare Stiintifica, Proiect de cercetare: „Pregătirea pentru publicarea materialelor de săpături celtice Pełczyska în anii 1959-1973”.
2005 Coordonarea şi punerea în practică a proiectului sub numele de „De la teorie la practică. Teste de verificare arheologice Pełczyska şi Miernów „(finanţat de Ministerul Educaţiei şi Sportului şi Consiliul Consultativ pentru Afaceri de Cercetare Student la UW rector, al cărui scop a fost promovarea dezvoltării arheologiei aeriene prin confruntare prin datele de excavare obţinute prin ea.
2006-2008 grant de la Ministerul ştiinţei şi Învăţământului Superior: „Monede nord Celtic a Munţilor Carpaţi” (cu A. Bursche)
2007-2008 Ministerul Culturii din grant de programul operaţional al patrimoniului cultural Prioritatea: protejarea siturilor arheologice – „săpături de salvare arheologice de la riscul de jaf şi a distrus un sit arheologic din New Cerekwia st 4, GM.. Kietrz şi dezvoltarea şi întreţinerea siturilor arheologice „.
2007-2008 Ministerul Culturii din grant de programul operaţional patrimoniul cultural Prioritatea: Protecţia siturilor arheologice – „Izvoarele arheologice echipa de cercetare străveche aşezare în Pełczyska. de cercetare de specialitate, conservare, restaurare şi documentare. ”
2008 (participare), grant de la Ministerul Patrimoniului Cultural al programului Prioritatea operaţional: Protecţia siturilor arheologice – „arheologice de salvare de cercetare activitate de pradă pe cale de dispariţie şi rupeţi siturile arheologice din echipa Jankowo II – Oszczywilku gm. provincia Blizanów. O mai mare şi de întreţinere şi documentaţia dobândite situri arheologice. ”
http://www.archeo.uw.edu.pl/szablon.php?id=194
Brăţările getice – din Geţia Carpatică în Scandinavia
Cele 13 brăţări getice din aur, care fac parte dintr-un grup de cel puţin 24 de piese similare, reprezintă cel mai mare tezaur cunoscut pe teritoriul României, din anul 1837 până în prezent, an în care a fost descoperit tezaurul de la Pietroasa, numit popular „Cloşca cu puii de aur”. Cea mai interesantă brăţară getică este cea care, aşa cum s-a dovedit în urma analizei, a fost singura folosită, fiind purtată de o persoana importantă, un preot sau o preoteasă, într-un ritual care s-a perpetuat de-a lungul timpului. Primele manifestări ale unui ritual similar – depunere ritualică de ofrande – datează încă din paleolitic, perioadă în care era practicat cultul craniului ursului de peşteră. În acele vremuri, aşa cum s-a descoperit în diferite peşteri (cum ar fi cunoscuta Peşteră Drachenloch din Elveţia, dar şi în România – o peşteră din Bihor, unde o formaţiune de cranii, a căror vârstă ar depăşii 75.000 de ani, reprezentă cel mai vechi sit de acest gen), craniile şi oasele lungi erau aşezate într-un fel de casete de piatră, reprezentând ofrande de jertfă a primei vânători adusă unei Fiinţe Supreme. Peste milenii, pe vremea geţilor, metalul sfânt al acestor munţi – aurul – cules cu pioşenie dintre cârlionţii blănurilor de berbec cufundate în albia râurilor aurifere (acea mitică „lână de aur”), era dăruit înapoi muntelui, fiind îngropat la poalele Muntelui Godeanu, Kogaionul sacru al geţilor. Aurul era adunat şi prelucrat în tije ale caror terminaţii, prin ştanţare, gravare şi poansonare, erau lăţite şi transformate cu măiestrie în protome reprezentând capul de lup şi coame stilizate, primeau puteri magice – prin simbolistica Pomului Vieţii reprezentat sub forma brăduţilor sau a palmetelor, fiind apoi aşezat în casete formate din lespezi de piatră şi adus ofrandă Divinităţii.
Pomul Vieţii sub forma bradului (considerat de popoarele din sud-estul Europei ca arborele vieţii, iar la traci, sub raport mitic, bipolar: totdeodată arbore cosmic şi arbore terestru, arbore al vieţii şi arbore al morţii) este reprezentat pe botul şi coama lupului, iar sub forma palmetei (asociată în Orientul Mijlociu, încă din secolele VIII-VII î.e.n., cu Pomul Vieţii), este figurat într-un registru plasat în continuarea coamei, până la tijă; se face precizarea că sunt, în majoritate, 7 palmete. Şapte era un număr magic încă din neoliticul european, ambele Coloane ale Cerului descoperite în sanctuarul de la Căscioarele (datat în jur de 5000 î.e.n.) fiind încadrate între două rânduri de stâlpi, şapte la număr, ale căror resturi carbonizate s-au găsit în săpături.
La descoperirea brăţărilor getice din aur, au existat voci care au ridicat semne de întrebare asupra autenticităţii celebrelor brăţări. De ce în zeci de ani de săpături arheologii nu au descoperit măcar una, de ce au apătut toate dintr-o dată? Unul dintre contestatarii autenticităţii brăţărilor, expertul Radu Stanciu, a pus problema la modul superficial: „toate seamănă între ele, indiferent de greutate, modelul este acelaşi; ai putea spune că piesele sunt făcute ca la o maşina din care ies toate una după alta; este şi o grosolănie – un mic triunghi care vrea să fie un cap de şarpe … nici o lucrătură, nimic, aşa ceva pe un arc absolut grosolan … „. Alţi specialişti au susţinut cu argumente autenticitatea brăţărilor: au unghiurile atât de proaspăte ca şi cum ar fi fost făcute ieri, dar sunt acoperite cu un strat de depuneri minerale din sol, care atestă faptul că obiectele au stat vreme îndelungată în sol; acelaşi centru de producţie, dar mai multe mâini, cu siguranţă; aurul este nerafinat, meşterii nu au manifestat nici o preocupare pentru a obţine un aur de o calitate mai bună … ce-au găsit în râu, ce-aveau, asta au folosit; tehnicile de producere a bijuteriilor se schimbă, iar în cazul nostru avem de-a face cu o tehnică excepţională, care azi, practic, nu mai poate fi accesibilă celor din Europa.
Chiar dacă admitem faptul că asemenea obiecte spiralate din aur, similare celor getice, nu au mai fost descoperite în România, se poate pune întrebarea dacă au fost descoperite în alte zone ale Europei. Şi dacă răspunsul este afirmativ, interesant ar fi să ştim din ce perioadă a istoriei datează?
Şi în situaţia în care nu ţinem cont de ultima brăţară getică din aur, confecţionată sub forma dragonului getic – cap de lup şi trup de şarpe, descoperită în mod absolut incredibil în anul 2017 la Optaşi-Măgura, judeţul Olt, există obiecte plurispiralice similare (pentru a nu spune aproape identice) care fac mândria muzeelor din întraga Scandinavie: brăţara spiralată cu capete de lup, confecţionată din aur şi datată între 200-300 e.n., aflată la Muzeul Naţional de Istorie din Stockholm, Suedia, brăţara din aur descoperită în Vittskövle, regiunea Sverige, Suedia, brăţara din aur masiv, confecţionată dintr-o tijă răsucită în spirală, la care fiecare capăt se termină cu un cap stilizat de lup, descoperită într-un mormânt din Valløby pe Stevns, Danemarca şi aflată în prezent în Muzeul Naţional din Copenhaga, Danemarca, inelele spiralate din aur, executate din tije răsucite şi lăţite spre capete prin prelucrare la rece pentru a sugera, similar brăţărilor getice, coama, terminate apoi cu protome realizate sub forma capului de lup, descoperite la Himlingøje, regiunea Præstø, Danemarca, datate între 150-320 e.n., precum şi cel descoperit la Nordrup lângă Ringsted, Danemarca, aflate în prezent în Muzeul Naţional din Copenhaga, Danemarca.
Toate aceste obiecte sunt datate între anii 0-400 e.n., mai probabil între 200-400 e.n.; începând cu anul 300, asemenea obiecte spiralate ajungeau şi în Norvegia.
Referitor la această perioadă, un savant de mare anvergură și cu o cultură istorică riguroasă – Carlo Troya (1784 ‒ 1858), în teoria migraţiei inverse a goţilor, expusă detaliat în lucrarea „Fasti Getici o Gotici” (în care una dintre secțiunile marii sale istorii este subintitulată în mod surprinzător „Faptele daco-geto-normande”), consemnează între evenimentele înregistrate din istoria dacilor două migrații esențiale spre nordul european: una după moartea lui Burebista, prin destrămarea imensului său imperiu, deci după anul 44 î.Hr., și alta după moartea lui Ermanaric cel Mare, fondatorul celuilalt mare imperiu al aceluiași neam, denumit ostrogotic de această dată, în anul 365 d.Hr., amplificându-se după moartea lui Attila din anul 453. Între cele două migrații, timp de aproape cinci secole, geţii s-au răspândit încetul cu încetul în regiunile de la Marea Baltică, au trecut apoi în Suedia, creând aici o nouă Ostrogoţie şi o nouă Vestrogoţie, deloc diferite de cele ce fuseseră atât de prospere la Dunăre şi la Pontul Euxin. Numindu-se dani, daci sau geți, aceștia își îngroașă rândurile prin alianțe confederate cu diferite alte triburi getice care apăreau și înaintau spre Baltica, aducând aici toate instituţiile lor şi numind „Dacia” totalitatea cuceririlor lor în Danemarca şi în Suedia, nume care timp de mai multe secole a fost amintit în actele publice şi oficiale ale ambelor regate.
Pe harta Scandinaviei întocmită de cartograful german Martin Waldseemuller în anul 1541, bazată pe o hartă similară a lui Claudiu Clavus, apărută în 1425, Peninsula Iutlanda şi sud-estul Peninsulei Scandinave sunt denumite „DATIA”, iar în cea mai exactă hartă a ţărilor nordice, care oferă detalii şi nume de locuri, Carta Marina, publicată în anul 1539 de către scriitorul suedez Olaus Magnus, peninsula Iutlanda apare cu numele de „DACIA – SIVE DENNEMARCA” (SIVE = o națiune, un corp mare de oameni uniți prin descendență comună, istorie, cultură sau limbă, care populează un anumit stat sau teritoriu).
În sprijinul acestei teorii, Profesorul Flemming Kaul – Arheolog la Muzeul de Istorie din Copenhaga, specialist în perioada fierului din epoca pre-romană spunea: „Se ştie că au existat contacte între lumea aceea şi cea de aici, mai ales prin partea sud-estică. Mărturii ale acestor contacte au fost descoperite încă din epoca bronzului, aşa că o vizită la rudele din nord nu este exclusă! E clar că dacii mai fuseseră aici cândva, cunoşteau drumurile şi aveau contacte. Se pare că dacii au venit fie prin Polonia şi au mers mai departe către Skatiski, peste Marea Baltică, fie au venit pe la graniţa Serbiei de astăzi cu România, prin Timişoara. Au fost poate războinici sau comercianţi. Ce este important, însă, este că aceste urme există, deci, cu siguranţă au trecut pe aici.”
După ce a găsit urme de brăţări getice pe un şantier din Polonia, arheologul Marcin Rudnicki a publicat, într-unul dintre studiile sale recente, o hartă a prezenţei acestora în Polonia şi în împrejurimi. O hartă impresionantă, pe care privind-o, cu greu te poţi abţine să nu exclami: e plină Polonia de astfel de brăţări getice! … şi gândul zboară spre marele Vasile Părvan, care scria în „Getica” sa: „Dacii nu sunt la Vistula o excepţie, ci ei sunt foarte numeroşi şi în legătură unii cu alţii”. Cele mai multe dintre aceste descoperiri sunt reprezentate pe harta lui Marcin prin puncte negre, înghesuite în sud, în jurul Cracoviei, şi în centrul ţării, în jurul Varşoviei. Dar câteva dintre ele se găsesc în zone unde era greu de bănuit influenţa geţilor: la Marea Baltică, la Lalendorf, în Germania, sau lângă Gdansk, în Polonia, peste drum de Scandinavia, şi la doi paşi de Lituania.
Robert Gindele crede că prezenţa getică din nordul continentului a fost consolidată mult după războaiele geto-romane, când mai multe grupuri de geţi s-au retras către nord din faţa trupelor romane, respectiv în perioada războaielor marcomanice (160-180 d. Hr.), şi mai apoi, în urma pătrunderii masive a vandalilor în spaţiul nord-vestic al României. https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-10-bratarile-getice—din-getia-carpatica-in-scandinavia
Dragonul getic de la capătul curelelor anglo-saxone
Piesele denumite „strap-end”, capete de curea, erau concepute pentru partea terminală a unei curele plate din material textil sau piele. Aveau un rol multiplu: acela de a împiedica cureaua să se desfacă în mod accidental şi nedorit, erau articole ornamentale şi decorative, precum şi, foarte probabil, erau utilizate ca amulete, cu rol de protecţie. Sunt realizate din aliaj de cupru iar una sau ambele fețe pot fi decorate. În general, există două părţi: un capăt terminal iar la partea opusă un capăt destinat ataşării de curea prin intermediul unor nituri. Practic, două plăci metalice turnate prindeau la mijloc cureaua, fiind apoi nituite împreună. Această parte metalică proteja capătul liber a curelei şi asigura o greutate care determina capătul benzii din pânză sau a curelei din piele să stea întins, în poziţie verticală şi astfel împiedicând cureaua să se desfacă.
Primele reprezentări ale acestor piese – capete de curea – se află în manuscrisele carolingiene (Biblia Viviană, Evangheliile de Aur), fiind ataşate la curelele de legătură care compuneau centurile de care erau prinse săbiile războinicilor descrişi la mijlocul secolului al IX.
Conform unei clasificări în funcţie de tipologie şi perioada în care au fost produse, întocmită de Gabor Thomas, lector la Universitatea din Kent – Departamentul de Studii Clasice şi Arheologice, în lucrarea „A Survey of Late Anglo-Saxon and Viking-Age Strap-Ends from Britain”, cea mai comună varietate a acestor piese este reprezentată de clasa capetelor de curea cu terminaţie zoomorfă (strap-end Class A), caracterizată prin prezenţa capului de lup, văzut de sus, căruia i s-a acordat o atenţie deosebită, în special caracteristicilor faciale, inclusiv urechilor, ochilor şi botului. O altă trăsătură stilistică este elaborarea zonei cuprinse între niturile care prindeau cureaua şi protoma zoomorfă, o zonă similară coamei lupului din alcătuirea brăţărilor getice. Această zonă a păstrat, ca într-o capsulă a timpului, scopul iniţial al acestor obiecte a căror formă sugerează dragonul getic, şi anume acela de obiecte utilizate în ritualuri magico-religioase. Acest spaţiu este încărcat de elemente ale simbolisticii de regenerare infinită, de nemurire: romburile pielii de şarpe, rozeta spiralată sau stelată, palmeta, rinceau, cerbul sau căprioara.
Dacă lăsăm imaginaţia să zboare, putem vedea capul de lup reprezentat la extremitatea acestor piese, coama purtând simbolistica Pomului Vieţii şi cureaua din piele sau material textil, „fluturând” în timp ce războinicul se mişca cu repeziciune în iureşul luptei. Iar centura era împodobită cu o mulţime de asemenea „dragoni” care, asemenea urletului dragonului getic, zăngăneau lovindu-se unul de celălalt, producând un sunet asemănător armelor încleştate.
Aceste piese – capete de curea (strap-end), produse şi utilizate încă din perioada saxonă timpurie şi, în continuare, de-a lungul întregii perioade anglo-saxonă şi vikingă, între anii 700 şi 1050, încorporează într-un singur artefact o imensă bogăţie de date variate, suficiente pentru a susţine o gamă largă de observaţii referitoare la civilizaţia anglo-saxonă.
În anul 2011, lângă satul Silverdale, în nordul Lancashire, a fost descoperit al patrulea cel mai mare tezaur viking din Marea Britanie, datat, după monedele pe care le conţinea (printre care şi monede emise în timpul lui Alfred cel Mare), în jurul anului 900 e.n. Printre cele 201 piese din argint este o brăţară triplă, formată din trei inele concentrice, dispuse unul în interiorul celuilalt, executată într-un stil decorativ sintetizând în principal elemente anglo-saxone. Tezaurul, considerat printre cele mai importante descoperite în acest secol, indică faptul că vikingii au început să colonizeze aşezări din Marea Britanie în jurul anului 870 e.n.
Caracteristic acestei brăţări este faptul că inelul cel mai mare (cel din exterior) este alcătuit, similar brăţărilor getice, din aceleaşi trei părţi: capul de lup, cu detaliile faciale atent incizate, având urechile ciulite, urmat de coamă, delimitată de semiove înlănţuite (oul este adăugat la simbolurile şi emblemele reînoirii Naturii şi vegetaţiei prin prezenţa acestor ove – motiv decorativ realizat dintr-un şir de elemente de forma unei semisfere sau a unui semiovoid), încadrând astfel coama, şi de registrul energiei regeneratoare, care la brăţările getice este reprezentat de palmete, iar la această brăţară este reprezentat prin cel mai timpuriu simbol al regenerării – pielea de şarpe, evidenţiată prin V-uri alternante, dispuse în rânduri paralele.
Dacă se elimină din alcătuirea brăţărilor getice tija plurispiralică se obţine o brăţară formată doar din capul de lup, coamă şi registrul energiei regeneratoare (dispuse în oglindă, astfel încât capetele de lup sunt afrontate), similară brăţării vikinge şi executată într-un stil eminamente anglo-saxon. Posibil ca cele trei inele concentrice ale brăţării vikinge, toate ornamentate cu simbolismul pielii de şarpe, să substituie, astfel, prin concentricitate, tija plurispiralică a brăţărilor getice.
Invazia anglo-saxonă a Britaniei a reprezentat migrația popoarelor germanice din Europa continentală în Britania în timpul Evului Mediu timpuriu, în special sosirea anglo-saxonilor în Britania, după prăbușirea stăpânirii romane, moment în care Constantin III a retras rămăşiţele armatei, ca reacţie la invazia barbară a Europei. Invazia saxonă a început în jurul anului 450 și a continuat pe tot parcursul secolului V.
Diviziunea tradițională a migranților în englezi, saxoni și iuți – popoarele din Angeln, Saxonia și din Iutlanda – provine de la Historia ecclesiastica gentis Anglorum, o istorie latină din secolul al VIII-lea scrisă de Venerable Bede despre creștinismul din Regatul Angliei. Un număr mic de anglo-saxoni locuiau în Britannia, chiar și înaintea plecării romanilor. După ce aceștia au plecat, britanii rămași se pare că au angajat mai mulți mercenari anglo-saxoni ca răspuns la amenințarea pe care o reprezentau picții din nordul Scoției, în prima jumătate a secolului V.
Cunoscuți sub numele de saxoni sau anglo-saxoni, aceștia erau de fapt anglii (din Schleswig-Holstein în sudul Danemarcei/nordul Germaniei), saxonii (din nordul Germaniei) și iuții (din Iutlanda, pe coasta Germaniei/Olandei).
Iuții (în latină Eutii, Euthiones; în engleză veche Yte, Eotas; în nordică veche Jotar) au fost un trib germanic numit dupǎ teritoriul pe care l-a populat, și anume peninsula Iutlanda. După cucerirea peninsulei de cǎtre danezi în secolul al V-lea o parte din iuți s-au dizolvat în poporul danez, pe când alții s-au strǎmutat împreună cu anglii și saxonii în Marea Britanie, creând astfel Regatul Kent.
Aşa cum arată Carlo Troya în lucrarea „Fasti Getici o Gotici”, din anul 878, când a fost încheiat pactul dintre Alfred cel Mare, rege anglo-saxon al regatului Wessex, şi Gothrun, regele danezilor, „s-a ştiut că Danemarca, fără a-şi pierde numele, se numea de asemenea Dacia, şi mai ales Iutlanda lui Gotrun. Tot Dacia se numeau şi posesiunile danezilor din afara Danemarcei, şi Dacia o parte din Suedia”.
Această denumire s-a păstrat nealterată, astfel încât în anul 1450, Silvio Enea Bartolomeo Piccolomini (Papa Pius II) afirma în lucrarea „De Europa” că pe vremea lui, Iutlanda se numea Dacia: „Daniam sive Daciam dicere volumus, consuetudini servientes”, „Post Prutenos incipit nomen saxonicum … plagam aquilonarem davi obtinent et Mare Baltheum”. https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-9-2-dragonul-getic-de-la-capatul-curelelor-anglo-saxone