Despre importanța stațiunilor balneoclimaterice cu Nicolae Minovici (Foto)

Posted on 18 februarie 2023 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments

În perioada interbelică, turismul românesc lua o mare amploare, furnizând numeroase alternative de petrecerea timpului liber, în împrejurimile capitalei, la munte sau la țărmul mării.

O atracție pentru publicul românesc erau și noile înființate stațiuni balneoclimaterice, prilej de distracție și terapie.

La nivel internațional, se organizau numeroase congrese de balneologie; asemenea congrese s-au ținut regulat și la noi în țară în vederea organizării și îmbunătățirii seviciilor stațiunilor de profil.

Raportarea noastră la modelul străin se situa între etalon și competiție. Elveția, Băile Pistyan, Vichy şi Karlsbald – erau renumite în epocă pentru serviciile oferite vizitatorilor și pacienților lor.

La noi, „Societatea de hidrologie medicală şi climato-terapie” cerceta climatele din țară din punct de vedere terapeutic, pentru crearea de staţiuni climaterice de vară şi de iarnă.

În 1938, lua ființă și catedra de balneologie și dietetică la Facultatea de Medicină din București, în urma scindării catedrei de clinică terapeutică; o astfel de catedră mai exista la Cluj.

Tot la Cluj, se edita o revistă dedicată staţiunilor balneare: „Curierul Băilor”. În paginile sale, în anii `20, era publicat un interviu cu doctorul Nicolae Minovici despre dezvoltarea balneologiei în țară.

O altă țintă consta în atragerea publicului străin, pe lângă încurajarea românilor să viziteze băile noastre…

Răspunzând cu multă bunăvoință întrebărilor reporterului, după cum declara cel din urmă, medicul nostru era de părere că, în primul rând, statul era obligat să asigure accesul la stațiuni prin înlesnirea de „căi de comunicaţie ireproşabile, (…) căi ferate, trenuri şi tramvaie elegante, de şosele excelente pentru cursele de trăsuri şi automobile, de serviciul de navigaţie, acolo unde transportul pe apă e posibil”.

Tot statului îi revenea obligația de a încuraja exploatarea izvoarelor hidrominerale.

În al doilea rând, o mare atenție trebuia oferită bucătăriei dietetice și, în mod natural, entertaining-ului: prin organizarea de concerte, teatre de vară, excursii sau vânători.

Mai mult, Minovici insista asupra importanței reclamei și necesității de a atrage publicul românesc, pentru a nu mai părăsi țara în favoarea altor stațiuni.

„Reclama e sufletul comerţului şi în chestie de balneologie (…) Gările noastre sunt pline de afişe străine; ale noastre.

Să amintim că arta afișului, noutate a finalului secolului al XIX-lea, era promovată și de artiștii și intelectualii noștri la răscurcea secolelor?

„Publicul să fie patriotic – mai spunea el –, să nu deprecieze produsele noastre îndeosebi atunci când ştiinţa a confirmat valoarea lor, din contră să le respingă pe acelea străine”.

În 1929, era aprobată legea specială balneo-climatică pentru reorganizarea staţiunilor balneoclimatice din țară – după un model străin.

Urmând o moţiune a congresului internaţional de hidrologie medicală din Londra, care recomanda supravegherea terapeutică şi igienică a staţiunilor, specializarea apelor minerale şi asistenţa socială balneară.

Prin noua lege, se urmărea modernizarea stațiunilor şi măsuri speciale de igienă și salubritate pentru profilaxia tuberculozei.

Staţiunea balneară devenea autonomă, persoană morală şi juridică, reprezentată printr-o comisie balneară locală. Urma, în fine, un lung drum de îmbunătățire a chestiunilor ce țin de serviciile de balneoterapie…

Text: Mădălina Manolache

(Muzeul Nicolae Minovici)