Cunoaste lumea

MENU
Noutăți

Despre ce afecțiuni ne vorbesc petele albe de pe unghii?

  •  
  •  
  •  

Multe persoane au anumite pete albe pe unghii. Cele mai multe consideră că acestea sunt o lipsă a zincului sau a calciului în organism. Nu este întotdeauna așa. Una dintre cele mai comune cauze ale acestor pete mici albe, care pot apărea atât pe unghiile de la mâini cât și de la picioare, este o afecțiune numită Leukonychia.

Deși numele sună destul de grav, nu este nici pe departe așa, însă afecțiunea nu este cauzată de deficiența unor vitamine sau minerale din corp. În realitate, aceste pete se dezvoltă cel mai adesea din cauza unor alergii sau infecții, a unui efect secundar al medicamentelor, a unor râni suferite de unghii, sau expunerea acestora la tot felul de substanțe chimice.

Oricare ar fi sursa, aceste pete nu necesită nici un tratament, ele dispar de îndată ce unghia crește. Totuși, dacă observăm astfel de pete și linii albe pe toate unghiile noastre, atunci Leukonychia este cauzată de o afecțiune mult mai gravă, ca diabetul, bolile cardiovasculare sau cele de rinichi.

Doctorii americani susțin că este bine să acordăm o mai mare atenție la modificările și anomaliile pe care le sesizăm la nivelul unghiilor și să consultăm medicul dacă avem anumite îngrijorări, să nu ne încredem întotdeauna pe „legende” sau internet.

sursa: American Academy of Dermatology

sursa: howstuffworks

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii