Deși de departe arată ca un trunchi de copac degradat, când te apropii realizezi că este o fascinantă operă de artă!

De la o distanță mai mare, vezi în față doar un trunchi de arbore bătrân, care arată ca și cum ar fi început să putrezească. Când te apropii, constați, foarte surprins, că te-ai înșelat. Că ai în față o minunăție sculptată cu migală și măiestrie. Este vorba despre o sculptură-unicat, nu doar în China, ci în întreaga lume, care cuprinde mai mult de 550 de figurine sculptate în lemn. Răbdătorului și talentatului sculptor, pe nume Zheng Chunhui, i-au trebuit patru ani, pentru a-și realiza uimitoarea operă. Sculptura este realizată dintr-un singur trunchi de copac, măsurând 12,3 metri în lungime.
Originala operă de artă înfățișează, în detaliu, ființe umane (peste 550), bărci, poduri, clădiri și a fost înscrisă în Cartea Recordurilor Guinness, drept cea mai lungă sculptură în lemn de pe mapamond. În China s-a perpetuat până astăzi străvechea artă de a sculpta, cu migală, trunchiurile unor arbori doborâți. Scena elaborată înfățișată pe enormul trunchi de copac este, de altminteri, una faimoasă, binecunoscută pentru chinezi.
Imaginea după care a fost reprodusă sculptura datează de acum aproape 900 de ani. Este vorba despre o pictură numită „De-a lungul râului în vremea festivalului Quingming”, operă a pictorului Zhang Zeduan (1085-1145 d.Hr.). Picturii „De-a lungul râului în vremea festivalului Quingming” i se spune „Mona Lisa Chinei”, dat fiind că este una dintre cele mai cunoscute opere de artă de pe acele meleaguri. Picturii în cauză îi este atribuită și o importanță istorică, deoarece s-a constatat că descrie cu fidelitate aspecte din viața de zi cu zi a chinezilor de acum nouă secole.
La rândul ei, sculptura realizată din lemn în epoca contemporană are mari șanse de a fi admirată secole de-a rândul, precum vestita pictură care a inspirat-o!
Autor: Tomi Tohăneanu
Surse: www.ancient-code.com, www.dailymail.co.uk
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu