Cunoaste lumea

Noutăți

Deșertul de sticlă. Locul unde există sticlă naturală de mai bine de 29 de milioane de ani

  •  
  •  
  •  

Între granițele Egiptului și Libiei se află „Marea de Nisip”, un deșert enorm care acoperă o zonă similară cu cea a Irlandei. Este una dintre cele mai îndepărtate și inaccesibile regiuni din Sahara. Se presupune că sticla de aici s-ar fi format acum 29 de milioane de ani, când un meteorit ar fi lovit zona.

În 2007, o formațiune circulară a fost descoperită cu ajutorul imaginilor din satelit, însă dovezile că acesta ar fi un crater rezultat în urma unui impact cu un obiect cosmic sunt încă subțiri. Din această cauză nu toți cercetătorii sunt de acord cu această teorie, unii oameni de știință fiind de părere că resturile vulcanice de pe Lună sau chiar de pe Marte ajunse în spațiu și capturate de forța gravitațională a Pământului, ar fi căzut, într-un sfârșit, în deșertul libian. În orice caz, indiferent de teorie, cauza apariției sticlei în acest deșert s-ar fi produs ca urmare a unui eveniment cosmic foarte puternic.

Vânturile predominante au organizat această mare masă de nisip în dune uriașe, cele mai multe cu peste100 de metri înălțime. care se întind neîntrerupt pe sute de kilometri, fiind separate de niște coridoare plate foarte înguste. Pe aceste suprafețe au fost descoperite cele mai multe bucăți de sticlă naturală.

Prima bucată de sticlă naturală a fost descoperită în acest deșert de către un englez pe nume Patrick A. Clayton, în 1932. Cu toate acestea, existența sticlei era cunoscută omului cu mult înainte de această descoperire. Băștinașii din perioada neolitică își confecționau unelte din această sticlă, iar mai târziu egiptenii au folosit-o în confecționarea de bijuterii. Vezi foto:

libyan-desert-glass-3[5] libyan-desert-glass-7[9] libyan-desert-glass-1[9]

libyan-desert-glass-8[10]
sursa: http://www.amusingplanet.com/2015/04/the-mysterious-libyan-desert-glass.html

sursa: http://www.saharagems.com/libyan-desert-glass.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Deșertul de sticlă. Locul unde există sticlă naturală de mai bine de 29 de milioane de ani

  1. Numite si,,tectite”,au mai fost observate si dupa experimentul de la Alamogardo,radioactive.Intr-o carte care trata paleoastronautica am citit, ca au fost descoperite in mai multe zone,unele prezentind…radioactivitate!Si sunt la fel de vechi.Ei puneau problema unor astfel de explozii in trecut(cu semnul intrebarii!).Nu cred,dar totusi s-a intimplat ceva.Terra avea odata de aproape cinci ori mai mult oxigen si l-a pierdut,destul de brusc,se pare.Ar putea fi o confirmare a existentei in trecut a unui strat de gheata la limita atmosferei,care,ar fi mentinut o atmosfera densa si calda.Ptolemeu vorbeste despre Atlantida-Pangeea,am zice noi-,,toto naturae,unus unum erat”-ar fi spus Ovidiu!Grecii n-au calatorit niciodata prea departe,aveau bani!Altii veneau la ei,cu povesti!Daca un cataclism,natural sau provocat dintr-o eroare, ar fi dus la ruperea definitiva a acestui strat,ploaia diluviana ar fi fost ultima problema.Am putea sta pe resturile vechii Atlantide.Ce i-ar fi putut impinge pe ,,oamenii cavernelor”,despre care se spune ca ar fi avut o vedere predominant nocturna,in pesteri.Nu cred, ca comoditatea!Ma rog,doar o parere!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii