Cunoaste lumea

Noutăți

Deșertul, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată: iată frumusețea simplă creată de unul dintre cele mai dure climate de pe Terra!

  •  
  •  
  •  

Cu siguranță, omul n-a fost creat pentru a rezista în mediile naturale caracterizate de temperaturi extrem de ridicate, care determină neajunsuri precum arsurile solare, insolația, deshidratarea. Deșerturile sunt cele mai fierbinți locuri de pe planetă și se numără și printre mediile cele mai neospitaliere.

Atunci când ajungi în regiunile deșertice, unele dintre cele mai slab populate din lume, este esențial să fii bine pregătit, din punct de vedere al mijloacelor de protecție și al rezervelor de apă, indiferent în ce scop ai ajuns acolo. Inclusiv în circumstanțele în care ai ajuns în deșert ca fotograf!

Deșertul este un mediu al imprevizibilului. Calmul aparent și atmosfera de toropeală pot fi înlocuite subit de către furtuni formidabile, care îi dau omului ocazia să constate cât de mic și neajutorat poate fi, în raport cu Natura ce și-a dezlănțuit energiile.

11

g

Cine nu este pregătit pentru deșert, afirmă fotograful Luca Tombolini, nu se află în cea mai bună situație pentru a fotografia, pentru că prioritatea sa numărul unu este de… a se salva. Însă, dincolo de temperaturile sale extreme și de pericolele sale, deșertul posedă un tip frumusețe ce-i aparține numai lui. Este departe de a fi un mediu tern sau monoton.

Fotografiile lui Luca Tombolini ne arată deșertul în ipostaze din care nu lipsesc simetria, puritatea și în care predomină culorile pastelate, sub cerul fierbinte și senin. Fotografiile sale sunt realizate cu precădere în Sahara marocană și în Insulele Canare.

j

h

f

e

d

c

a

b

Sursa: www.atlasobscura.com

Imagini: www.atlasobscura.com

Foto: Luca Tombolini

Text: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii