Cunoaste lumea

MENU
Noutăți

Descoperirea unor creaturi le dă cercetătorilor speranţe că vor găsi viaţă pe Marte (Video)

  •  
  •  
  •  

Oamenii de ştiinţă au descoperit comunităţi ”dense” de creaturi, care trăiesc mult sub fundul mărilor, în condiţii asemănătoare celor de pe Planeta Roşie.

Un studiu publicat, realizat de cercetători ai Universităţii din Tokyo, anunţă descoperirea existenţei vieţii la mai mult de 100 de metri sub mare.

Am crezut că e un vis, să descopăr o viaţă microbiană atât de bogată în rocă” spune Yohey Suzuki, unul dintre autorii studiului, citat de Independent.

Cercetătorii au examinat rocă vulcanică aflată la o adâncime uriaşă, descoperind în interiorul ei o comunitate uriaşă de bacterii.

Cu o densitate de 10 miliarde de celule bacteriene pe centimetru cub, rocile cercetate au fost descoperite ca fiind mai populate decât sedimentele obişnuite de noroi de pe fundul mărilor.

Descoperirea creaturilor unicelulare a fost un adevărat test de răbdare pentru cercetători, care au realizat diferite teste timp de 10 ani pentru a examina roca vulcanică descoperită. Într-un final, ei au observat comunităţile de creaturi minuscule formate în crăpăturile rocilor.

Citeste mai mult: Adevărul

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii