Cunoaste lumea

Noutăți

Descoperire epocală a arheologilor, în Ierusalim… Are o vechime de 2.000 de ani!

  •  
  •  
  •  

Descoperirea la Ierusalim a unei mese cântar din secolul I î.Hr. care era folosită pentru cântărirea vinului sau a uleiului oferă indicii că aici ar fi putut exista în urmă cu peste 2000 de ani o piaţă din care se aprovizionau pelerinii în drumul lor spre al Doilea Templu, relatează EFE.

În acest sit au fost descoperite şi zeci de greutăţi pentru cântar din piatră, cu prilejul excavaţiilor realizate în Parcul Arheologic din Cetatea lui David, în Ierusalimul de Est, în teritoriile palestiniene ocupate, potrivit unui comunicat al Autorităţii pentru Antichităţi din Israel (IAA).

Descoperirea acestor artefacte întăreşte teoria că ar fi vorba de piaţa principală a Ierusalimului în perioada celui de-al Doilea Templu, notează experţii.

Experţii sunt de părere că aici se găseau birourile inspectorului însărcinat cu supravegherea greutăţilor folosite la cântar precum şi a pieţei care „a servit ca punct central al comerţului” în zonă.

Citește mai mult: Profit


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii