Depozit uriaș de bile metalice descoperit în Oceanul Atlantic. Ce sunt acestea…

Deși inițial căutau viețuitoare marine, un grup de cercetători germani a făcut o descoperire cu totul și cu totul neașteptată pe fundul Atlanticului, la o adâncime de aproximativ 5.000-5.500 metri. Aceștia au dat peste niște bile de metal foarte bizare la prima vedere, ținând cont de mediul și adâncimea la care se aflau.
Când au ridicat unele exemplare la suprafață, cercetătorii au realizat că ceea ce au găsit, de fapt, sunt niște noduli din magneziu extrem de rari pentru oceanul Atlantic. Procesul de formare al nodulilor este unul foarte dificil. Oxidul de mangan și al altor tipuri de metale precum zincul, fierul, cuprul sau cobaltul, se cristalizează în fragmente foarte mici în jurul oaselor de pe fundul oceanului, al fosilelor, pietrelor și pot trece milioane de ani până când ajung să crească la dimensiunea unui centimetru. În timp ce majoritatea nodulilor sunt aplatizați, cei descoperiți acum arată precum niște bile.
„Nu ne-am așteptat la așa ceva. Nodulii de mangan se găsesc în toate oceanele, dar cele mai mari și multe depozite sunt în Pacific. Nimeni nu avea cunoștințe de existența unor noduli de această dimensiune și densitate în Atlantic, până acum. Această descoperire ne arată cât de puțin știm despre fundul oceanului abisal și câte descoperiri interesante încă ne așteaptă. Vom continua cercetările, iar probele obținute aici vor fi examinate mai în detaliu în laboratoarele din întreaga lume. Acum Suntem încântați să vedem că am putut descoperi ceva unic și, cum am mai spus, sunt convins că sunt atât de multe lucruri inedite care de abia așteaptă să fie descoperite în Atlantic”, a declarat Colin Devey, cercetător la GEOMAR Helmholtz Centre for Ocean Research.
Echipa lui Devey suspectează că unele dintre aceste bile de mangan pot avea o vechime de peste 10 milioane de ani, deoarece cele mai mari descoperite în depozit au fost aproximativ de dimensiunea unei mingi de bowling, în timp ce altele nu depășesc diametrul unei mingi de golf. Pentru a proteja zona, locația exactă a descoperirii nu a fost făcută publică. Din cauza vârstei lor impresionante cercetătorii vor examina nodulii în speranța descoperirii unor indicii despre viețuitoarele marine care populau oceanele lumii în trecut, dar și indicii cu privire la climă.
sursa: http://www.iflscience.com/environment/large-deposit-metal-balls-discovered-atlantic-ocean/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu