De la Paris la București, pe urmele străbunicului arhitect!

În 2019 alături de Alexandra Ilina, arhitectul francez Jérémy Vercken de Vreuschmen câștiga un proiect AFCN, cu o sponsorizare UAR, motiv care l-a încurajat și a revenit și în acest an în România cu un nou proiect de suflet: pe urmele străbunicului său, arhitectul Ioan Hanciu care, alături de alți colegi, construia cartierul Vatra Luminoasă din capitala anilor ’30 – ’40.
O poveste de familie, o colecție de documente care se dorește a rămâne în memoria și istoria unei capitale europene, orașul care, pe drept, a fost numit candva: Micul Paris.
M-am întâlnit cu Jérémy într-o dimineață frumoasă de septembrie, în inima cartierului Vatra Luminoasă. Un tânăr parizian în adevăratul sens al cuvântului! Mi s-a prezentat cu o decență coborâtă dintr-un oraș interbelic.
“Numele meu este Jérémy, sunt arhitect în Franța. M-am născut la Paris iar străbunicul meu este Ioan Hanciu, unul din arhitecții care au cosntruit cartierul Vatra Luminoasă din București.
Bunica mea, fiica arhitectului I. Hanciu, a plecat din România în anii ’60. A mers mai întâi în Tunisia și apoi în Farnța. Am început să vin în București încă din copilărie, aveam 13 ani când am venit prima dată și apoi am tot venit în vacanțe.
De anul trecut am început să vin și să particip la diferite proiecte din București iar acum am venit pentru a pregăti o expoziție care se va deschide în luna noiembrie la ICR Paris despre cartierul Vatra Luminoasă.
Scopul acestei expoziții este de a prezenta acest cartier ca un monument istoric pentru a-l proteja și pentru a-l promova, pentru că s-a păstrat bine și nu a fost distrus în ultimii 20 de ani.”
Pe strada unde am poposit pentru a face acest interviu, sunt încă rânduri de case interbelice, toate locuite și conservate cum s-a putut mai bine.
“Casa unde ne aflăm acum” își continuă Jérémy povestea, “aparține bunicii mele și surorii ei, sora ei încă trăiește aici și de fapt aici s-a și născut, iar bunica mea revine în țară alături de mine aproape în fiecare an.
Am descoperit aici o arhivă incredibilă din perioada construirii acestui cartier: fotografii, planuri și multe texte de la arhitecții timpului și ne-am gândit că este foarte important să arătăm aceste lucruri nu numai francezilor dar și românilor.
Toate vor fi publicate în cartea pe care o lansăm odată cu expozitia din această toamnă la Paris.”
Jérémy este a treia generație de arhitecți in familia sa. A urmat exemplul străbunicului și bunicii sale.
“Când am terminat facultatea de arhitectură m-am gândit că este foarte important să arătăm oamenilor calitatea arhitecturii din anii ‘30 pentru că între timp am pierdut mult din maniera acestei arhitecturi, din modul de gândire atunci când proiectezi, din modul de a alege materialele bune care să dureze cel puțin 100 de ani” precizează tânărul architect francez.
“Când vezi aceste case, vezi că materialele cu care au fost construite nu s-au stricat deloc și vorbim de lemn, cărămizi, beton. Este foarte important acest lucru și așa ar trebuie să gândim pentru societatea noastră, să construim cu mai puține materiale, dar de bună calitate, pentru că este mai bine așa, iar acest concept exista acum 100 de ani și inainte chiar și cred că este un concept bun pentru lumea de azi.”
Expoziția pe care o pregătit-o Jérémy la Paris anul trecut, a inclus și povești găsite în casa buncii.
“Francezii nu știu foarte multe despre București, un oraș care a fost o comoară a arhitectrurii și încă mai este.
Chiar și cu blocurile construite în anii ‘50 – ’60, treci de ele și dsescoperi clădiri art deco, arhitectură neo românească, art nouveau, și aceste lucruri sunt foarte importante pentru că astfel reazlizezi că Bucureștiul are multe de oferit.
Iar această bogăție ne îndeamnă să pregătim încă o expoziție care va prezenta portrete ale orașului București și care, sperăm, va fi organizată în 2021 tot la Paris.”
interviu /foto Mădălina Corina Diaconu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu