De ce nu mai avea Ceaușescu încredere în propriile servicii de informații

Ținta reală a „revoluţiei” puse în scenă în decembrie 1989 n-a constituit-o în exclusivitate Ceauşescu. El a fost doar prilejul, ocazia şi acoperirea pentru lovirea năpaznică a României.

În privința încăpățânării lui Ceauşescu de a rămâne la putere, putem adăuga un lucru mai puţin cunoscut. Despre această „revoluţie” ce avea să vină, Securitatea a ştiut cu circa trei ani înainte.

Mai exact, din martie 1987. A fost momentul în care am prezentat personal această informaţie generalului Iulian Vlad. (Avem şi martori!).

Din informaţia respectivă rezulta cât se poate de limpede că estul şi vestul, deşi părea absurd la vremea respectivă, proiectaseră o „revoluţie” care, pe principiul dominoului, urma să schimbe fundamental lucrurile în fostele ţări socialiste, iar mişcarea preconizată,  una de mari proporţii, urma să-i înlăture de la putere pe toţi liderii ţărilor socialiste.

Mai mult, preciza aceeşi  informaţie primită în martie 1987, schimbările respective urmau să se producă în maximum trei ani de zile, cu un masiv sprijin extern primit, în principal, din partea URSS-ului.

Fac această dezvăluire întrucât conducerea DSS a obținut ulterior şi alte informaţii, mult mai concrete, care ar fi trebuit să îngrijoreze, din care rezulta limpede că se impunea ca Ceauşescu să fie determinat, măcar în decembrie 1989, să renunţe la putere ca şi ceilalţi lideri ai statelor din Europa de Est.

Nu se putea pentru că Ceauşescu nu mai avea încredere nici în instituţiile de forţă ale statului: armata şi securitatea.

Problema ce se pune este aceea că liderul român nu mai avea încredere în organele sale de informaţii. De ce? Pentru că acestea n-au înţeles, ca şi structurile superioare de partid, să-i prezinte acestuia doar ştirile plăcute.

Ar fi fost poate util, văzând urmările pozitive în plan material pentru ofiţeri. Dar, potrivit unui principiu înscris în metodologie, în morală şi în bunul simţ, Securitatea anilor 1965-1985, căci despre ea vorbim, a înţeles să-şi pună serviciile în slujba naţiunii, nu în cele ale unui lider politic întotdeauna trecător, aşa cum istoria o dovedeşte.

Faptul că ofiţerii din serviciile de informaţii n-au fost puşi la zid şi lichidaţi fizic în zilele „revoluţiei”, aşa cum s-a dorit, atestă faptul că acest popor blamat şi desconsiderat a înţeles că aceste servicii, cu imperfecţiunile lor, au servit intereselor României.

Cu toate acestea, şi la „revoluţie”, şi în prezent, ca parte a aceluiaşi program extern de dezinformare, manipulare şi destabilizare, se continuă procesul de demonizare a Securităţii. Este un lucru făcut de „binevoitori” cu bună ştiinţă ca proces necesar al continuării disoluţiei.

Imaginea securiştilor fanatici propagată la „revoluţie” şi după, de cei plătiţi anume (cu bani, cariere sau poziţii atribuite în stat) nu are absolut niciun suport.

Acest fanatism cu care continuăm, în mod paradoxal, să fim gratulaţi, ar fi trebuit să fie dovedit în acest moment de cotitură al evenimentelor din decembrie 1989.

Şi să remarcăm în acest sens un lucru de netăgăduit și de necontestat: în cazul existenţei „fanatismului” ce defineşte Securitatea, fără ordinul transmis de generalul Iulian Vlad efectivelor ca ofiţerii să nu se implice în niciun mod în evenimente şi să nu recţioneze nici atunci când sunt provocaţi, reacţiile violente ale Securităţi, s-ar fi produs fără îndoială.

Pentru că fanatismul, animat de ideologie – pentru că despre asta vorbim – nu se supune ordinelor. Altfel n-ar mai fanatism!

Întâmplător, deci, varianta înverşunării, a fanatismului şi ferocităţii ofiţerilor de informaţii a fost spulberată şi infirmată chiar de „revoluţia” română.

Dovadă faptul că nici la nivel de individ nimeni nu a recţionat chiar în condiţiile în care ofiţerii de informaţii, în acele zile tulburi, au fost umiliţi şi batjocoriţi. După atâţia ani de anchetă, din 1989 şi până în prezent n-a fost identificat niciun ofiţer de informaţii care să fi tras la „revoluţie”.

Cu toate acestea, o serie de „binevoitori” din spaţiul public continuă să înfiereze Securitatea din cea de a doua etapă a existenţei sale, pentru faptele abominabile comise de alogenii ce au condus Securitatea anilor ’50 – ’60.

De ce? Ca element de dezinformare, manipulare şi disoluţie a societăţii şi ca armă de discreditare a serviciilor de informaţii din prezent.

 G-ral (r) MARIAN URECHE

Sursa: Certitudinea

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină