Cunoaste lumea

Noutăți

De ce a ales România prietenia Germaniei naziste. Motivele explicate de specialişti şi contemporani

  •  
  •  
  •  

Deşi a fost aliatul tradiţional al Franţei încă din secolul al XIX lea, România a ales în pragul celui de-al doilea război mondial prietenia Germaniei Naziste. Mai mult decât atât armata română a luptat alături de trupele lui Hitler până aproape de sfârşitul războiului. Istoricii dar şi contemporanii acelor evenimente spun că au existat motive întemeiate pentru această alegere.

Încă din secolul al XIX lea, Principatele române au cunoscut o apropiere de Franţa, fiind împrumutate atât modele politice cât şi modele culturale. În Primul Război Mondial, Regatul României a mers la luptă alături de puterile Antantei, inclusiv Franţa şi Anglia.

Aceleaşi relaţii diplomatice şi militare au fost menţinute pe aproape toată perioada interbelică. În pragul celui de-al doilea război mondial, orientarea României se schimbă radical şi ajunge aliată fidelă a Germaniei, duşmanul de moarte al francezilor.

Ba chiar participă la război alături de Germania Nazistă, pe frontul de est, rămânând în tabăra axei până pe 23 august 1944, adică până aproape de finalul războiului. Şi asta în condiţiile în care, Hitler a fost unul dintre chirurgii României Mari lăsând regatul nord-dunărean fără trei provincii, dobândite în mare parte după Primul Război Mondial.

Specialiştii dar şi contemporanii spun că România a devenit aliatul Germaniei, dintr-o necesitate disperată de a supravieţui dar şi de teama de vecinul de la răsărit…

Citeste mai mult: Adevărul


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii