De când bem cafea turcească?

Posted on 20 decembrie 2021 by Marin Teodora in Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments

Apărând pentru prima dată în Imperiul Otoman, sub cele mai stricte interpretări ale Coranului, cafeaua tare era considerată un drog și consumul ei era interzis.

Datorită popularității imense a băuturii, sultanul a ridicat în cele din urmă această interdicție.

Cultura turcească a cafelei a ajuns în Marea Britanie și Franța la mijlocul până la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Prima cafenea din Marea Britanie a fost deschisă de un evreu otoman la mijlocul secolului al XVII-lea. În anii 1680, ambasadorul turc în Franța a organizat petreceri fastuoase pentru elita orașului, unde sclavii africani serveau oaspeților cafea în finjans de porțelan pe farfurioare de aur sau argint.

Zațul rămas după consumul de cafea turcească este uneori folosit pentru a ghici, o practică cunoscută sub numele de taseografie. Cana este răsturnată în farfurie pentru a se răci, iar modelele zațului de cafea sunt interpretate.

Pe lângă faptul că este o băutură de zi cu zi, cafeaua turcească este și o parte a obiceiului tradițional de nuntă turcesc.

Ca un prolog la căsătorie, părinții mirelui (în lipsa tatălui său, a mamei sale și a unui membru în vârstă al familiei sale) trebuie să viziteze familia tinerei fete pentru a cere mâna viitoarei mirese și binecuvântările părinților ei la viitoarea căsătorie.

În timpul acestei întâlniri, viitoarea mireasă trebuie să pregătească și să servească oaspeților cafea turcească. Pentru cafeaua mirelui, viitoarea mireasă folosește uneori sare în loc de zahăr pentru a-și măsura caracterul.

Dacă mirele își bea cafeaua fără niciun semn de nemulțumire, viitoarea mireasă presupune că mirele este bine dispus și răbdător.

Întrucât mirele vine deja ca petrecere solicitantă la casa fetei, de fapt băiatul este cel care promovează un examen și eticheta îi cere să primească cu tot zâmbetul acest cadou special de la fată, deși în unele părți ale țării acest lucru poate să fie considerată o lipsă de dorință a fetei de a se căsători cu acel candidat.