Cunoaste lumea

Noutăți

Dansul explorat ca limbaj artistic de sine stătător în proiectul de cercetare artistică No Reason To Dance?, cu artiști din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord

  •  
  •  
  •  

Ce-ar fi dacă am privi dansul mai aproape de poezie, decât de artele vizuale sau de teatru? Fiecare mișcare – deschiderea unei lumi, a unui limbaj cu semnificații proprii? 

Fiecare pauză – o așteptare atentă, un spațiu încărcat de sens? Fiecare spectacol – o lucrare completă, egală cu sine, fără nevoia de a se justifica prin medierea altor arte?

Cum ar fi dacă dansatorii și coregrafii ar lucra eliberați de înrâurirea muzicii și a narațiunilor textuale, înarmați cu încrederea că limbajul lor artistic este sieși suficient, accesibil totodată publicului?

Aceste perspective vor fi explorate începând din luna aprilie, de o echipă internațională de artiști ai mișcării, din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord, în cadrul proiectului No Reason to Dance?

Prima etapă va cuprinde o conferință, un laborator de cercetare artistică și o serie de ateliere deschise specialiștilor, dar și publicului larg, realizate în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii din Iași.

Laboratorul găzduit de Casa „Vasile Pogor” va constitui baza pentru un spectacol pe care artiștii îl vor realiza împreună la Derry, în Irlanda de Nord și pe care îl vor itinera în luna septembrie la Iași, Chișinău și București.

Proiectul No Reason to Dance? a fost inițiat de asociația PETEC alături de compania Echo Echo Dance Theater, din dorința de a fructifica colaborările desfășurare de-a lungul a mai multor ani, a cinci artiști din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord.

Steve Batts este coregraf și dansator cu peste patruzeci de ani de experiență în practica și în teoria dansului și directorul artistic al companiei Echo Echo Dance Theater, din Derry, Alexandra Soshnicova și Serghey Golovnea sunt un duo din Republica Moldova, care crează, predau și dansează împreună din anul 2000, iar Virginia Negru, alături de Cătălin Diaconu performează, facilitează și organizează ateliere de dans și Contact Improvisation în România și în străinătate.

Cei cinci împărtășesc perspective și sensibilități artistice comune, datorită unui îndelungat dialog și schimb de experiență și sunt încântați de posibilitatea de a-și aduce forțele împreună într-un proiect mai mare.

Între 20 și 29 aprilie, ei vor lucra împreună în cadrul unei rezidențe/laborator de cercetare artistică, deschizând totodată accesul publicului (întâi specializat, apoi general) la instrumentele din procesul lor de lucru, prin intermediul unei conferințe și a unei serii de ateliere.

Artiștii vor pune în practică și vor dezbate idei în jurul perspectivei dezvoltate de coregraful Steve Batts, conform căreia dansul are propria integritate artistică, susținută de intenția de a crea propriul sens, fără a fi un limbaj secund muzicii sau narativității literare.

În perioada 7-29 iulie, echipa se va reuni în spațiul companiei independente Echo Echo Dance Theatre din Derry, Irlanda de Nord, pentru a definitiva spectacolul născut din împletirea tuturor acestor experiențe și idei.

Prima reprezentare va avea loc la Derry, pe 29 iulie, urmând ca spectacolul să fie itinerat la Chișinău, Iași și București în luna septembrie.

Aspectele cercetării, rezultatele concrete, fizice și conceptuale vor putea fi dezbătute la finalul fiecărei reprezentații în sesiunile deschise de Q&A cu artiștii și invitații locali.

Pentru informații legate de datele în care vor avea loc reprezentațiile, vă rugăm să urmăriți site-ul https://petec.ro/

No Reason to Dance? deschide ușile unui public nou în zona artelor performative, subliniind faptul că dansul are nevoie de propria integritate artistică înainte de a apela la susținerea muzicii, textului sau imaginii.

Iar dacă ar fi să căutăm și să analizăm gradul de înrudire cu celelalte forme artistice, dintre toate s-ar putea ca dansul să fie cel mai apropiat de intenția poetică ca formă de comunicare artistică.

Proiectul este o co-producție a Echo Echo Theatre și PETEC, cofinanțat de AFCN.

Parteneri: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Primăria Municipiului Iași, Destination Iași, UNAGE, CNDB.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Viva FM, Ziarul de Iași, Spotmedia, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Revista Golan, Bookhub, Happ.ro, life.ro, Palindrom, Observator Cultural, The Institute, Capital Cultural.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii