Cunoaste lumea

Noutăți

Daniel Roxin: Invitație la o expunere despre descoperirile arheologice de interes mondial făcute la Poiana Cireșului – sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11:00

  •  
  •  
  •  

Mâine, sâmbătă – 16 iulie, sunteți invitați să participați la o expunere pe care o voi susține în sala de evenimente a librăriei Mihai Eminescu din București (lângă Universitate), despre descoperirile arheologice de interes mondial făcute de echipa condusă de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și dr. cercetător Elena Nițu pe șantierul arheologic de la Poiana Cireșului, județul Neamț.

Fiind implicat în această cercetare prin intermediul Asociației Geto Dacii, care este finanțatorul principal al acestui șantier pentru al treilea an consecutiv, vă propun să descoperiți lumea Omului Gravetian care, acum peste 20.000 de ani, avea în zona Poienii Cireșului o tabără de vânătoare…

Descoperirile făcute aici s-au dovedit de interes mondial, fiind unice în această parte a Europei.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Imediat după această expunere organizăm în același spațiu lansarea cărții BUCURIA NUANȚELOR, scrisă de profesorul Ovidiu Someșan.

lansare carte

Iată o prezentare a cărții: „Cu harul unui poet și scriitor talentat, Ovidiu Someșan ne spune în această carte, într-o manieră cuceritoare, povestea unui fragment din pământul acestei țări.

Scotocind istoria de pe malurile Crișului Alb, autorul ne duce într-o călătorie ale cărei  începuturi se pierd în negura timpului, tocmai în urmă cu vreo sută de mii de ani.. De atunci, trecând cu dovezile prin perioada neolitică a culturilor Turdaș-Vinca și Tisa, ajungând la daci, romani și migratori, vorbindu-ne și despre primul român cu acte, autorul nu s-a oprit decât în vremurile propriei copilării…

Astfel, prin cartea „Bucuria Nuanțelor” se mai face un pic de lumină asupra istoriei noastre. Bucurați-vă de ea!”

Daniel Roxin

Cartea va fi disponibilă pe site-ul www.dacia-art.ro

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Daniel Roxin: Invitație la o expunere despre descoperirile arheologice de interes mondial făcute la Poiana Cireșului – sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11:00

  1. HALUCINANAT comentariul de pe FB al lui Valentin Jivoiu:
    „La 14 km de Medgidia , in com. Pestera e cel mai vechi sit arheologic din tara , cca 450.000 ani . Fostul primar e noul primar din mun Medgidia , ca independent , un fel de Nicusor Dan . Situl a fost cercetat recent si de cel mai mare paleoantropolog din lume JJ Hublin . Poate va intereseaza”.

  2. sugestie : daca este de interes mondial (si este) , va sugerez , pentru a fi cunoscut de cat mai multa lume , sa -l contactati pe josh gates – expedition unknown ; si sunt atatea teme ce ar putea fi abordate (de la mormantul lui achile , pana la sarmisegetuza , de la poiana ciresului , pana la … ). avem o istorie bogata , care ar trebui mai mult facuta cunoscuta lumii , Romania este frumoasa si interesanta . Dvs ce parere aveti de sugestie ?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii