Dan PURIC – Să fii ROMÂN este un imperativ al existenței noastre, în dimensiunea ei nobilă și adevărată

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Acum totul este pudrat și cosmetizat prin paradoxala teroare a democrației, care, de fapt, este instru­mentul pervers și inatacabil al noii poliții ideologice. Nu au niciun gând să ne respecte valorile, din contră le calcă în picioare, iar pe noi nu ne apără nimeni. Noi nu avem oameni de stat, noi avem niște politruci amărâți, neam de slugi cum ar zice Tudor Vladi­mi­rescu, care aleargă de colo, colo să primească indi­cații și să le împlinească cu zel, întru propria lui supraviețuire și parvenire.

Dacă la granița sufle­tească a acestei țări stătea un Țuțea, un Eliade, un Constantin Noica sau un Mircea Vulcănescu, adică nu numai oameni de cultură, ci și mari conștiințe naționale care se con­siderau „de profesie români“, și dacă la frontiera politică am fi avut un om de talia lui Ionel I. C. Brătianu, nimeni nu ar mai fi îndrăznit să ne ofen­seze profund viețuirea noastră românească.

Vorbim de calitatea de a fi român și am să vă dau un exemplu de românism care îmi trece acum prin minte. Este vorba despre acea tărie care s-a născut întotdeauna la momentele de răscruce ale acestei țări. În ultimă instanță, să fii român este un imperativ al existenței noastre în dimensiunea ei nobilă și ade­vărată.

Îmi aduc aminte discuția, avută cu o săptă­mâna înainte de intrarea României în primul război mondial, dintre marele om politic și român Ion I. C. Brătianu și fiul său, viitorul mare istoric, care avea să moară la închisoarea din Sighet și să fie îngropat, ca toți mar­tirii, la groapa comună, Gheorghe Brătianu. În clipa aceea situația țării era tragică, era în cum­pănă des­tinul țării și se punea problema oportu­nității intrării României în război și, mai ales, de partea cui.

Răs­punsul și mai ales atitudinea lui Ion I. C. Brătianu în acea cumplită nesiguranță a deci­ziilor este în fond vocea lăuntrică a poporului român. „Nu știu cum se va desfășura războiul, putem să fim învingători, putem avea soarta Serbiei și să fim învinși, dar vom fi con­firmat în mod imprescriptibil drepturile noastre asupra pământului nos­tru!”

Ca apoi, mai de­parte, la Consiliul de Coroa­nă din 14 August de la Palatul Cotroceni, să spună M. S. Regelui cuvintele celebre, pline de profeție și cutre­murătoare încredere în destinul poporului român și în statura nobleței sale istorice: Nu vă uitați, deci, Sire, la rezultatele imediate, priviți îndatoririle de azi în perspectiva cea mare a menirii acestui neam și a viitorului său și mergeți cu hotărâre înainte pe calea pe care v-o arată conștiința națională!”.

Deci, ceea ce tracta des­tinul țării nu era conjunctura istorică și politică, oricât de periculoasă ar fi fost ea, ci con­știința na­țională ridicată ca un stindard intan­gibil, deasupra vremii furtunoase. Demnitatea nu se învață, ea se transmite, te contaminează dacă o ai deja în tine. Pentru neamul de slugi ea este însă ineficientă. Ei nu s-au născut cu gena nobilă a acestei dimensiuni sufletești.

Născut însă cu demnitate românească, Gheorghe Brătianu a putut recunoaște demnitatea tatălui său și de aceea, la vremea sa, când i-a venit timpul, a ridicat din instinct celălalt pilon al podului acesta de noblețe sufletească peste care să pășească neîntinat destinul acestui neam.

Ne aflam la 30 Au­gust 1940 când România era forțată, la fel, de îm­prejurări, să intre în cel de-al doilea război mon­dial: „Știu că suntem în cea mai grea situație a țării și în cea mai tragică clipă a istoriei noastre. Cunosc alter­nativa care s-a pus și nu este greu de prevăzut că dacă se alegea calea rezistenței, aveam în față zdrobirea. Dacă s-a ales cealaltă, tare aș vrea să fiu rău profet, pentru că mă tem că ne așteaptă prăbușirea, prăbușirea prin demora­lizare, ne­p­u­tin­ță și anarhie”.

Așa a vorbit, la rândul său Gheor­ghe Brătianu în momentul de răscruce al țării, preferând să fim zdrobiți rezistând, decât să ne pră­bușim într-un gol moral ca neam.

Aceasta înseam­nă să fii român!

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină