DAN PURIC: Patologia din teatru, film și televiziune

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească). DAN PURIC: Arta viitorului nu va mai putea fi de mercenar, precum este acum. Vezi filme şi le uiţi, nu când ieşi, ci când le vezi… Piesele de teatru au un text patologic, schizofrenic, au apărut textele noi, de criză şi pe scenele româneşti. Şi ele intră într-un val mimetic, care arată că suntem dintr-un punct de vedere o subcultură şi că trebuie să imităm crizele lui Big Brother, care a consumat patologia de mult. Teatrul de tip patologic, de tip exhibiţionist, corespunde omului autonom, fără de Dumnezeu, al individului, nu al persoanei.

Toate aceste tulburări vin şi la noi, într-un soi de contaminare. Noi suntem cu cultura tot timpul în regim de urgenţă. Dincolo de eşalonul celor loviţi de gripa asta aviară culturală, se află o Românie care-şi va găsi tot timpul resursele de refacere. Nu poţi să fii imediat performant după ce cultura a fost schilodită în comunism. Prin `91-`92 au mai fost piese cu dezbrăcaţi pe scenă şi sex, care au căzut, s-au triat, ceea ce arată că publicul român are o foarte mare pudoare şi inteligenţă; nu se lasă păcălit pe termen lung. Arta viitorului va fi mărturisitoare, artă în care noi, cei care am suferit, trebuie să mărturisim, să vorbim şi să învăţăm să articulăm despre noi… Nu să facem inspecţia hărţii noastre psihopatologice, cum făcea Freud, ci să ne autodescoperim, ca taină creată de Dumnezeu. Arta majoră trebuie să limpezească, nu să tulbure apele.

Televiziunile sunt blocate de impostori şi divertisment de tip pornografic, se face o furajare continuă cu subcultură…  Despre cinematografia românească… E bine că unii au luat nişte premii pe la Cannes, e bine că am fost încurajaţi, dar n-au nici o legătură cu poporul român. Nu ştiu să mărturisească despre poporul român, care ar fi demn de un Tarkovski. Am constatat, cu tristeţe, că suflul cinematografiei româneşti n-a mai mers din `89 încoace. Atunci i-am avut pe Ciulei, pe Pintilie, iar acum suntem o cinematografie rezumată la aurolaci şi curve – cazuri patologice şi sociale.

Ar fi fost interesant dacă cineva ar fi reuşit să surprindă sufletul adevărat, dramele şi calităţile acestui popor. Pare că ni se dau comenzi şi bani să scriem despre noi că suntem ceea ce nu suntem. Am senzaţia că scriem extemporale date din afară. Drama este că aceşti tineri creatori sunt lipsiţi de un învăţământ temeinic. Toate depunerile, în învăţământ şi cultură, sunt la fel: se fac în timp. Dar, de 15 ani, învăţământul se conturează atrofic, iar cel superior, de artă, e terminat. E normal, atunci, ca tânărul să vrea să răcnească, să ţipe, să se revolte. Şi primul lucru pe care îl produce este o vulgaritate, confundată cu autenticul. Primul lucru pe care îl confundă cu libertatea este înjurătura. Învăţământul se distruge şi din iresponsabilitatea guvernanţilor, care plătesc prost profesorii. La rândul lor, aceştia îşi boicotează propria meserie. De-asta spun că România este o improvizaţie. Văd în teatru o inflaţie de actori semipregătiţi, vai de capul lor!

P.S. E uluitor, în schimb, ce face cinematograful chinez în ultima vreme, ce mărturisiri de civilizaţie şi cultură…

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină