Dan PURIC: Eu, dacă tac, îmi umilesc istoria!

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Ne aflăm în dezastruoasa situație nu numai a iresponsabilității față de prezent și viitor, ci paradoxal, față de trecutul nostru. Această iresponsabilitate contemporana românească față de trecut poate să fie prețul cum­plit al ieșirii noastre din istorie ca popor.

În „Revolta Maselor“, Ortega y Gasset vorbea despre paradoxalul raport al poporului chinez cu ideea de înnobilare. În concepția lor, nu trecutul din spate îți dă demnitate, ci tu prin ceea ce faci astăzi îl înno­bilezi. Dacă ești un om muncitor, onest, prin toate aceste calități îți înnobilezi tatăl.

Dacă valoarea ta ca om este și mai mare, îți înnobilezi bunicii, iar dacă ești un om de excepție îți înnobilezi tot neamul. În sensul acesta, la noi am putea vorbi de un fenomen contrar, de o săgeată trasă invers, împotriva propriei noastre istorii, căci prin lașitatea noastră de azi, prin opor­tunismul nostru, prin indiferența și apatia noastră, ne umilim în mod cumplit trecutul nostru care, în fond, ne-a dat demnitate.

Eu, dacă tac, îi umilesc pe cei care au murit la Aiud, Gherla, Jilava, Pitești și în toate cele­lalte pușcării comuniste răspândite prin țară. Eu, dacă tac, îi umilesc pe cei care au murit în munți ca par­tizani, apărând până în ultima clipă libertatea acestui pământ.

Eu, dacă tac, îmi umilesc istoria plină cu martiri a acestui pământ și, mai pre­sus de toate, eu, dacă tac, îl umilesc în ultimă instanță pe Iisus, care a murit pe cruce pentru mine.

Căci neamul acesta de creștini, când s-a născut în lume, s-a născut ca să mărturisească, nu ca să tacă. A mărturisi nu înseam­nă să faci revoluție. Asta este specialitatea lui Caiafa. A mărturisi înseamnă să aduci lumina pe pământ, iar aceasta a fost menirea lui Iisus. M-ați întrebat ce e de făcut.

Un șef de stat african le-a spus în plină conferință celor de la ONU: „Ne-ați luat tot în numele civilizației, aurul, diaman­tele, pădurile și toate bogățiile noastre. Ne-ați calcat în picioare granițele, dar vă anunțăm că avem și granițe invizibile, peste care nu o să treceți niciodată”.

Ce avem de făcut? Păi, uite ce avem de făcut! Să ne apărăm cu toată ființa granițele noastre invizibile!

Omul, din punctul de vedere al lui Aristotel, este zoon politikon, un animal politic, o ființă socială. Dar, după venirea lui Hristos pe pământ, el, omul, a fost investit cu acea tainică calitate de ființă liturgică, res­ponsabilă în fața lui Dumnezeu, iar această responsa­bilitate este cu mult mai mare decât cea în fața cetății.

Cetatea trăiește în istorie, Biserica ca și nea­mul în veac. Și în fața acestui lucru responsabilitatea ta devine absolută. Țara noastră acum este credința creștină. Pe ea trebuie să o apărăm cu prețul vieții.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină