Cunoaste lumea

MENU
Noutăți

Dacii și Dacia. Despre aberațiile colosale marca Dan Alexe

  •  
  •  
  •  

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească): Dan Alexe, vrând să fie şi original faţă de patronul său, a creat termenul de dacopatie şi derivatele acestuia, referindu-se la dacologi şi dacofili, dar a ieşit o pseudo-daco-patie, fiindcă aceşti români, şi chiar şi nişte străini, interesaţi de istoria noastră, începând de la geto-daci, nu acuză nici o suferinţă, doar o curiozitate istorică, încercând să dezlege enigmele ei. Sunt preocupaţi de istorie, arheologie, citesc şi călătoresc, studiind vechi documente prin marile biblioteci, admirând statui antice de daci prin marile muzee, privind statuile celor opt daci nobili ca înfăţişare pe Arcul de Triumf a lui Constantin cel Mare din Roma, se uimesc, se întreabă, deschid ipoteze şi teorii, vor să dezlege dileme şi trileme istorice şi arheologice, se întâlnesc în congrese de dacologie, în spirit şi formă academică. Este o activitate intelectuală normală, fără urme de suferinţe psihice.

Judecata lui Dan Alexe: Strabo, un istoric egal cu zero, Herodot, un simplu jurnalist. Nu comentez, doar amintesc că, în România interbelică, după apariţia volumului GETICA – o protoistorie a Daciei a lui Vasile Pârvan, cei ce se înţepeniseră definitiv în teoria romanizarii şi latinizării Daciei au lansat împotriva lui o torpila de hârtie daco-mania fără nici un efect, pentru că la vremea aceia România era întregită şi naţională, iar majoritatea românilor o iubeau cu dăruire, erau preocupaţi de trecutul ei şi voiau cât mai mult adevăr despre identitatea lor. Azi, în vremuri de pre-globalizare europeană, s-a trecut la Ro-fobie în care o mulţime de Dani-Alexi atacă şi demolează trecutul şi identitatea României, calomniază şi defăimează românii din trecut ce s-au dedicat cu trup şi suflet patriei, generaţii de-a rândul. Oare nu ar fi mai nimerit să se ocupe de problemele actuale, sunt multe, poate rezolvă vreuna. Trecutul e trecut.

Ascultaţi cum îşi începe alexopatul atacul pentru care a fost plătit: „Sursele antice despre identitatea daco-geţilor sunt egale cu zero.” (pag.50) Şi ca sa ne convingă, compară cele zise de greci şi romani despre daci şi geţi cu valoarea mătasea-broaştei de pe lac. Clar cu cine avem cunoştinţă. După un astfel de enunţ categoric şi imperativ, Dan Alexe şi-a dat examenul în faţa istoricilor, iar în faţa cititorului educat devine un zero, pardon, 00! Cititorul român ştie de la istoricul antic Strabo că „dacii şi geţii vorbeau aceiaşi limbă” (prin urmare, dacii aveau o limbă recunoscută, nu stăteau cu braţele încrucişate pe marginea timpului după împrumuturi. Pentru această precizare, hack writer-ul moldovean îl consideră un zero pe marele istoric, geograf şi filosof antic. Ori îi bolând, ori îi plătit să scrie bolânzii. Nici istoricul Herodot, care timp de două mii de ani a fost universal recunoscut ca cel mai mare istoric al lumii antice europene, nu scapă pentru că a scris, în Istorii – capitolul IV: „Cei mai viteji şi drepţi dintre traci sunt geţii” pentru această comparaţie în favoarea geţilor, mercenarul cu peniţă îl scoate dintre istorici şi-l face jurnalist (pag. 52) acuzaţia fiind: a scris după un zvon! Săracul Herodot, până la alexopatul moldovean i-a fost! Început promiţător, istoricii antici sunt zero, deci şi istoria lor e zero, iar, dacă i se comandă, Dan Alexe scrie el o istorie antică, pentru că el ştie mai bine decât Herodot şi Strabo cum a fost atunci! După ce şterge şi neagă sursele antice, trece la teritoriul dacic despre care scrie că e o construcţie romantică a dacopaţilor, construcţie pe care el, lingvistul, o demolează cu condeiul; atât dimensiunile, cât şi populaţia Daciei. Pentru el nu a existat un regat unit sub Burebista sau Decebal, ci doar un teritoriu sălbatic, cu populaţie redusă şi dispersată, căruia nu i se cunosc limitele şi pe care trăiau grupuri tribale neomogene, migratoare ce vorbeau limbi diferite. Aceste fabulaţii le întinde pe pagini întregi şi în concluzie: Îi numim „daci” pentru că aşa ne-a învăţat romantismul naţionalist de la Bălcescu şi Pârvan încoace (pag. 5). Cât de mare poate fi rătăcirea unui psihopat, cât de falsificator poate deveni pentru o simbrie, oricum l-a depăşit în teorii pe istoricul Robert Roesler, care a golit Transilvania de rumâni pentru ca ungurii să spună că au fost primii acolo!! Sunt hărţi ale europenilor pe care Dacia este trasată şi însemnată un mileniu întreg, se găsesc şi la Vatican, din nefericire nu se mai găsesc cele două volume istorice ale războaielor daco-romane.

Defăimarea nației pentru o mână de arginţi. Patru războaie au dus romanii imperiali împotriva dacilor până au reuşit să cucerească o parte din Dacia, cea care avea aurul şi sarea, domnule Dan Alexe, două sub Împăratul Domiţian, şi două cu Împăratul Traian, acele istorii ne-ar fi adus mult mai multe date istorice despre daci şi Dacia, aţi fi avut mai multă mătasea broaştei pe balta pe care orăcăiţi! Dar şi fără ele, oamenii citiţi ştiu de daci şi Dacia. Împăratul Traian, după războaiele cu dacii, în semn de bravură militară, şi-a luat şi numele de Dacicus, fără să ştie de romantismul naţionalist al lui Bălcescu şi Pârvan. Să argumentăm pentru cititor – pe alexopat îl lăsam în plata pre-globalizării de Bruxelles – în Forumul Roman se află cea mai mare istorie gravată în piatră, din toate timpurile, şi sunt despre războaiele dintre daci şi romani pe Columna lui Traian!!! De ce oare, când într-o mie de ani romanii republicii şi imperiului au dus-o dintr-un război în altul? De ce, dintre sutele de războaie în care au fost învingători, au ridicat numai câteva arcuri de triumf și columne, iar Columna lui Traian e cea mai mare, cea mai elocventă despre daci?? Ca să apară un Dan Alexe, după aproape două mii de ani, să pună în scriitura lui de comandă pe traci, geţi, daci şi Dacia în ghilimele, să dea impresia că sunt născociri ale dacopaţilor lui! Ce ordinar, să-şi defăimeze nația pentru o mână de arginţi!! Scriitorimea şi istoricii români ar trebui să contracareze relele intenţii, rătăcirile lui Dan Alexe, care s-a alăturat grupului Patapievici – Boia & comp! Nepăsarea faţă de aceste minimalizări în ridicol şi defăimări grosolane este complicitate tacită sau poltronism din partea scriitorimii şi specialiştilor români, care se scuză cu „nu ne punem mintea cu Dan Alexe”! Foarte, foarte greşit.

„Dacia preistorică” – opera unui maniac ignorant? De la Bălcescu şi Pârvan, mercenarul sare la gâtul lui Nicolae Densuşianu pentru că în mult comentata, în fel şi chip, Dacia preistorică, autorul este înclinat spre fantezii şi teorii rasiale (!?!) Alexopatul a luat-o razna rău de tot, mai avea un pic şi, de la teorii rasiale, că e plină lumea de ele, îl putea considera pe Nicolae Densuşianu un proto-legionar antisemit şi primea un bonus. Dar şi fără această extensie scurtă şi la modă, îşi lasă deoparte specialitatea – pe care o afişează ca ştiinţa ştiinţelor, prin care el rezolvă toată istoria lumii – când în fapt lingvistica, chiar aşa de diversă, stufoasă şi amestecată, nu le poate duce în spate pe toate câte ar vrea el şi se dă psihiatrul „cazului clinic” Nicolae Densuşianu, care este ignorant şi maniac de Secolul XIX (pag. 60). Pe această somitate culturală a vremurilor sale, alexopatul îl face caz clinic, cu următoarele semne psihiatrice: ignorant şi maniac, ocultist, fără studii de istorie, iar prin „Dacia preistorică” dă dovadă de magmă dementă, un delir mistic (pag. 60 şi 94). Ce neruşinat, nici faptul că e mercenar cu condeiul, nu-l scuză. Secolul al XIX-lea a fost un secol efervescent, cu tendinţe marcate de naţionalism în toată Europa şi protocronismul (protos = primul, cronos = timp) era o adevărată carieră de date pentru bazele naţionalismului general din acel secol. Nicolae Densuşianu se înscrie printre ceilalţi care au cercetat şi compilat timpul începuturilor şi, la fel ca toţi ceilalţi protocronişti, a scris laudativ despre poporul său. Dacă istoricii, nu indivizi cu condeiul de închiriat, ar face un amplu studiu comparativ între protocroniştii secolului al XIX-lea vor vedea că toţi se înscriu în aceiaşi parametri laudativi şi înfloritori ai naţiunii lor. Protocronismul se practică şi astăzi în istorie şi literatură, e doar o întoarcerea la primul timp, fără a fi nevoie de autorizaţie semnată de Dan Alexe, ca să nu mai vorbim de arheologie, care scormoneşte după primul timp istoric. Oamenii de cultură sunt liberi să-şi aleagă preocupările şi să pornească cu ele la drum, numai Cronos va hotărî dacă drumul fiecăruia va fi lărgit, pietruit, marcat şi luminat, sau va ajunge o cărare înfundată în uitare. Prin urmare, cei ce scriu să judece bine şi să nu acuze sau denigreze pe cei din generaţiile anterioare, e decent să rămână în rândul generaţilor lor cu critica semenilor. Voi exemplifica cu Dan Alexe acest enunţ, presupunând că nu s-ar fi născut în 1961 în Moldova, ci o sută de ani mai devreme, în Transilvania, ar fi făcut parte din generaţia de români ardeleni a lui Nicolae Densuşianu, exact în timpul în care maghiarizarea românilor ardeleni atingea cote ale asimilării primejdioase, cum ar fi gândit şi ce ar fi scris Dan Alexe? În orice caz, nu ceea ce scrie astăzi, după urechea grefată la Bruxelles. Raţionamentul complex al evoluţiei sociale, de la o generaţie la alta, este şi un catalizator de decenţă şi bun simţ social.

Nu vorbim de bun simţ social în cazul sociopaţilor şi psihopaţilor, o largă categorie de indivizi cu personalitate instabilă şi neprevăzute reacţii care, în spatele unui şarm permanent afişat, condus inteligent, maschează trăsături egocentrice, de supremaţie şi dominaţie, interese bine şi subversiv urmărite, pe un fond afectiv minim reprimat de un egoism cavernos. Un tablou general din care face parte, mai mult sau mai puţin, şi alexopatul mercenar în discuţie care, după ce le-a dat istoricilor antici nota zero, după ce pe daci şi Dacia le-a scris în ghilimele, considerând că şi cuvintele uzuale le-au împrumutat de pe la seminţiile ce au trecut prin spaţiul carpato-danubian-pontic, mult, mult mai târziu de când eram noi aici, trece la un alt atac.

Un hack writer de neam prost. Întâi face pregătirea atacului, pe câteva pagini, în care ne scrie cum au fost asimilaţi total galii, iberii (sic, lingvistule) celţii, după care ajunge la concluzia: unificarea lingvistică a Daciei s-a produs datorită latinizării şi graţie cuceririi romane (pag. 70). Rog istoricii să desfăşoare această frază pe argumente şi să desluşească clar intenţiile acestui pen for hire – condei de închiriat. Eu, cititorul fără studii, ştiu doar că în Anglia romanii au stat 400 de ani, în Iordania și Palestina alte sute și sute de ani şi nu i-au latinizat pe băştinaşi, în schimb i-a unificat lingvistic pe daci în 165 de ani, având în vedere calităţile eminente de profesori ai legionarilor cuceritori şi aptitudinile dacilor faţă de latină, cum nu s-au mai întâlnit în tot Imperiul Roman!! Ştiinţificul lingvistic alexopat ştie şi mai multe, din care ne scrie şi nouă cititorilor, că unificarea lingvistică a durat şi după retragerea romanilor, prin contactul permanent cu triburi deja latinizate dimprejur sau de la câmpie. Aşa da, acum pricepem cum e cu unificarea lingvistică din Maramureş până în Câmpia Bărăganului a rumânilor. Şi io, un dacofil ca atâţia alţii, fost medic în Maramureş, credeam că şi-au păstrat limba lor fiindcă au fost daci liberi, cum au scris istoricii! Da de unde, după moldoveanul lingvist aflăm noi, dacofilii, că nişte triburi latinizate, nu ştiu unde şi când, au trecut munţii ce înconjoară Maramureşul să continue opera unificării lingvistice prin latinizare. Ce noroc că a găsit Dan Alexe o explicaţi pe care o impune. Tot de la el citim că toţi ibericii (locuitorii Peninsulei Iberice) au fost şi ei latinizaţi, cu mic cu mare, cu excepţia bascilor protejaţi de izolarea munţilor (pag. 67). Curios că triburile latinizate din peninsulă nu au trecut munţii să-i latinizeze şi pe basci, erau şi acolo trecători prin munţi la fel ca în Maramureş!

Îmi place tot mai mult de alexopat, nu-i prost deloc, dar are o patie, o suferinţă cu personalitatea: şi-a pierdut integritatea şi pune raţionalitatea la spate, când alege din istorie numai ceea ce trebuie să scrie în cartea comandată. De exemplu, dacă învăţaţii antici au scris apreciativ despre geto-daci, sursele lor le-a considerat egale cu zero, iar Herodot a fost coborât din rang până la nivel de jurnalist! Dar, găsind el în Xenopol că, atât Strabon cât şi Herodot au arătat şi faţa cealaltă a medaliei despre daco-geţi, nişte briganzi nomazi şi poligami (pag. 76), Dan Alexe jubilează încă odată, sursele antice nu mai sunt egale cu zero, îi ridică înapoi în rang pe cei doi şi începe canonada pentru care a fost plătit. Din nou dacii, de data asta fără ghilimele, sunt prezentaţi ca ultimii oameni, seminomazi, detestând munca, în schimb preferând incursiunile de jefuire, își vindeau surplusul de copii, în special fetele, iar femeile erau lipsite de moravuri iar ei poligami și, în funcție de rang, era și numărul femeilor ce le aveau. Nu se știe nimic de limba lor, de cultură nici vorbă, cu religie ambiguă cu mult ritualuri păgâne (pag. 76 – 79). Aşa scris, deși dacă ar citi istoria acelor vremuri ar afla că toate astea erau comune lumii de atunci. Oricum or fi fost geto-dacii, civilizaţilor imperiali le-au trebuit patru războaie să-i înfrângă, şi numai o parte din Dacia. Şi fiindcă tot am ajuns la comportamentul moral de atunci, să aruncăm o privire și la imperialii romani, cei mai latini și civilizați, să ne scrie ceva și despre Elagabalus?!!

Citindu-l pe Dan Alexe încep să înţeleg mai bine sintagma noastră ţărănească „de neam prost”, ce se potriveşte mai bine unor domni cu carte, ce vor să sară mai sus ca puricii – comparând după proporţii – şi mie a început să mi se facă greaţă corticală citind daco-inepţiile acestui hack writer. Să i le citească Gigi Becali, care l-a dus cu helicopterul la Muntele Atos, să afle cum l-a portretizat pe el şi pe monahii români de acolo, suferinzi de un protocronism clinic.

Capitol din „Vara pisicilor negre” de Corneliu Florea, Editura Aletheia, 2016.

Titlul original al textului: „Mercenarul alexopat – manipulator pernicios”  

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Dacii și Dacia. Despre aberațiile colosale marca Dan Alexe

  1. Ba Dan Alexe!
    Probabil esti Ungur sau esti platit de unguri?
    Cine te crezi ca sa vorbesti asa de stramosi nostrii dacii?Documenteaza-te mai mult si ai sa afli ca doar pe teritoriul Romaniei de azi sunt cel putin 300 de cetati dacice!!!Si multe tezaure ce sau descoperit!Nu mai incerca sa induci lumea in eroare si vezi de caruta ta sclavule!!!Iubesc Tara noastra si iubesc pe stramosi nostrii dacii,si nu accept sa vad cum jignesti pe stramosi nostrii!Mars in ungaria jegule si sa ti fie rusine!

  2. Ioan Burebista // 18 iulie 2018 at 21:50 // Răspunde

    In concluzie acest Alexe este un trădător de neam!!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii