„Dacă imigranților nu le place în Europa, să se ducă-n altă parte”, a spus ministrul de finanțe german

Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanțe al Germaniei, a afirmat, după cum relatează agenția Reuters, că musulmanii care au venit în Europa ar trebui să priceapă că există, pentru ei, locuri mult mai prielnice în care ar putea să trăiască, în condițiile în care nu acceptă modul european de viață.
Totodată, acelor imigranți care nu acceptă stilul de viață al europenilor, ar trebui să li se spună că au luat decizia greșită, când au venit în Europa, a declarat ministrul Schaeuble, în cadrul unei întruniri desfășurate la Berlin, adăugând că „sunt în lume locuri mult mai bune în care se poate trăi sub legea islamică, comparativ cu Europa”.
Oare Angela Merkel ce părere are, vizavi de aceste afirmații? Și-o mai fi reevaluat poziția asupra imigrației, după recentele evenimente?
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursa: www.reuters.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu