Cunoaste lumea

Noutăți

Cum a ajuns Marea Moartă în pericol de dispariție? Ce planuri se fac pentru salvarea sa?

  •  
  •  
  •  

În sud-vestul Asiei, între Israel și Iordania, se află Marea Moartă, ce reprezintă un lac a cărui apă este extrem de sărată. Țărmul său de est aparține Iordaniei, în vreme ce jumătate din partea apuseană a țărmului face parte din Israel. Marea Moartă este un lac hipersalin. Apa sa e de aproape 10 ori mai sărată decât apa Atlanticului sau Pacificului. La Qumran, o localitate din nordul Mării Moarte, au fost descoperite străvechile manuscrise eseniene, redactate în aramaică, ebraică și greacă.

2

Marea Moartă se remarcă prin faptul că e situată la cea mai scăzută altitudine, dintre toate apele de pe Terra. La mijlocul secolului XX se considera că Marea Moartă se afla la o altitudine de 400 metri sub nivelul mării. Însă, cu începere din anii ′60 ai secolului trecut, țările din zonă au început să capteze într-o măsură tot mai mare apele râului Iordan, pentru nevoile proprii, ceea ce a dus la reducerea graduală a nivelului Mării Moarte. Așa se face că după 2010 a fost înregistrat un nivel cu 30 de metri mai redus decât în urmă cu 60 de ani. Nivelul apei din Marea Moartă se reduce într-un mod îngrijorător, cu aproximativ un metru pe an. Râul Iordan e singurul care o aprovizionează cu apă.

5

Acum se are în vedere o reducere a gradului de captare a apei râului Iordan. Între Iordania și Israel se poartă discuții pentru realizarea unui canal prin care să fie adusă apă de la Marea Roșie către Marea Moartă. Acest proiect este foarte ambițios și costisitor, presupunând și realizarea unor stații de desalinizare a apei marine, de-a lungul canalului. Saramura (soluția concentrată de sare) care ar rezulta de pe urma procesului de desalinizare a apei ar urma să fie vărsată în Marea Moartă, diminuând riscul de secare a acesteia. De-a lungul canalului ar urma să fie amplasate, pe lângă stațiile de desalinizare, și câteva hidrocentrale. Totuși, proiectul întâmpină împotrivire din partea unor militanți ecologiști, care afirmă că este distructiv față de mediul înconjurător.

7

Dacă obiectivul hidrotehnic ar fi realizat, ar urma ca anual să fie trasferati peste 300.000.000 de metri cubi de apă de la Marea Roșie către Marea Moartă. Stațiile de desalinizare ar urma să aibă o capacitate de până la 85.000.000 de metri cubi pe an. Unii experți spun că Marea Moartă, apa situată la cel mai jos nivel din lume și totodată cel mai sărat lac de pe Terra, este în pericol de a seca până la jumătatea secolului XXI. Adică în mai puțin de 34 de ani!

1

În Iordania, țară în care 92% din suprafață este ocupată de către deșert, apa este o resursă prețioasă. Consumul de apă este din ce în ce mai mare, deoarece la populația țării, de 7.000.000 de oameni, se adaugă tot mai mulți refugiați proveniți din Siria.

Comparativ cu alte popoare ale Terrei, pe noi, românii, Dumnezeu ne-a înzestrat și cu pământ fertil și cu apă proaspătă, din belșug. În viitor, națiunea care va avea pământ roditor și apă potabilă se va putea considera foarte bogată. Ar trebui să facem tot posibilul ca resursele acestea să rămână în stăpânirea poporului român, nu să le înstrăinăm contra unor hârtii cu valoare iluzorie. N-ar trebui să le vindem sau să le cedăm pentru tot aurul din lume!

4

3

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: wikipedia.org, www.timesofisrael.com, www.britannica.com

Imagini: twistedsifter.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii