Cu 2400 de ani în urmă, în Persia existau… uriașe „FRIGIDERE”. Gheața stocată într-o asemenea construcție rezista întreaga vară, în ciuda arșiței deșertului!

Cu multă vreme înainte ca electricitatea și a tehnologiile moderne de refrigerare să ajungă în majoritatea gospodăriilor, meșterii din Persia anului 400 î.Hr. reușiseră să pună la punct un sistem ingenios, grație căruia gheața putea fi păstrată chiar și pe durata celor mai toride veri. Iar verile din Persia, actualul Iran, puteau fi cu adevărat arzătoare, după cum sunt și azi, mai cu seamă în zonele deșertice.

Anticele instalații numite yakhchāl erau sisteme de răcire prin evaporare. Multe erau aprovizionate, prin conducte îngropate, cu apa provenită de la izvoare aflate în apropiere. Deasupra nivelului solului, ele aveau o formă specială, de con (sau dom), iar în răcoarea lor subterană se aflau vaste spații de depozitare pentru gheață și pentru alimentele perisabile.

Instalațiile de răcire antice, atât de eficiente încât păstrau gheața (și prospețimea alimentelor) chiar și-n arșița deșerturilor, par să fi fost complexe și costisitoare. În realitate, ele erau accesibile chiar și pentru perșii mai puțin avuți.

După ce era construită o astfel de instalație, singura grijă a utilizatorilor săi mai era să-și procure, în miez de iarnă, gheața necesară pe timp de vară. În acest scop se deplasau în zonele montane, unde fasonau blocurile de gheață și le transportau în locurile de baștină, spre a le stivui în subsolul vreunui yakhchāl.

Un astfel de „frigider” persan putea ajunge până la o înălțime de 18 metri. Structura sa impunătoare era alcătuită din cărămizi fixate cu ajutorul unui mortar cu totul special, numit sarooj. Baza zidului unui yakhchāl putea să măsoare doi metri, în grosime. Rețeta pentru sarooj nu era la îndemâna oricui, pentru că diferitele și surprinzătoarele sale ingrediente, fiecare cu rolul său bine definit, trebuiau adăugate în anumite proporții și într-o anume ordine.

De obicei, mortarul sarooj conținea nisip, argilă, păr de capră, cenușă, albușuri de ou și var măcinat. Sarooj era un mortar rezistent la transferul de căldură și cu un grad sporit de impermeabilitate. Unele dintre sistemele yakhchāl erau prevăzute și cu „capcane de vânt”. Acestea valorificau proprietățile de răcorire ale curenților de aer rapizi, care participau la diminuarea temperaturilor din interior.

Unele dintre construcțiile de tip yakhchāl se află și azi în bună stare, gata să fie folosite, deși au fost clădite cu veacuri în urmă. În unele regiuni din Iran, Tajikistan și Afghanistan, termenul yakhchāl este frecvent folosit în vocabularul curent.  Cuvântul a ajuns să desemneze… frigiderul modern.

Autor: Tomi Tohăneanu

Sursă conținut și imagini: www.thevintagenews.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină