Cunoaste lumea

Noutăți

Cristelnița în care a fost botezat principele Carol (FOTO)

  •  
  •  
  •  

Piciorul cristelniţei este decorat cu două benzi subțiri, cu zig zag-uri incizate pe margini și o bandă lată, circulară, cu vrejuri și flori redate realist, pe margini cu un brâu compus din arce de cerc.

La bază, prezintă o serie de inscripţii al căror conţinut are o mare importanţă istorică.

Un prim registru conţine cinci rânduri, încadrate de motive vegetale gravate, cu următorul text: „PRINŢUL CAROL NĂSCUT LA 3 OCTOMBRIE/A FOST BOTEZAT LA 17 OCTOMBRIE ACELAŞI AN DE I.P.S.S. GHINADIE MITROPOLITUL UNGROVLAHIEI EXARCH AL PLAIURILOR/PRIMAT AL ROMÂNIEI ŞI PREŞEDINTE AL SFÂNTULUI SINOD/NAŞA FIIND A.S. IMPERIALĂ MARIA DUCESA DE COBURG GOTHA”.

Al doilea registru cuprinde doar trei rânduri: „ACEST BAPTISERIU S’A DĂRUIT LA BOTEZ/DE CĂTRE I.P.S.S. MITROPOLITUL PRIMAT GHENADE/FAMILIEI REGALE”.

La baza acestor inscripţii sunt incizate cele două benzi simple cu zig-zag-uri, cea de-a doua cu vrejuri și motive florale, deosebite de cele existente pe suprafaţa cupei.

Numele celorlalți nași sunt de asemenea menţionate, fiind incizate sub cea de-a treia bandă: „M.M.L.L. REGELE ŞI REGINA, A.A.L.L.R.R. PRINCIPELE ŞI PRINCIPESA DE HOHENZOLERN ŞI MAREA DUCESĂ XENIA DE RUSIA”.

Carol al II-lea a fost primul rege al românilor botezat în rit ortodox, conform prevederilor constituționale ale statului, dar și prin voința familiei regale de Hohenzollern-Sigmaringen de a se integra și identifica cu valorile spirituale ale neamului românesc.

Vă invităm să descoperiți mai multe detalii pe site-ul http://www.capodopere2019.ro/cristelnia-in-care-a-fost…, un proiect al Muzeul Național de Istorie a României.

Datare: 1894

Material: Metal comun (conform buletinului de analiză al BNRSR 28465/1977)

Tehnică: Turnare, argintare, cizelare, incizare, gravare

Dimensiuni: D cupă=210 mm; D picior=160 mm; H=710 mm

Colecția Muzeul Național de Istorie a României


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii