”Cristalleries de Baccarat” la Casa Filipescu Cesianu

Manufactura Baccarat își începe istoria în 1765, atunci când episcopul de Metz, Monseigneur de Montmorency-Laval pune bazele „Verrerie de Sainte Anne”, în micul sat din Lorena.

Producția era dedicată sticlăriei pentru uz casnic (geamuri, oglinzi, veselă, sticle și flacoane). Până la începutul secolului al XIX-lea, parcursul manufacturii a fost unul fluctuant, supraviețuind anilor Revoluției (1789), dar întâmpinând dificultăți majore în perioada războaielor napoleoniene (1812-1815).

În 1815, Aimé-Gabriel d’Artigues (1773-1848) proprietarul „Cristallerie de Vonêche”, trezindu-se cu propria manufactură în afara noilor granițe ale Franței, a cumpărat atelierele din Baccarat pentru a se putea bucura în continuare de clientela franceză, fără a plăti taxe de import mari.

Noua structură, numită « Établissements de Vonêche à Baccarat », angajează cei 300 de muncitori pe drumul specializării în arta cristalului.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, beneficiind de capitalul unor proprietari cu viziune și de cunoștințele inginerilor chimiști, care experimentau cu o gamă variată de culori în producția de cristal, „Cristalleries de Baccarat” devine cea mai importantă fabrică de profil din Franța.

Pe fondul dezvoltării pieței cristalului de lux, atelierele își diversifică producția, iar din măinile meșterilor sticlari ies candelabre, vaze și flacoane de parfum, proiecte care câștigă numeroase medalii la expozițiile internaționale din Paris. Comenzile regale nu întârzie să apară.

Manufactura grupa în perimetrul său atelierele, casele muncitorilor și o capelă. Populația era compusă din meșteri sticlari, specializați în diverse competențe (suflare, turnare, modelare, tăiere) necesare prelucrării materiei prime și decorării produselor, asistați de ucenici.

Acestora li se adaugă forța de muncă auxiliară, dedicată altor etape din fluxul tehnologic (fabricanții de miniu, de matrițe sau de cărămizi pentru cuptoare, tăietori de lemne etc.).

Ziua de lucru începea la ora 7 dimineața și se termina la ora 6 seara. Noaptea, câțiva muncitori supravegheau și alimentau cuptoarele.

Deținători ai unor prețioase cunoștințe, meșterii sticlari formau un grup protejat, respectat, mai bine plătit decât cei mai calificați muncitori parizieni, însă viața lor profesională, care îi epuiza fizic, se încheia la 35-40 de ani. Beneficiau de indemnizație și de pensie de boală.

După finalul perioadei imperiale, fabrica se înscrie pe traictoria mecanizării și creșterii producției, fapt ce a condus la sporirea numărului de angajați.

În 1891, 4.189 din cei 5.723 de locuitori ai orășelului lucrau în fabrică sau aveau în familie un angajat al fabricii. Numărul muncitorilor a crescut de la 1.125 în 1855 la 2.223 în 1900 (740 de femei).

Independent de creația de un mare rafinament, politica sanitară dezvoltată după a doua jumătate a secolului al XIX-lea la „Cristalleries de Baccarat” este un fenomen demn de menționat.

Preocuparea pentru „igiena industrială” a fost integrată eforturilor de renovare, extindere a atelierelor și de organizare a muncii.

În ateliere pericolele „pluteau în aer”: accidente soldate cu arsuri sau fracturi cauzate de unelte și substanțe chimice, intoxicația cu plumb (saturnism) sau „colica plumbului”, tuberculoză și emfizem pulmonar, boli oculare și gastrice.

Dintr-un loc al pericolelor, „Cristalleries de Baccarat” devine în câteva decenii un loc de progres sanitar, social și tehnologic.

Paul Michaut și fiul acestuia Adrien Michaut, ambii administratori ai fabricii, dezvoltă o serie de inițiative sanitare și sociale menite să ușureze viața muncitorilor.

După 1850 bolnavii sunt tratați într-un mic spital construit în apropierea incintei fabricii, spital care va fi modernizat și extins la începutul secolului XX.

Adrien Michaut înființează o creșă (1895), unde copiii erau admiși de la șase săptămâni, deschide o școală primară (învățământ gratuit) și implementează un sistem de protecție socială pentru muncitori (fond de șomaj).

Îmbunătățirile aduse încălzirii, ventilației, iluminatului și salubrizării spațiilor de lucru au fost complementate de o ameliorare a condițiilor generale de viață din casele muncitorilor: electricitate (1879), sistem de canalizare și apă (1872, apă caldă 1892), instalații sanitare (toalete din 1866, dușuri și băi în 1892).

Împotriva intoxicației cu plumb, care însoțea tacit procesul de fabricare a miniului, amestecarea substanțelor, tăierea, gravarea și lustruirea sticlei vor fi implementate câteva acțiuni: protecția individuală, renovarea spațiilor, mecanizarea unor sarcini și inovația tehnologică.

Pentru inovația inginerului chimist al fabricii, Louis Guéroult, cel care va înlocui plumbul cu acid metastanic, „Cristalleries de Baccarat” va primi premiul Montyon al Academiei de Științe.

Eliminarea totală a plumbului din procesul tehnologic (înlocuit cu oxidul de staniu în 1906) va fi opera unui alt chimist al fabricii, Victor Georgel.

Dintre cei nouăsprezece ingineri documentați ai fabricii, unsprezece au fost instruiți la École Centrale des Arts et Manufactures, prima unitate de învățământ tehnic superior din Franța care a oferit, din 1830, cursuri de „igienă industrială.”

Aceste strategii erau destinate menținerii unui echilibru în comunitatea fabricii, care putea fi destabilizat de lipsa personalului calificat și de proliferarea bolilor.

 

Text: Alexandra Rusu

În imagine:

1. Farfurioară din sticlă de culoare roz, pentru tort. Are formă circulară, usor adâncită, cu motiv în relief tip torsadă pe toată suprafața plată și pe bordură, Compagnie des Cristalleries de Baccarat, 3/4 sec XIX, tehnică de includere a sulfurilor cameo.
2. Cupă (de vin) din cristal de Baccarat, de culoare roz, cu picior scurt și suport circular, cu motiv în relief, tip torsadă pe toată suprafața exterioară. Interior cu suprafață lisă, Compagnie des Cristalleries de Baccarat, 3/4 sec XIX, tehnică de includere a sulfurilor cameo.

Piesele fac parte din colecţia: „Sticlă, porţelan şi ceramică” a Muzeului Municipiului București

Bibliografie:

1. Françoise Birck, Entre le patronage et l’organisation industrielle. Les cristalleries de Baccarat dans le dernier quart du xixe siècle [archive]. Genèses, 1990, 2(1), 29-55. https://www.persee.fr/doc/genes_1155-3219_1990_num_2_1_1029
2. Caroline Moriceau, L’hygiène à la Cristallerie de Baccarat dans la seconde moitié du xixe siècle [archive]. Le mouvement social, 2005, (4), 53-70.

https://www.cairn.info/revue-le-mouvement-social-2005-4…

3. http://www.glassencyclopedia.com/

#CasaFilipescuCesianu #MMB

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină