Creierul uman se micșorează. Ce explicații au oamenii de știință…

Oamenii au un creier considerat „mare”, care la începutul evoluției și-a mărit dimensiunile. În urmă cu 20.000-30.000 de ani, omul de Cro-Magnon și Homo sapiens aveau printre cele mai mari creiere cunoscute.
Dar în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în timpul actualei ere geologice, a Holocenului, dimensiunea creierului uman a început să scadă.
Dimensiunile sale s-au micșorat clar, de la 1.500 la 1.350 centimetri cubi. Cu alte cuvinte, și-a pierdut cam 10 la sută din volum, o pierdere echivalentă cu o minge de tenis. Oamenii de știință știu de mult timp despre acest fenomen, dar au avut dificultăți în a explica cauzele acestuia.
De curând, o echipă de biologi, antropologi și specialiști în neuroștiințe de la universitățile Dartmouth și Boston din Statele Unite ale Americii pare să se fi apropiat de rezolvarea acestui mister.
Aceștia au publicat rezultatele unui studiu pe platforma științifică Frontiers in Ecology and Evolution. Potrivit acestor cercetători, reducerea dimensiunii creierului uman este legată de utilizarea inteligenței colective în societățile umane.
„Oamenii trăiesc în grupuri sociale în care mai multe creiere contribuie la apariția inteligenței colective”, spun ei. Prin urmare, micșorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoștințe și de luarea deciziilor la nivel de grup. (Sursa: Digi24)
Foto: Wikipedia
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu