Cunoaste lumea

Noutăți

Creierul femeilor, mai tânăr decât cel al bărbaţilor (studiu)

  •  
  •  
  •  

Creierul femeilor este cu aproape patru ani mai tânăr în comparaţie cu etatea, în timp ce în cazul bărbaţilor creierul este cu peste doi ani mai în vârstă faţă de vârsta cronologică, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat miercuri de agenţia DPA.

În cadrul cercetării la care au participat 84 de bărbaţi şi 121 de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani, subiecţii au fost supuşi unor tomografii cu emisie de pozitroni, ce au permis evaluarea fluxului de glucoză şi oxigen din creier.

Creierul are nevoie de glucoză, substanţă utilizată pe post de combustibil. Modul în care creierul metabolizează glucoza dezvăluie informaţii importante despre vârsta metabolică a acestui organ. Creierele femeilor participante la studiu s-au dovedit a fi mai tinere din punct de vedere metabolic prin comparaţie cu cele ale subiecţilor de sex masculin, potrivit rezultatelor publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Astfel, creierele femeilor analizate erau, în medie, cu circa 3,8 ani mai tinere în comparaţie cu etatea, în timp ce creierele bărbaţilor prezentau caracteristici conform cărora aveau, în medie, cu 2,4 ani mai mult faţă de vârsta cronologică, conform algoritmului aplicat de oamenii de ştiinţă.

Conform unei teorii avansate de cercetători, hormonii ar putea juca un rol important în configurarea metabolismului creierului la vârste fragede. Oamenii de ştiinţă speră să afle dacă diferenţe metabolice ar putea juca un rol protector în cazul femeilor, care au tendinţa de a avea scoruri mai mari la testele cognitive şi de rezolvare a problemelor.

”Acest lucru ar putea însemna că motivul pentru care femeile nu prezintă un declin cognitiv mai puţin pronunţat la vârste avansate se datorează creierului, care este efectiv mai tânăr”, a declarat Goyal. (Știre AGERPRES)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii