Compoziția orașului

Compoziția „constă în modalitatea de organizare a elementelor de limbaj plastic într-un ansamblu omogen, echilibrat, unitar, capabil să transmită privitorului emoția și mesajul artistului.”

Fiecare operă de artă are o anumită compoziție, creată conștient sau accidental, un aranjament de elemente care ne face să le vedem ca pe un ansamblu.

Acestă relație între elementele constitutive, prin care o lucrare capătă forță de expresie, o observăm prima dată, deși este practic invizibilă.

E.H. Gombrich, în lucrarea „Artă și iluzie”, a demonstrat, cu ajutorul studiilor psihologiei moderne, că spiritul omului simte instinctual nevoia de claritate, de înlăturare a confuziei din jurul său apelând la structuri simple, la forme închise și/sau simetrice.

Astfel că, în fața unui grup întâmplător de elemente, cea mai firească pornire naturală de organizare a unui ansamblu este gruparea.

Următorul pas, care corespunde unui proces de maturizare, este acela „al unei intuiții subtile a relațiilor dintre părți și întreg”, care caută echilibrul asimetric.

Atunci când dorim să descriem o compoziție, elementele de la care pornim nu sunt forme ci forțe sau vectori, care nu își au toate originea în opera de artă.

Între privitor și opera de artă se dezvoltă un dialog al vectorilor, care apropie sau depărtează lucrarea, o face mai ușor sau mai greu de receptat.

Măiestria artistului rezidă și în modul în care, prin echilibrarea compoziției, reușește să impună un anumit mesaj și să stimuleze procesul critic de receptare.

Prin ierarhia de centri și forțe pe care o construiește, artistul ne invită să-i citim lucrarea ca pe o hartă.

Peisajul urban (ca temă) atrage artiștii deoarece formele pe care ei le descoperă în realitatea imediată sunt similare formelor geometrice primare și care, asociate, le oferă „compoziții ready-made”.

Bazată mai ales pe verticale și orizontale, pe linii drepte și curbe elementare, pe simetrie și repetiție, arhitectura orașului favorizează un dialog între vectorii vizuali îndreptați în sus (aspirația către înălțimi) și cei care apasă în jos (forța gravitațională).

La o primă lectură, arta dedicată spațiului citadin pare a ne vorbi despre arhitectură, străzi și oamenii care le populează. Privind cu atenție, mai întrezărim în jocul de perspective, fragmente din istoria și cultura orașului.

În prima jumătate a secolului XX, peisajul urban a fost abordat de pictori mai ales ca o înregistrare a orașului modern sau a transformărilor majore care aveau loc în țesătura orașului.

În lucrările avangardiștilor, spațiile urbane exprimă zgomotul și viteza lumii moderne, impresie transpusă compozițional prin utilizarea de puncte de vedere multiple și fragmentarea ritmică a formei iar cromatic, prin contraste de culoare.

Compozițiile în care se împletesc construcții metalice, panouri publicitare sau de semnalizare, fațade de clădiri și vitrine, anunță iminenta intrare în scenă a „orașului-mașină”.

Alteori, prin culoare, pictorii caută să armonizeze agitația formelor, asemenea sunetelor diverse care învăluie atmosfera străzilor.

În timp ce unii artiști au dorit să surprindă animația perpetuă specifică zonelor urbane în mijlocul acțiunii, alții au preferat să o observe de la distanță, de la fereastra atelierului.

Din vârful promontoriului lor, siluetele monumentelor, liniile acoperișurilor și coșurilor de fum se alungesc, mersul grăbit al citadinului pare să încetinească iar sunetele scad în intensitate.

Orașul are alt ritm. Astfel, artistul poate contempla pe îndelete imaginea tăcută a orașului, oferindu-i în schimb una dintre interpretările sale cele mai poetice.

Text: Alexandra Rusu

Foto: Dimitrie Ghiață (1888-1972), Vedere din București, ulei pe placaj, 1933. Lucrarea face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București și poate fi admirată în Muzeul Vârstelor, în sala dedicată perioadei interbelice.

Bibliografie:

Cornel Ailincăi, Introducere în gramatica limbajului vizual, Ed. Polirom, București, 2022

Rudolf Arnheim, Forța centrului vizual. Un studiu al compoziției în artele vizuale, Ed. Polirom, București, 2012

Rudolf Arnheim, Artă și percepție, Ed. Meridiane, București, 1980

E.H. Gombrich, Artă și iluzie, Ed. Meridiane, București, 1973

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină